ICCJ. Decizia nr. 3468/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3468/2007
Dosar nr.17/57/200.
Şedinţa publică din 20 septembrie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 7 ianuarie 2007 reclamanta SC S.&C.E. SRL a chemat în judecată A.N.R.S.C. solicitând obligarea acesteia să-i elibereze licenţe clasa 2 pentru serviciul public de salubrizare a localităţii; precolectarea, colectarea, transportul şi depozitarea reziduurilor solide; precolectarea şi organizarea reciclării reziduurilor solide; măturat şi spălat căile publice, întreţinere a spaţiilor verzi şi parcuri; curăţare şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei şi îngheţ; dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare.
În motivarea acţiunii arată că a încheiat cu Primăria Municipiului Sibiu contractul nr. 49 din 6 august 2003 pentru salubrizare şi deszăpezire, precum şi contracte cu persoane fizice şi juridice având ca obiect principal precolectare, colectare şi transport reziduuri solide, iar în vederea derulării în mod legal a acestor activităţi a solicitat pârâtei eliberarea licenţelor clasa 2 pentru serviciile publice menţionate, depunând documentaţia justificativă prevăzută în Regulamentul pentru acordarea licenţelor şi autorizaţiilor în sectorul serviciilor publice de gospodărie comunală.
Mai arată că prin Ordinul nr. 301 din 26 mai 2006 emis de preşedintele A.N.R.S.C. i s-a eliberat o singură licenţă clasa 2 pentru toate serviciile solicitate, dar numai pentru prestare provizorie pentru 6 luni de la data emiterii ordinului, urmând ca autoritatea administraţiei publice locale să organizeze o licitaţie pentru delegarea serviciului public.
Menţionează că a revenit cu cerere la pârâtă pentru eliberarea licenţelor clasa 2 pentru fiecare din grupele de activităţi solicitate, cerere ce i s-a respins cu motivarea că nu se încadrează în dispoziţiile legale contractul de prestări servicii pe care l-a încheiat cu Municipiul Sibiu, cu toate că art. 25 din Regulamentul pentru acordarea licenţelor prevede emiterea a atâtor licenţe câte grupări de servicii au fost solicitate, ceea ce implică şi o separare a analizei condiţiilor de acordare.
Susţine că pârâta face confuzie între serviciul de salubrizare şi serviciul public de salubrizare şi nu ţine cont că s-a încheiat legal, pentru o perioadă de 7 ani, contractul de prestări servicii între reclamantă şi Primăria Sibiu, în urma unei licitaţii organizată în temeiul OUG nr. 60/2001.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 36 din 23 martie 2007 a respins excepţia tardivităţii plângerii prealabile, excepţie invocată de pârâtă şi a admis acţiunea, obligând pârâta să elibereze reclamantei licenţe clasa 2 pentru serviciile pretinse prin acţiune, a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 301 din 26 mai 2006 emis de preşedintele A.N.R.S.C. şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanţa reţine, în motivarea sentinţei, că excepţia de tardivitate a formulării plângerii prealabile este neîntemeiată pentru că reclamanta nu a solicitat anularea Ordinului nr. 301/2006 al preşedintelui A.N.R.S.C., ci obligarea pârâtei să-i elibereze licenţe clasa 2 pentru fiecare din grupele de activităţi cuprinse în cererea nr. 1068 din 7 noiembrie 2006, la care i s-a răspuns cu refuz.
În ce priveşte fondul cauzei, reţine că licitaţia s-a organizat de către Primăria Sibiu în baza prevederilor OUG nr. 60/2001 pentru că la acea dată nu era publicat cadrul procesual de aplicare a Legii nr. 326/2001 şi OG nr. 87/2001 cu privire la delegarea – concesionarea serviciilor publice de salubrizare, aceste reglementări fiind publicate în anul 2004 în Monitorul Oficial, iar ulterior Primăria Sibiu nu a reziliat contractul încheiat cu reclamanta şi nu a organizat o altă licitaţie pentru că acest contract s-a încheiat în condiţii legale şi era în vigoare.
Referitor la excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 301/2006, reţine că este inadmisibilă deoarece actul atacat a fost pus în executare, iar perioada pentru care a fost emis expirase la data formulării excepţiei.
