ICCJ. Decizia nr. 3373/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3373/2007
Dosar nr. 4891/118/200.
Şedinţa publică din 14 august 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 22 martie 2007, Tribunalul Constanţa, care fusese sesizat cu acţiunea având ca obiect anularea dispoziţiei nr. 3861/2005 a Primarului Municipiului Constanţa şi restituirea în natură a apartamentului nr. 36 situat în Constanţa, a dispus suspendarea judecăţii cauzei şi sesizarea Curţii de Apel Constanţa pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate a prevederilor Cap. II, pct. 1.4, lit. b), ultimul alineat din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 498/2003, excepţie invocată de reclamanţii R.A.G. şi R.P.L.
Excepţia de nelegalitate a fost invocată în raport cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001, reclamanţii arătând că, prin dispoziţia atacată, li s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, sub motivaţia că pentru ½ din acesta nu reprezintă o preluare abuzivă, în condiţiile în care au fost îndestulaţi rezonabil de către stat prin preţul primit la plecarea definitivă din ţară.
Prin sentinţa civilă nr. 424/CA din 4 iunie 2007, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate invocată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Constanţa şi Guvernul României.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că textul considerat nelegal de către reclamanţi este în concordanţă cu prevederile legale în raport cu care se solicită constatarea nelegalităţii, concluzionând că imobilele trecute în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974 sunt preluate abuziv, cu excepţia situaţiei în care, anterior formalizării intenţiei de a părăsi definitiv ţara, proprietarul a luat hotărârea, neconstrâns de anumite împrejurări, de a înstrăina imobilul către stat, la un preţ acceptat de ambele părţi.
Totodată, în sentinţa pronunţată în fond se face precizarea că judecătorul are rolul de a aprecia dacă la momentul primirii preţului era cristalizată intenţia proprietarului de a părăsi ţara, iar înstrăinarea locuinţei s-a datorat acestei plecări, urmând ca în funcţie de situaţia concretă să se constate dacă la emiterea dispoziţiei atacate s-au respectat prevederile legale.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond au declarat recurs reclamanţii R.A.G. şi R.P.L., criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului se arată că sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Constanţa nu ţine seama de faptul că Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevăd că preluarea în baza Decretului nr. 223/1974 este o preluare abuzivă atât în cazul trecerii imobilului fără plată în proprietatea statului, cu titlu de sancţiune pentru refuzul înapoierii în ţară, cât şi în cazul în care persoana care a formulat cerere de plecare definitivă din ţară şi-a înstrăinat în mod obligatoriu locuinţa către stat, recurentul R.A.G. aflându-se în prima situaţie, iar recurenta R.P.L. în cea de-a doua.
Verificând cauza în raport cu recursul formulat şi având în vedere dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 prevede, la art. 2 alin. (1) lit. h), că prin imobilele preluate în mod abuziv se înţelege şi „orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare".
La art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 se precizează că fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de stat.
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 493/2003, în dispoziţiile de la cap. II, pct. 1.4, lit. b) referitoare la Decretul nr. 223/1974 fac distincţie între cazul trecerii imobilului, fără plată, în proprietatea statului, cu titlu de sancţiune pentru cei care au plecat fraudulos din ţară, sau care, fiind plecaţi în străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea în ţară şi cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi a înstrăinat locuinţa către stat.
Pentru primul caz, Normele metodologice menţionate prevăd două situaţii şi anume.
1. - dacă locuinţa nu a fost înstrăinată de stat către o terţă persoană, când se va dispune restituirea în natură cu obligaţia respectării drepturilor chiriaşilor prevăzute de lege şi
2. - dacă locuinţa respectivă a fost înstrăinată legal către o terţă persoană, când se vor acorda persoanei îndreptăţite celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege.
Pentru cel de-al doilea caz, Normele prevăd că „stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia, urmând a se considera că preluarea nu a fost abuzivă, persoana fiind îndestulată rezonabil prin preţul primit sau având vocaţia de a fi îndestulată rezonabil prin preţul primit dacă înstrăina imobilul respectiv înainte de formalizarea intenţiei de a părăsi definitiv ţara. În acest caz soluţia administrativă a cererii persoanei care se pretinde îndreptăţită va fi respingerea motivată a cererii".
Decretul nr. 223/1974 prevedea, la art. 2, că persoanele care au făcut cerere de plecare definitivă din ţară sunt obligate să înstrăineze, până la data plecării, construcţiile aflate în proprietatea lor în Republica Socialistă România. Înstrăinarea se va face către stat, care va prelua aceste bunuri, plată stabilindu-se potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973. De asemenea, acelaşi decret mai prevedea, la art. 5, că actele juridice încheiate în scopul eludării prevederilor acestui act normativ sunt nule de drept.
Analiza prevederilor Decretului nr. 223/1974 evidenţiază faptul că, în situaţia în care o persoană fizică părăsea definitiv ţara, locuinţa proprietate personală trebuia înstrăinată numai statului, la un preţ stabilit conform Legii nr. 4/1973, care nu acoperea valoarea reală a construcţiei, fiind exclusă posibilitatea vânzării către o terţă persoană, care ar fi putut fi considerată nulă de drept.
Decretul nr. 223/1974 a fost abrogat prin Decretul-lege nr. 9 din 31 decembrie 1989 „în scopul înlăturării imediate din legislaţia ţării noastre a unor reglementări legale emise de fostul regim dictatorial care prin caracterul lor discriminator, nedrept, au adus grave prejudicii materiale şi morale poporului român, intereselor legitime ale tuturor cetăţenilor, desfăşurării unor relaţii normale cu celelalte state".
Se constată că prevederile pct. 1.4 lit. b) din Normele aprobate prin HG nr. 498/2003 sunt în contradicţie cu dispoziţiile Decretului nr. 223/1974, modificându-le în mod esenţial sensul. Astfel conduita persoanei era stabilită în mod imperativ prin dispoziţiile decretului amintit, care încălca principiul constituţional al ocrotirii proprietăţii consacrat chiar şi de Constituţia din 1965.
În acest fel, pct. 1.4 lit. b) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 498/2003 are un caracter nelegal, fiind în contradicţie cu prevederile constituţionale (art. 41 şi art. 135), precum şi cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O. Fiind obligată să se conformeze dispoziţiilor Decretului nr. 223/1974, persoana care dorea să părăsească definitiv ţara nu putea să înstrăineze imobilul anterior formalizării acestei intenţii întrucât, potrivit normelor înscrise în decret, actul de vânzare cumpărare ar fi fost considerat nul de drept.
Urmează ca recursul să fie admis şi să se modifice sentinţa pronunţată în fond în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate invocate.
Totodată, urmează a fi respinsă excepţia lipsei de obiect invocată prin întâmpinare de intimatul-pârât Guvernul României.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia lipsei de obiect invocată de Guvernul României.
Admite recursul declarat de R.A.G. şi R.P.L. împotriva sentinţei civile nr. 424/CA din 4 iunie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată şi în fond admite excepţia de nelegalitate.
Constată nelegalitatea dispoziţiilor Cap. II pct. 1.4 lit. b) alineatul ultim din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003, în raport cu art. 2 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 august 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3345/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3374/2007. Contencios → |
|---|
