ICCJ. Decizia nr. 3874/2007. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3874/2007
Dosar nr. 3999/39/2006
Şedinţa publică din 12 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 15 august 2006, reclamantul F.M.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.F., anularea Dispoziţiei din 20 martie 2006 prin care s-a dispus eliberarea sa din funcţia de şef al P.P.F. Siret.
Pârâtul, prin întâmpinare a invocat excepţia puterii de lucru judecat relativă şi excepţia tardivităţii acţiunii.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 45 din 12 martie 2007, a respins excepţiile invocate de pârât ca nefondate; a admis acţiunea formulată de reclamant şi cererea de intervenţie accesorie formulată de S.N.P.P.C. din cadrul M.A.I., în sensul că a dispus anularea Dispoziţiei din 20 martie 2006 emisă de pârât.
Verificând excepţia autorităţii lucrului judecat, invocată de pârât, Instanţa a constatat că este nefondată, întrucât între cauza de faţă şi cea care a format obiectul Dosarului nr. 3662/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti nu există triplă identitate de obiect, părţi şi cauză.
Referitor la excepţia tardivităţii, s-a arătat că, în speţă, nu s-a procedat la comunicarea actului a cărui anulare s-a solicitat, astfel încât nu se poate reţine că acţiunea a fost tardiv introdusă.
Pe fondul cauzei, Instanţa a reţinut, în esenţă, că Dispoziţia din 20 martie 2006, ce formează obiectul litigiului de faţă şi care a avut drept motivaţie Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 205 din 19 ianuarie 2006 a fost emisă în timp ce se afla în vigoare Dispoziţia din 22 februarie 2006 prin care reclamantul a fost repus în funcţia de şef al P.P.F. Siret, emisă tot după pronunţarea deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sus - menţionată, dispoziţie care nu a fost anulată.
În consecinţă, a reţinut Instanţa că dispoziţia în litigiu, fiind emisă pentru motive anterioare emiterii dispoziţiei de repunere în funcţie şi cu încălcarea prevederilor Ordinului M.A.I, nr. 1191 din 10 februarie 2006, precum şi ale art. 66 din Legea nr. 360/2002, apare ca vădit nelegală.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul I.G.P.F., fără a-l motiva în drept.
Recurentul critică hotărârea primei Instanţe atât în privinţa modului în care a soluţionat excepţiile de tardivitate a formulării cererii de chemare în judecată şi de autoritate de lucru judecat, cât şi pe fondul cauzei.
Astfel, recurentul arată că intimatul a luat cunoştinţă de măsura administrativă dispusă împotriva sa la data de 25 martie 2006, moment de la care curge termenul de 30 de zile prevăzut de art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999. Cum cererea de chemare în judecată s-a înregistrat abia la data de 1 august 2006 recurentul invoca tardivitatea formulării acesteia.
Cât priveşte excepţia de autoritate de lucru judecat, recurentul susţine că Instanţa de Fond a ignorat temeiul de drept al cererii de abţinere formulată în cauză de judecătorul U.E.: art. 27 pct. 7 C. proc. civ., care conducea la concluzia că judecătorul respectiv rezolvase anterior aceeaşi pricină. Aşa fiind, pretinde recurentul, Instanţa trebuia să se pronunţe asupra unei „eventuale autorităţi de lucru judecat" generată de sentinţa nr. 176 din 26 aprilie 2005, definitivă şi irevocabilă, a Curţii de Apel Suceava.
Pe fondul pricinii recurentul arată că a fost ignorat principiul „tempus regit actum" precum şi faptul că dispoziţia contestată reprezintă tocmai modalitatea prin care s-a executat o sentinţă civilă definitivă şi irevocabilă, context în care Ordinul M.A.I. nr. 1191 din 10 februarie 2006 nu are legătură cu cauza, fiind invocat şi preluat de Instanţă în mod eronat.
În recurs intimatul - reclamant nu a formulat întâmpinare şi nu s-au administrat înscrisuri noi.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor invocate, care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ., precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Obiectul cererii de chemare în judecată vizează anularea Dispoziţiei din 20 martie 2006 emisă de I.G.P.F. prin care intimatul - reclamant F.M.N. a fost eliberat din funcţia de şef al P.P.F. Siret din cadrul I.J.P.F. Suceava al D.P.F. Rădăuţi.
Necontestat, intimatul - reclamant a semnat de luare la cunoştinţă la data de 25 martie 2006, dată la care nu i-a fost remis un exemplar al dispoziţiei întrucât aceasta constituia „secret de serviciu".
