ICCJ. Decizia nr. 3590/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3590/2007
Dosar nr.10150/2/2006
Şedinţa publică din 27 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 857 din 21 martie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului X.L., în contradictoriu cu A.S., a anulat Decizia pârâtei concretizată în comunicarea din 18 octombrie 2006 prin care a fost respinsă cererea reclamantului pentru aprobarea stabilirii domiciliului în România şi a obligat-o pe pârâtă să reanalizeze cererea reclamantului, să emită şi să comunice acestuia Decizia corespunzătoare conform reglementărilor în vigoare.
În motivarea sentinţei civile pronunţate, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, că în mod nelegal, în raport cu prevederile art. 70 şi art. 71 din OUG nr. 194/2002, A.S. a respins cererea reclamantului de stabilire a domiciliului în România pe motivul că acesta nu vorbeşte limba română la un nivel satisfăcător, în lipsa unui interviu şi a răspunsurilor care să determine nivelul de cunoaştere de către X.L. a limbii române. Instanţa a mai avut în vedere faptul că reclamantul nu se încadrează în categoria persoanelor exceptate de la acordarea dreptului de stabilire a domiciliului în România, întrucât, conform vizei de şedere temporară, desfăşoară activităţi comerciale.
Împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta A.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că Decizia contestată este legală, întrucât reclamantul a fost supus unui interviu, ale cărui rezultate au fost consemnate în Nota raport, în urma căruia a rezultat că nu vorbeşte limba română la un nivel satisfăcător, astfel că nu îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 70 alin. (1) lit. e) din OUG nr. 194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În acest sens, recurenta - pârâtă susţine că sentinţa Instanţei de Fond este întemeiată pe simplele susţineri ale reclamantului în lipsa unor înscrisuri din care să rezulte că intimatul vorbeşte limba română la un nivel satisfăcător.
Prin concluziile scrise, intimatul - intervenient solicită respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei atacate, arătând că în mod corect Instanţa de Fond a admis acţiunea, întrucât pârâta nu a depus în probaţiune interviul pe baza căruia să se determine nivelul de cunoaştere a limbii române de către cetăţeanul străin.
Analizând criticile din recurs, care se circumscriu situaţiei prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Condiţiile pe care un cetăţean străin trebuie să le îndeplinească cumulativ pentru a i se acorda dreptul de şedere permanentă în România sunt prevăzute de art. 70 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. La lit. e) a articolului respectiv este prevăzută condiţia cunoaşterii limbii române cel puţin la un nivel satisfăcător.
Nivelul de cunoaştere a limbii române de către străin se stabileşte pe baza interviului.
Este adevărat că în Raportul privind situaţia numitului X.L., precum şi în Nota raport cu rezultatul verificărilor se precizează că „în urma interviului realizat, nivelul de cunoaştere a limbii române a fost apreciat ca nesatsifacător".
Însă, o astfel de menţiune, care a fundamentat măsura de respingere a cererii reclamantului, ar fi trebuit să poată fi susţinută de probe care să facă posibilă aprecierea nivelului de cunoaştere a limbii române de către străinul care solicită acordarea dreptului de stabilire a domiciliului în România.
Este relevant sub acest aspect faptul că la termenul din 31 ianuarie 2007 Instanţa de Fond a pus în vedere A.S. să facă dovada modului în care s-a desfăşurat interviul la care se face referire în rapoartele întocmite cu privire la reclamant.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că în mod corect Instanţa de Fond şi-a exercitat rolul activ solicitând pârâtei să facă dovada aspectelor care au condus la respingerea cererii reclamantului pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 70 alin. (1) lit. e) din OUG nr. 194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Simpla menţiune că străinul nu cunoaşte limba română la un nivel satisfăcător, fără ca acest fapt să rezulte şi să poată fi constatat pe baza unui înscris care să probeze modalitatea de desfăşurare a interviului şi modul în care persoana a răspuns întrebărilor adresate, poate conduce la exercitarea de către autoritate în mod arbitrar a atribuţiilor ce îi sunt conferite de lege.
Concretizarea în format scris a interviului realizat cu cetăţeanul străin care solicită acordarea dreptului de stabilire a domiciliului în România, ca element al documentaţiei ce stă la baza adoptării deciziei administrative, în sensul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum şi prezentarea motivelor care justifică aprecierea autorităţii, sunt de natură, pe de o parte, să dea eficienţă principiului motivării actelor administrative, prevăzut la pct. IV din anexa la recomandarea comitetului de Miniştri al statelor membre ale C.E. cu privire la protecţia persoanei în raport cu actele autorităţilor administrative, iar, pe de altă parte, să elimine riscul exercitării arbitrare a atribuţiilor ce revin autorităţii administrative.
Astfel fiind, în mod legal şi temeinic, Curtea de Apel a reţinut că pârâta nu a făcut dovada faptului că reclamantul nu îndeplineşte condiţia impusă de art. 70 alin. (1) lit. e) din OUG nr. 194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., va fi respins recursul declarat de A.S. (în prezent O.R.I., înfiinţat prin OUG nr. 55/2007).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.S. împotriva sentinţei civile nr. 857 din 21 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3583/2007. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3592/2007. Contencios → |
|---|
