ICCJ. Decizia nr. 3879/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3879/2007
Dosar nr. 1208/2/2007
Şedinţa publică din 12 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19 februarie 2007, reclamanta F.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.P.M.B., anularea Hotărârii nr. 16289/552 din 23 noiembrie 2006 şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000, arătând că s-a născut la data de 30 aprilie 1944, părinţii săi fiind strămutaţi în urma Tratatului de la Craiova din 1940.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 799 din 20 martie 2007 a admis acţiunea şi a obligat pârâta să recunoască reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 30 aprilie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 noiembrie 2006.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Instanţa a reţinut că reclamanta s-a născut în intervalul prevăzut de art. 1 din Legea nr. 189/2000, împărtăşind soarta părinţilor săi şi fiind supusă tuturor neajunsurilor specifice unei strămutări.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că intimata - reclamantă s-a născut după 3 ani şi 7 luni de la semnarea Tratatului de la Craiova, pe teritoriul României pe care nu l-a părăsit niciodată, astfel încât nu a făcut dovada persecuţiei etnice invocate şi, în plus, legea nu îi prevede ca beneficiari şi pe moştenitorii celor care de drept ar fi putut beneficia de prevederile acesteia.
Recursul este nefondat.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile enumerate.
Prin Normele de aplicare a ordonanţei aprobate prin HG nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare unui tratat bilateral.
În cauză, în mod legal Instanţa a apreciat că şi copilul născut în localitatea în care părinţii au fost strămutaţi are acelaşi statut, deoarece consecinţele nefavorabile şi prejudiciile pe care le-au suferit aceştia, s-au răsfrânt nemijlocit şi asupra sa.
Faptul că reclamanta se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, rezultă din probele administrate în cauză, respectiv: declaraţia şi situaţia imobiliară a locuitorului G.N., tatăl reclamantei şi acte de stare civilă.
În consecinţă, soluţia Instanţei fiind temeinică şi legală, recursul este nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C.P.M.B. împotriva sentinţei civile nr. 799 din 20 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 3876/2007. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 3880/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|