ICCJ. Decizia nr. 3898/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3898/2007
Dosar nr. 42913/3/2006
Şedinţa publică din 12 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 14 decembrie 2006, reclamanţii B.D.Ş., M.E.I., R.C., M.A., T.C.V., S.E., A.C., E.R.M., M.M., G.F.C., S.R., M.V., O.B.A., B.V., V.A.M., O.C., C.A.M., C.G., M.A.M., A.A.D., T.S., E.M., O.B.G., D.G.R., G.I.A., N.C., A.M.V., M.A.N., L.G., T.R., A.F., G.C., P.O., O.C., V.B., M.Ş.A., S.I., G.E., S.M.M., L.F.D., S.V., P.M., M.A.S., C.M., R.M., C.L., N.F., G.P., C.G.A., C.V., D.R., N.C., B.A.A., C.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.C.A., plata primei de concediu pe anii 2001 - 2006, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efectivă.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, prin sentinţa civilă nr. 1126 din 14 februarie 2007, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând că, litigiile având ca obiect raporturile de serviciu ale funcţionarului public sunt de competenţa Instanţelor de contencios administrativ.
Astfel investită, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1438 din 29 mai 2007, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamanţi a sumelor reprezentând contravaloarea primei de vacanţă pe perioada 2001 - 2006, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Pentru a se pronunţa astfel, Instanţa a reţinut că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este neîntemeiată, cursul prescripţiei fiind suspendat cât timp cel împotriva căruia ea curge este împiedicat de un caz de forţă majoră să facă acte de întrerupere.
Pe fond, Instanţa a reţinut că reclamanţii au dreptul la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, conform art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.
S-a mai reţinut că, normele legale prin care sus - menţionata dispoziţie legală a fost suspendată succesiv contravin art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 41 şi art. 53 din Constituţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta A.N.C.A., solicitând admiterea acestuia.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că primele de concediu au fost suspendate în perioada anilor 2001 - 2006 prin legi bugetare, acte normative de acelaşi nivel cu Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici şi că, numai Instanţa de Recurs poate să decidă dacă prin această suspendare s-a încălcat reclamanţilor un drept prevăzut de Constituţia României.
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Criticile aduse hotărârii Instanţei de Fond sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, acestea nu au nici un suport legal, şi nu fac decât să prezinte perioadele de timp şi actele normative prin care acest drept a fost suspendat.
Potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 „funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Or, dispoziţiile textului de lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuţie, au fost în fiinţă în întreaga perioadă menţionată şi fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituţia României, nu s-a constatat că ar fi neconstituţionale.
Ulterior, în anii 2001 - 2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanţă a fost suspendată, însă aceste dispoziţii nu au conţinut vreo referire la eventualitatea desfiinţării dreptului, ci doar la suspendarea exerciţiului acestuia.
Suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui atâta timp cât nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă.
Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2001 - 2005, pentru că exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept) cât şi reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.A.D.O.L.F.
Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziţiei legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ respectiv.
A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziţiei de suspendare a aplicării unui text de lege şi după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput şi inadmisibil.
Altfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
Din cele prezentate rezultă că prima de vacanţă i se cuvine reclamantei, iar executivul nu putea suspenda sau abroga acest drept.
Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câştigat nu mai poate fi anulat.
Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculaţi de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că Instanţa de Fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală şi în mod corect a constatat că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamanţii au dreptul la primă de concediu.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.N.C.A. împotriva sentinţei civile nr. 1438 din 29 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3889/2007. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3960/2007. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
