ICCJ. Decizia nr. 3374/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3374/2007
Dosar nr.19057/2/200.
Şedinţa publică din 14 august 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererile conexe înregistrate sub nr. 1904 din 3 iunie 2005 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii G.J. şi H.Y., cetăţeni chinezi, rezidenţi pe teritoriul României, au solicitat anularea dispoziţiilor de părăsire a teritoriului României nr. 88131 şi nr. 88130 din 20 mai 2005 emise de pârâta Autoritatea pentru Străin şi obligarea acesteia de a prelungi dreptul lor de şedere în România pentru desfăşurarea de activităţi comerciale.
În motivare, reclamanţii au arătat că au solicitat, la 4 aprilie 2005, prelungirea dreptului de şedere, în temeiul art. 55 alin. (2) din OUG nr. 194/202 (aprobată cu modificări prin Legea nr. 482/2004), dar cererea le-a fost respinsă pe temeiul art. 55 alin. (1) lit. a) din aceeaşi Ordonanţă, cu motivarea că nu a fost realizat nici unul dintre obiectivele propuse în planul de afaceri.
La termenul din 14 noiembrie 2006 reclamanţii au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 194/2002 (republicată în 2005), în raport cu dispoziţiile art. 44 din Constituţia României, excepţie respinsă prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 341 din 3 aprilie 2007.
Prin cererea depusă la 22 mai 2007 reclamanţii au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 56/2007 coroborate cu dispoziţiile art. 55 alin. (1) din OUG nr. 194/2002, modificată prin Legea nr. 56/2007 şi cu art. 55 alin. (2), (3) şi (5) teza a II-a din acelaşi act normativ care încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României revizuită, precum şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României coroborate cu dispoziţiile art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. şi a jurisprudenţei Curţii Europene în materie.
În motivare susţin recurenţii că sunt profund neconstituţionale dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 56/2007 care impun, imperativ, ca toate situaţiile aflate în curs de rezolvare la data intrării în vigoare a prezentei legi, să fie soluţionare potrivit prevederilor OUG nr. 194/2002 astfel cum au fost modificate şi completate prin prezenta lege şi că modificările aduse de Legea nr. 56/2007 dispoziţiilor art. 55 din OUG nr. 194/2002 modificate prin Legea nr. 482/2004 vizează însăşi substanţa dreptului dedus judecăţii, reclamanţii fiind puşi în situaţia de a nu avea câştig de cauză, dat fiind noile condiţii de prelungire introduse şi care sunt mult mai restrictive.
Consideră reclamanţii că au obligaţia de a face dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 55 din OUG nr. 194/2002 modificată prin Legea nr. 482/2004 în vigoare la data depunerii cererilor de prelungire a dreptului de şedere, precum şi la data soluţionării acestora de către Autoritatea pentru Străini, solicitanţii fiind ţinuţi să cunoască şi să-şi întemeieze cererea pe prevederile legii incidente la data depunerii, neavând posibilitatea să prevadă eventuale modificări ulterioare, iar articolele de lege criticate de neconstituţionalitate aduc vătămare gravă atât principiului neretroactivităţii legii, consacrat de dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, cât şi dreptului la un proces echitabil garantat atât prin art. 21 alin. (3) din Constituţia româniei cât şi prin art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.
Prin încheierea din 19 iunie 2007, instanţa a respins ca inadmisibilă cererea reclamanţilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile invocate, reţinând că potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 modificată şi republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare care are legătură cu soluţionarea cauzei, dar în speţă, Curtea apreciază că dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 56/2007 a căror neconstituţionalitate se solicită a se constata nu au legătură cu soluţionarea cauzei întrucât vizează situaţiile aflate în curs de rezolvare la data intrării în vigoare a legii când instanţa era deja investită cu cererea legalităţii dispoziţiilor de părăsire a teritoriului adoptate în temeiul OUG nr. 194/2002 modificată şi republicată.
A constatat instanţa că actele administrative atacate prin cereri nu au în vedere dispoziţiile legii noi, cu excepţia normelor de procedură (de imediată aplicare) privind participarea procurorului.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs în termen în cauza de faţă, reclamanţii cererea fiind legal scutită de plata taxei de timbru.
În motivare se arată că în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate poate fi considerată inadmisibilă, iar cererea de sesizare a Curţii Constituţionale poate fi respinsă ca atare, dacă aceasta nu are legătură cu soluţionarea cauzei; nu este ridicată la cererea uneia din părţi sau din oficiu, de către instanţa de judecată, ori de arbitraj comercial, de procuror în cauzele la care participă, sau Curtea Constituţională a constatat, printr-o decizie anterioară, neconstituţionalitatea prevederilor legale criticate.
Astfel, susţin recurenţii că excepţia de constituţionalitate invocată în şedinţa publică din 22 mai 2007 îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, întrucât articolele de lege criticate au legătură cu cauza dedusă judecăţii, de asemenea aceasta a fost invocată la cererea reclamanţilor, iar Curtea Constituţională nu s-a mai pronunţat, într-o decizie anterioară cu privire la neconstituţionalitatea prevederilor legale criticate, iar orice alte considerente avute în vedere de instanţa de judecată pentru fundamentarea soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sunt netemeinice, întrucât vizează fondul excepţiei fiind astfel de competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale.
Recursul nu se fondează.
În mod legal a respins instanţa cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, având în vedere că textul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 56/2007 se referă la „situaţiile aflate în curs de rezolvare" la data intrării în vigoare a legii, iar nu la cauzele aflate pe rolul instanţelor la aceeaşi dată. Este vorba, aşadar, de procedurile administrative derulate în faţa autorităţii pentru străini.
Ca urmare, textul considerat de reclamanţi ca neconstituţional nu are legătură cu soluţionarea cauzei în faţa instanţei de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia tardivităţii recursului invocată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Respinge recursul declarat de H.Y. şi G.J. împotriva încheierii din 19 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 august 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3373/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3377/2007. Contencios → |
|---|
