ICCJ. Decizia nr. 3871/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3871/2007
Dosar nr. 9373/2/2006
Şedinţa publică din 11 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, reclamanta SC A.I.R. SA a chemat în judecată pe pârâtul P.S., solicitând Instanţei ca în contradictoriu cu acesta să dispună obligarea lui la plata sumei de 101.727.426 lei reprezentând despăgubiri pentru daunele materiale aduse autoturismului proprietatea SC I.C.M.E. – E.C.A.B. SA, marca A., despăgubiri ce au fost achitate de către reclamantă în baza poliţei de asigurare tip Casco din data de 1 iulie 2004.
Sesizată cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 7 lit. c) din Ordinul nr. 3113/2003, ca fiind contrar dispoziţiilor Legii nr. 136/1996, prin încheierea din 11 noiembrie 2005 a Judecătoriei Sectorului 5 s-a dispus suspendarea judecării cauzei şi sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate.
Prin sentinţa civilă nr. 162 pronunţată la data de 24 ianuarie 2006 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate invocată de pârâtul P.S.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 2422 pronunţată la data de 27 iunie 2006 (Dosar nr. 38090/2/2005) a admis recursul declarat de P.I.S., a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi Instanţă, cu indicaţia ca în cauză să fie citată ca parte interesată şi C.S.A., emitenta actului ale cărei dispoziţii se solicită să se constate pe cale de excepţie, că sunt nelegale.
În fond, după casare, în cauză a fost citată în calitate de pârâtă C.S.A., care a depus concluzii orale şi în scris, note rezumative, reclamantul depunând concluzii scrise.
Prin sentinţa civilă nr. 575 din 21 februarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate invocată de pârâtul P.I.S., în contradictoriu cu pârâţii SC N.B.G.A. SA, C.S.A. şi chemata în garanţie SC A.A. SA.
Pentru a pronunţa această soluţie, Instanţa de Fond a reţinut că dispoziţiile legale ale căror nelegalitate a fost invocată, au fost date în aplicarea legii şi cu respectarea strictă a acesteia, astfel cum rezultă din coroborarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România şi respectiv Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor.
Potrivit Legii nr. 136/1995 …"este obligatorie asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule..." (art. 4); „în asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat şi asigurator, dreptul şi obligaţiile fiecărei părţi sunt stabilite prin lege" (art. 3); „constatarea producerii riscurilor asigurate, evaluarea pagubelor, stabilirea şi plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate se efectuează în condiţiile legii şi ale normelor adoptate în baza legii de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, pentru asigurările obligatorii…" (art. 8).
Potrivit art. 10 din legea precizată, referitor la conţinutul contractelor de asigurare, se reţine că acesta trebuie să cuprindă momentul începerii şi cel al încetării răspunderii asigurătorului, iar la art. 53, se stabileşte competenţa C.S.A. de a emite norme în baza legii cu privire la aplicarea asigurării de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule pe teritoriul şi în afara teritoriilor României, prin care se stabilesc nivelul primelor de asigurare, limita despăgubirilor de asigurare, termenele de plată şi durata asigurării.
S-a mai reţinut că, din interpretarea dispoziţiilor legale rezultă neîndoielnic competenţa C.S.A. de a emite norme pentru asigurările obligatorii, care să cuprindă condiţiile răspunderii, momentul începerii şi cel al încetării răspunderii asiguratului, aspect preluat şi din Legea nr. 32/2000, privind societăţile de asigurare şi supraveghere a asigurărilor, lege intrată în vigoare la 10 aprilie 2000.
Susţinerile potrivit cărora dispoziţiile atacate „nu respectă regula proporţionalităţii" şi că ar fi „profund imorale", deoarece ar avantaja fără temei societăţile de asigurare, care ar încasa prime fără să fie obligate la plata serviciilor corelative, nu sunt fondate faţă de prevederile art. 14 din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora, dacă riscul asigurat s-a produs înainte de a începe obligaţia asiguratorului, iar asiguratul a plătit toată prima, sau o parte din ea, acesta este îndreptăţită să o recupereze.
Împotriva sentinţei civile sus menţionate a declarat recurs P.I.S., criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost pronunţată cu greşita aplicare a legii şi fără să fie avute în vedere probele administrate.
Se apreciază în recurs că instanţa Curţi de Apel a greşit când a apreciat că afectarea interesului general sau nerespectarea regulii caracterului sinalagmatic al contractului de asigurare vizează fondul pricinii şi deci nu poate fi analizat de Instanţa de contencios întrucât aceasta nu este investită cu acest fapt. De asemenea în recurs s-a criticat şi insuficienta motivare a sentinţei de faţă cât şi faptul că art. 7 lit. c) din Ordinul nr. 3113/2003 adaugă la lege întrucât legea nu mandatează C.S.A. decât în sensul edictării unor norme conforme cu legea şi nu prin instituirea de condiţii restrictive.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Examinând actele şi lucrările dosarul în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Referitor la excepţia de nelegalitate invocată, privind dispoziţiile art. 7 lit. c) din Ordinul nr. 3113/2003 Curtea de Apel a constatat în mod corect că este neîntemeiată, dispoziţiile legale contestate, fiind date în aplicarea legii şi cu respectarea acesteia. Astfel, conform Legii nr. 136/1995 este obligatorie asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse din accidente de autovehicule, constatarea producerii riscurilor asigurate, evaluarea pagubelor şi plata despăgubirilor fiind efectuate în condiţiile legii de C.S.A.
Deci este cert că această Comisie are competenţa de a emite norme pentru asigurările obligatorii, în condiţiile legii.
Referitor la susţinerile că dispoziţiile în litigiu nu ar respecta regula „proporţionalităţii" şi ar fi „imorale" pentru că ar avantaja societăţile de asigurare, nu pot fi avute în vedere faţă de Legea nr. 136/1995, art. 14, celelalte susţineri ale recurentului vizând fondul pricinii, pentru care Instanţa de contencios administrativ nu este investită.
Prin urmare, excepţia de nelegalitate a fost corect respinsă, dispoziţiile legale menţionate fiind date în aplicarea legii şi cu respectarea acesteia.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de P.I.S., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.I.S. împotriva sentinţei civile nr. 575 din 21 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3858/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3873/2007. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
