ICCJ. Decizia nr. 3524/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3524/2007
Dosar nr.12066/3/2006
Şedinţa publică din 25 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3206 din 29 noiembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul L.M., în contradictoriu cu U.N.P.R.L., având ca obiect anularea Deciziei nr. 69 din 13 mai 2005, emisă de pârâtă, precum şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta U.N.P.R.L.
De asemenea a respins cererea de intervenţie în interes propriu, formulată de R.L., la termenul din 18 octombrie 2006 cu motivarea că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 49 alin. (1) C. proc. civ., intervenientul fiind terţ în raport cu actul a cărei anulare se solicită.
Pentru a hotărî astfel, Instanţa de Fond a reţinut, sub aspectul admisibilităţii acţiunii, că aceasta a fost formulată în conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (2) din OG nr. 79/1999, privind organizarea activităţii practicienilor în reorganizare şi lichidare, text potrivit căruia, deciziile emise de pârâtă, prin care se soluţionează contestaţiile îndreptate împotriva hotărârilor consiliilor de disciplină ale filialelor locale, pot fi atacate, în termen de 30 de zile de la data comunicării, în contencios administrativ.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că Decizia contestată este legală întrucât la SC O.F.I. SRL, unde reclamantul susţine că a fost angajat, nu au fost găsite documente financiar - contabile din care să rezulte această împrejurare, iar bilanţul primit de la D.G.F.P. Vaslui indică lipsa oricărei activităţi a societăţii în anul 2002.
Împotriva acestei sentinţe, precum şi împotriva încheierii din 18 octombrie 2006, prin care s-a respins în principiu cererea de intervenţie în interes propriu, formulată în cauză, au declarat recurs reclamantul L.M. şi intervenientul R.L., invocând nouă aspecte de nelegalitate circumscrise motivelor prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
1. Din actele şi lucrările dosarului rezultă că închiderea procedurii de faliment a SC O.F.I. SRL s-a dispus prin sentinţa civilă nr. 287/ F din 12 octombrie 2004 a Tribunalului Vaslui, iar sesizarea reclamantului L.M. s-a depus ulterior acestei date, la 30 februarie 2005, astfel încât nu se poate pune în sarcina lichidatorului o abatere disciplinară care să justifice sancţionarea sa, astfel cum corect s-a reţinut în Decizia emisă de pârâtă.
2. Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu dispoziţiile art. 30 alin. (2) din OG nr. 79/1999, deciziile emise de U.N.P.R.L., prin care se soluţionează contestaţiile formulate împotriva hotărârilor comisiilor de disciplină locale, intră în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de Apel, deoarece sunt acte administrative emise de o autoritate de interes public central.
De altfel recurentul - reclamant avea posibilitatea să atace sentinţele prin carte s-a dispus declinarea succesivă a pricinii, în termenul prevăzut de art. 22 alin. (5) C. proc. civ., cale de atac de care acesta nu a înţeles să uzeze.
3. Este adevărat că potrivit art. 261 alin. (8) o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă sub sancţiunea nulităţii semnăturile judecătorului şi grefierului dar, după cum rezultă din sentinţa aflată în dosarul de fond, cerinţele textului de lege sunt îndeplinite, pe de o parte, iar pe de altă parte, atâta timp cât pe copia eliberată recurentului există ştampila Instanţei, prin care se atestă conformitatea cu originalul, semnăturile nu sunt obligatorii.
4. Este neîntemeiat şi motivul patru de recurs, întrucât, potrivit încheierii din data de 18 octombrie 2006 rezultă că Instanţa a admis cererea de amânare pentru lipsă de apărare, formulată în scris de reclamant, precum şi cererea acestuia privind comunicarea întâmpinării pârâtei, aflată în dosarul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a.
5. Nu poate fi reţinută nici critica nr. 5 de recurs întrucât respingerea cererii de intervenţie în interes propriu, formulată de R.L., pentru neîndeplinirea cerinţelor art. 49 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care intervenientul are calitatea de terţ în raport cu actul administrativ contestat, nu reprezintă o încălcare a prevederilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
6. În ceea ce priveşte criticile formulate în motivele 6 şi 7 de recurs, Instanţa constată că acestea nu au relevanţă juridică în speţă întrucât obiectul cauzei constă în contestarea deciziei emise de pârâtă şi nu în analizarea activităţii comerciale, culpabile sau nu, a administratorului SC O.F.I. SRL.
7. Pentru acelaşi considerent urmează a fi respinse şi motivele 8 şi 9 de recurs, ele reprezentând o reiterare a motivelor anterioare referitoare la deficienţele în activitatea financiar - contabilă a firmei sus menţionate, activitate ce nu face obiectul prezentei cauze.
Pe cale de consecinţă, constatând că, potrivit art. 304 şi 3041 nu există motive de casare sau modificare a sentinţei recurate, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de L.M. şi R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3206 din 29 noiembrie 2006 şi a încheierii din 18 octombrie 2006, pronunţate în Dosarul nr. 12066/3/2006, ambele ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2998/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3583/2007. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
