ICCJ. Decizia nr. 3885/2007. Contencios. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3885/2007
Dosar nr. 1117/42/2007
Şedinţa publică din 12 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 43300 din 20 noiembrie 2006, Judecătoria Târgovişte a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de C.J.A.S. Dâmboviţa, în contradictoriu cu B.A., la Tribunalul Dâmboviţa, reţinând că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 163 C. proc. civ., respectiv că există identitate de părţi, obiect şi cauză între Dosarul nr. 5132/2006 al Tribunalului Dâmboviţa şi Dosarul nr. 1640/2006 al Judecătoriei Târgovişte.
Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa civilă nr. 537 din 16 aprilie 2007, a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei Instanţe; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte şi a dispus trimiterea dosarului la Curtea de Apel Ploieşti pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Această Instanţă a reţinut că, obiectul litigiului fiind o contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 399 - 404 C. proc. civ., competenţa de soluţionare revine Judecătoriei.
Prin sentinţa nr. 4/ CC din 22 mai 2007, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit în favoarea Judecătoriei Târgovişte competenţa de soluţionare a cauzei, reţinând că nu sunt întrunite condiţiile art.163 C. proc. civ. şi că, în speţă, competenţa revine judecătoriei în raza căreia se face executarea, conform art. 372 din acelaşi cod.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs C.A.S. Dâmboviţa, invocând nelegalitatea conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motivând că stabilirea competenţei de soluţionare a contestaţiei la executare a sentinţei civile nr. 1596/2005 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia de contencios administrativ, în favoarea Judecătoriei Târgovişte, este nelegală în raport de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004, art. 373 alin. (2) C. proc. civ.
Intimata B.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea recursului pentru lipsa temeiului juridic şi pentru încălcarea dispoziţiilor art. 3021 C. proc. civ., prin neindicarea numelui şi domiciliului uneia din părţi, codul unic de înregistrare şi contul bancar al recurentei C.J.A.S. Dâmboviţa.
Intimata solicită respingerea recursului, întrucât competenţa de soluţionare a cauzei aparţine judecătoriei, fiind soluţionat în mod temeinic şi legal conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Târgovişte şi Judecătoria Târgovişte în cauza având ca obiect contestaţie la executarea formulată de C.J.A.S. Dâmboviţa.
Excepţia inadmisibilităţii recursului pentru lipsa unor menţiuni prevăzute de art. 3021 C. proc. civ. sub sancţiunea nulităţii, nu poate fi primită întrucât aşa cum prevede legea, sancţiunea nu putea fi decât nulitatea cererii de recurs şi nu inadmisibilitatea căii de atac.
Mai mult, prin Decizia nr. 176/2005, Curtea Constituţională a statuat că, în ce priveşte art. 3021 alin. (1) lit. a), textul acestuia este neconstituţional în ceea ce priveşte sancţiunea cu nulitatea absolută a omisiunii de a se preciza în cuprinsul cererii de recurs „numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori pentru persoanele juridice …. numărul de înmatriculare în registrul comerţului … şi contul bancar".
Cu privire la neindicarea temeiului juridic ce ar conduce potrivit tezei susţinute de recurentă la inadmisibilitatea recursului se constată că ne aflăm în prezenţa dispoziţiilor art.3041 C. proc. civ. care dispune că recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzut de art. 304, Instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele.
Mai mult, recurenta a invocat nelegalitatea în soluţionarea conflictului negativ de competenţă făcând trimitere la dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi a solicitat modificarea hotărârii recurate conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
Analizând hotărârea recurată şi conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 399 alin. (1) C. proc. civ. precizează sfera de aplicare a contestaţiei la executare care reprezintă un mijloc procedural prin intermediul căruia se poate contesta executarea silită însăşi, precum şi orice act de executare, urmărindu-se anularea întregii executări, ori anularea, respectiv, îndreptarea unor acte de executare.
În conformitate cu prevederile art. 400 alin. (1) şi alin. (2) teza finală C. proc. civ., competentă să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă, este Instanţa de executare.
Din coroborarea acestor dispoziţii, mai ales cu cele cuprinse în art. 373 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea, cu excepţia cazurilor în care legea dispune astfel.
În cauză, contestaţia la executare formulată de recurentă C.J.A.S. Dâmboviţa priveşte sentinţa civilă nr. 1596/2006 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, care constituie titlu executoriu.
S-a motivat că executarea silită nu mai are obiect, debitoarea fiind reintegrată în muncă, hotărârea fiind adusă la îndeplinire prin Decizia nr. 85/2006 emisă de conducătorul instituţiei.
În mod corect sesizată cu un regulator de competenţă, Curtea de Apel Ploieşti a stabilit competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Târgovişte.
„Instanţa de executare" la care se referă art. 25 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ vizează într-adevăr, potrivit art. 2 lit. ş) Instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ, dar numai în situaţia în care hotărârea ce se execută priveşte sancţiunile şi despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) din lege.
Excepţia de la regula competenţei judecătoriei priveşte cazul când legea dispune astfel.
Judecarea cererilor ce privesc sancţiunea sau despăgubirile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se face de către Instanţa de executare, care conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege este Instanţa care a judecat fondul litigiului.
Cum obiectul contestaţiei la executare nu este cel reglementat de art. 25 cu referire la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 deşi priveşte tot o hotărâre pronunţată de Instanţa de contencios administrativ, competenţa de soluţionare aparţine Judecătoriei în circumscripţia căreia se face executarea, fiind astfel supusă reglementărilor C. proc. civ.
Constatând ca nefondate criticile ce privesc nelegalitatea regulatorului de competenţă conform art. 22 C. proc. civ., recursul a fost respins în baza art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta C.A.S. Dâmboviţa împotriva sentinţei civile nr. 4/ CC din 22 mai 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3884/2007. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3886/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
