ICCJ. Decizia nr. 3889/2007. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3889/2007
Dosar nr. 1852/44/2006
Şedinţa publică din 10 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 100/ F din 22 august 2006 a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul M.M. în contradictoriu cu pârâţii I.P.J. Galaţi şi I.G.P. Român, ca nefondată.
În motivarea sentinţei se reţine că reclamantul a solicitat anularea actelor administrative emise de autorităţile pârâte, prin care a fost destituit disciplinar din funcţia publică de poliţist din cadrul I.P.J. Galaţi.
Instanţa de Fond a stabilit că, atât din raportul de cercetare prealabilă, cât şi din rezoluţia Consiliului de disciplină rezultă că reclamantul a avut în activitatea sa carenţe de natură a atrage sancţiunea de gravitatea celei aplicate, rapoartele depuse şi cercetările efectuate dovedind că acesta, în mod repetat, nu a soluţionat în termen lucrările ce i-au fost repartizate, abaterile săvârşite încadrându-se în art. 57 lit. b) şi c) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului.
De asemenea, Instanţa de Fond a respins excepţia de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din M.A.I., cu motivarea că acest act administrativ nu intră sub incidenţa art. 4 din Legea nr. 554/2004, fiind adoptat anterior intrării în vigoare a acestei legi.
În ceea ce priveşte lipsa unor elemente din cuprinsul deciziei de sancţionare, respectiv descrierea amănunţită a faptelor, apărările persoanei sancţionate şi motivele respingerii acelor apărări, aceasta nu atrage nulitatea deciziei, deoarece ele sunt cuprinse în dosarul disciplinar şi au fost aduse la cunoştinţa persoanei respective; de asemenea, neindicarea Instanţei competente să soluţioneze contestaţia nu i-a produs petentului o vătămare, acesta formulând în termen prezenta acţiune.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul M.M., susţinând că hotărârea este nelegală şi netemeinică, Instanţa de Fond soluţionând în mod greşit problema nulităţii dispoziţiei de sancţionare din 28 iulie 2005. Astfel, conform dispoziţiilor art. 62 alin. (2) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, actul de sancţionare trebuie să cuprindă în mod obligatoriu: descrierea faptei care constituie abaterea disciplinară, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de poliţist în timpul cercetării prealabile şi în faţa Consiliului de disciplină şi Instanţa competentă la care poate fi contestat actul prin care s-a dispus sancţionarea disciplinară.
În mod nelegal, susţine recurentul, lipsa acestor elemente nu a fost sancţionată de Instanţa de Fond, cu motivarea că ele rezultă din cuprinsul dosarului disciplinar.
Recurentul invocă, de asemenea, nelegalitatea dispoziţiei din 17 august 2005 emisă de I.G.P.R., deoarece nu menţionează motivele pentru care i-a fost respinsă contestaţia administrativă.
Printr-o completare la motivele de recurs, depusă la 28 martie 2007, recurentul susţine că în mod greşit a soluţionat Instanţa de Fond excepţia de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 400/2004, excepţia fiind respinsă fără o motivare în fapt şi în drept.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, ce pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii, cât şi art. 62 alin. (2) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, Decizia de sancţionare trebuie să cuprindă sub sancţiunea nulităţii absolute, între altele, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de cel sancţionat şi Instanţa competentă la care sancţiunea aplicată poate fi contestată.
În speţă, atât în cuprinsul dispoziţiei din 28 iulie 2005 emisă de I.P.J. Galaţi, cât şi în cuprinsul Dispoziţiei I.G.P. Române din 17 august 2005 prin care se soluţionează contestaţia agentului de poliţie M.M. este cuprinsă „descrierea faptei" ce constituie abatere disciplinară, respectiv neglijenţa în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi întârzierea repetată, nejustificată în soluţionarea lucrărilor. Se arată că agentul a ascuns în mod deliberat un număr de 9 lucrări diverse, două dintre acestea datând din anul 2004, fără a efectua nici o activitate în vederea verificării şi soluţionării; anterior, agentul mai fusese sancţionat disciplinar în două rânduri, cu diminuarea drepturilor salariale, pentru neglijenţa manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.
De menţionat că abaterile i-au fost aduse la cunoştinţă recurentului - reclamant pe parcursul cercetării prealabile şi în faţa Consiliului de disciplină, acesta invocând în apărarea sa faptul că soluţionarea reclamaţiilor şi petiţiilor nu intra în atribuţiile sale şi nu s-a ţinut seama de numărul excesiv de lucrări ce i-au fost repartizate, precum şi de faptul că şi-a efectuat concediul legal de odihnă în perioada respectivă. Aceste apărări au fost respinse, motivat, de Consiliul de disciplină.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că menţiunea privind descrierea faptei ce constituie abatere este cuprinsă în actele administrative atacate, iar lipsa menţiunii privind motivele pentru care au fost respinse apărările persoanei sancţionate este suplinită prin procesul - verbal al Consiliului de disciplină din 14 iulie 2005, în cuprinsul căruia se motivează respingerea respectivelor apărări, astfel că nu există vătămare, sub acest aspect.
De asemenea, neindicarea Instanţei competente să soluţioneze contestaţia (în decizie menţionându-se doar organul ierarhic superior) nu poate conduce la anularea actului de sancţionare, deoarece nu a pricinuit părţii interesate o vătămare care să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului, partea formulând acţiune la Instanţă în termenul prevăzut de lege.
Motivul de recurs depus în completare la data de 29 martie 2007, referitor la greşita soluţionare a excepţiei de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 400/2004 urmează a fi respins ca tardiv formulat, faţă de data comunicării sentinţei civile nr. 100/ F din 22 august 2006, respectiv 13 octombrie 2006, acest motiv neîncadrându-se în categoria motivelor de ordine publică menţionate de art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat, hotărârea Instanţei de Fond fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.M. împotriva sentinţei civile nr. 100/ F din 22 august 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3886/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3898/2007. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