Pârâta a declarat recurs împotriva sentinţei, susţinând că instanţa a interpretat greşit aplicabilitatea dispoziţiilor art. 19 şi art. 25 din Regulamentul de licenţiere, nefăcând diferenţierea noţiunii de „serviciu" de cea de „activitate".
Consideră că este imposibil să se acorde licenţă atât pentru serviciul public de salubrizare pe întregul lui, cât şi pentru fiecare activitate în parte.
Menţionează că pentru delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare era necesar ca Primăria Municipiului Sibiu să încheie cu intimata un contract de concesiune, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, ceea ce nu s-a realizat.
Arată că instanţa şi-a motivat soluţia şi pe dispoziţiile Directivei nr. 2006/123/CE fără să specifice care dintre prevederile acesteia au fost încălcate.
Analizând motivele de recurs invocate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte reţine următoarele:
Intimata este o societate comercială care are ca obiect de activitate salubrizarea, precolectarea şi colectarea reziduurilor solide, măturat şi spălat căi acces public, deszăpezire, dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare.
Pentru desfăşurarea activităţii, intimata a încheiat o serie de contracte, printre care şi contractul de prestări servicii nr.49 din 6 august 2003 cu Primăria Municipiului Sibiu, prin care s-a convenit ca intimata să presteze serviciile de salubrizare şi deszăpezire în municipiul Sibiu în perioada 15 august 2003-15 august 2010, cu obligaţia pentru Primăria Municipiului Sibiu de a achita un anumit preţ.
Pentru a putea să deruleze în mod legal activităţile contractate, intimata a solicitat recurentei eliberarea de licenţe clasa 2 pentru 6 categorii de servicii, separat pentru fiecare, dar prin Ordinul nr. 301 din 26 mai 2006 i s-a eliberat o singură licenţă pentru toate serviciile solicitate, valabilă numai o perioadă de până la 6 luni, urmând ca în acest interval de timp autoritatea administraţiei publice locale să organizeze licitaţie pentru delegarea gestiunii serviciului public.
S-a invocat de către recurentă că nu se încadrează în dispoziţiile legale contractul de prestări servicii încheiat de intimată cu Primăria Municipiului Sibiu, deoarece în temeiul Legii nr. 326/2001, al Legii nr. 219/1998 şi OG nr. 87/ 2001, trebuia ca prestarea serviciului public de salubrizare să se concretizeze prin încheierea unui contract de concesiune.
Dar, aşa cum susţine intimata şi cum a reţinut şi instanţa de fond, la data încheierii contractului dintre intimată şi Primăria Municipiului Sibiu nu era cadrul procesual de aplicare a Legii nr. 326/2001 şi a OG nr. 87/2001 şi din acest motiv s-a aplicat procedura prevăzută de OUG nr. 60/2001 a achiziţiilor publice, care a fost respectată.
Ca atare, între cele două părţi s-a încheiat un contract de prestări servicii, în urma organizării unei licitaţii câştigată de intimată, contract cu valabilitate până la 15 august 2010.
Cum acest contract nu a fost anulat, el îşi produce efectele până la expirarea termenului de valabilitate sau până la încetarea lui ca urmare a acordului părţilor contractante ori în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Mai trebuie reţinută şi împrejurarea că intimata pretinde că are încheiate contracte şi cu subiecte de drept privat, pentru care legiuitorul nu prevede obligativitatea încheierii unor astfel de contracte sub forma contractelor de concesiune, prevăzută numai în cazul finanţărilor din fonduri publice, nu pentru finanţări din fonduri private.
Regulamentul privind acordarea licenţelor şi a autorizaţiilor în sectorul serviciilor publice de gospodărie comunală, aprobat prin Ordinul nr. 140/2003 a prevăzut, la art. 25, posibilitatea acordării licenţei separat pe fiecare grupă de servicii, menţionate la art. 19 din regulament, iar intimata a făcut dovada că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 25.
Instanţa de fond a făcut numai o referire cu caracter general la Directiva nr. 2006/123/CE, ca unul din temeiurile de drept avute în vedere pentru admiterea acţiunii, dar motivarea esenţială s-a referit la legislaţia internă.
Deoarece nu se constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală sau netemeinică pentru a se putea admite recursul, urmează ca, în temeiul art. 299 şi art. 312 C. proc. civ. şi art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, să se respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.N.R.S.C.U.P. împotriva sentinţei civile nr. 36 din 23 martie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3466/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3516/2007. Contencios → |
|---|