Deşi ulterior dispoziţia a fost declasificată prin adresa I.G.P.F. din 26 mai 2006, nu s-a făcut dovada de către recurent că a fost comunicată persoanei vizate, intimatul - reclamant F.M.N.
Chiar textul de lege invocat de recurent, art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare la data emiterii dispoziţiei stabileşte că termenul de 30 de zile pentru introducerea acţiunii curge de la data comunicării actului prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu, iar nu de la data luării la cunoştinţă, sub orice formă. În acelaşi sens, al necesităţii comunicării unei copii de pe dispoziţie este şi art. 131 din Ordinul M.A.I. nr. 300/2004.
Aşa fiind, este legală soluţia Instanţei de Fond de respingere a excepţiei de tardivitate a formulării cererii de chemare în judecată.
Câr priveşte excepţia puterii lucrului judecat se constată că în recurs se invocă drept prim termen al acesteia o altă hotărâre judecătorească (sentinţa civilă nr. 176 din 26 aprilie 2005, definitivă şi irevocabilă, a Curţii de Apel Suceava) decât cea indicată la Instanţa de Fond (sentinţa civilă nr. 1783 din 7 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti).
Tripla identitate la care se referă art. 1201 C. civ. nu este însă îndeplinită nici de această dată, diferind obiectul pricinilor. Litigiul soluţionat prin sentinţa civilă nr. 176 din 26 aprilie 2005 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a avut ca obiect anularea Ordinului M.A.I. din 8 noiembrie 2004 şi a Dispoziţiei I.G.P.F. nr. din 1 noiembrie 2004.
Soluţia primei Instanţe este legală şi în ceea ce priveşte fondul pricinii.
După cum s-a expus anterior, între părţi a mai existat un litigiu finalizat prin sentinţa civilă nr. 176 din 26 aprilie 2005 a Curţii de Apel Suceava, irevocabilă prin respingerea recursului, prin Decizia nr. 205 din 19 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin această sentinţă s-a respins ca nefondată acţiunea reclamantului F.M.N. de anulare a celor două acte de sancţionare: Dispoziţia din 1 noiembrie 2004 a I.G.P.F. prin care fusese eliberat din funcţia de şef al P.P.F. Siret şi Ordinul din 8 noiembrie 2004 al M.A.I. prin care i se aplicase sancţiunea amânării promovării în gradul profesional următor pe o perioadă de doi ani.
Drept urmare, după pronunţarea deciziei din recurs, a fost emisă Dispoziţia din 6 februarie 2006 a I.G.P.F. prin care intimatul - reclamant a fost eliberat din funcţia de şef al P.P.F. Siret şi pus la dispoziţia I.J.P.F. Suceava, urmând a fi numit în funcţie, potrivit competenţei.
Ulterior, după 16 zile, acelaşi I.G.P.F. emite o nouă dispoziţie, din 22 februarie 2006 prin care o anulează pe precedenta, repunându-l practic în drepturi pe intimatul - reclamant.
La mai puţin de o lună este emisă dispoziţia în litigiu din 20 martie 2006, prin care F.M.N. este din nou eliberat din funcţie şi pus la dispoziţia inspectoratului.
Instanţa de Fond a sesizat corect că referirea la sentinţa civilă nr. 176 din 26 aprilie 2005 a Curţii de Apel Suceava care constituie unica motivare a dispoziţiei atrage nelegalitatea acesteia întrucât sentinţa menţionată constituise deja temeiul emiterii primei dispoziţii de eliberare din funcţie din 6 februarie 2006.
Nu există argumente legale pentru a considera, cum susţine recurentul, că prin dispoziţia atacată s-a realizat tocmai executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile în condiţiile în care acest lucru se realizase printr-o dispoziţie anterioară.
De fapt recurentul nu a prezentat nici o justificare pertinentă pentru emiterea dispoziţiei contestate, nici în cuprinsul acesteia şi nici ulterior, împrejurare corect relevată de judecătorul fondului.
Referirea la principiul „tempus regit actum" şi la Ordinul M.A.I. din 10 februarie 2006, din cuprinsul motivelor de recurs este confuză.
Instanţa de Fond a reţinut bine că la data emiterii dispoziţiei: 20 martie 2006 era în vigoare Ordinul M.A.I. din 10 februarie 2006, care a modificat Ordinul M.A.I. din 8 noiembrie 2004, stabilindu-se expres şi limitativ prin art. 1 cazurile în care poliţistul poate fi pus la dispoziţia unităţii, cazuri care nu se regăsesc în speţă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul I.G.P.F. împotriva sentinţei nr. 45 din 12 martie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3873/2007. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 3875/2007. Contencios → |
|---|
