ICCJ. Decizia nr. 3960/2007. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3960/2007
Dosar nr. 742/2/2007
Şedinţa publică din 18 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 5 februarie 2007, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC H. SRL a chemat în judecată pe pârâtele A.R.R. şi A.R.R. - Agenţia Râmnicu Vâlcea, solicitând anularea actelor administrative reprezentate de adresele din 4 decembrie 2006 şi din 16 ianuarie 2007 şi suspendarea executării actelor administrative până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, sentinţa civilă nr. 31/ F/ C din 20 martie 2006 nu îi este opozabilă, din dispozitivul hotărârii nu rezultă anularea rezultatului Contestaţiei pentru atribuirea licenţei de execuţie pentru traseul Bărbăteşti - Râmnicu Vâlcea şi retur, dar şi a licenţei propriu - zise de execuţie pentru acest traseu este vădit nelegală eliberarea unei a doua licenţe de execuţie, în contextul în care şi reclamanta deţine în mod valabil licenţă de execuţie pentru traseu.
Prin sentinţa civilă nr. 884 din 27 martie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 742/2/2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii, a admis cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtei formulată de SC S.C. SRL, a respins acţiunea ca inadmisibilă şi a obligat reclamanta la plata sumei de 200 RON către intervenientă, reprezentând cheltuieli de judecată (admise în parte).
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, adresa care conţine invitaţia reprezentanţilor societăţii comerciale de a se prezenta la sediul autorităţii (în scopul punerii în executare a sentinţei) reprezintă o operaţiune administrativă, un act ce pregăteşte emiterea unui act de autoritate şi care nu dă naştere prin el însuşi la drepturi şi obligaţii.
În ceea ce priveşte adresa din 16 ianuarie 2007, Instanţa de Fond a considerat că aceasta reprezintă răspunsul la plângerea prealabilă împotriva adresei din 4 decembrie 2006.
Totodată, s-a considerat că adresa reprezintă o manifestare de voinţă a autorităţii în sensul naşterii în sarcina reclamantei a obligaţiei de a face.
Conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, reclamanta are obligaţia de a solicita după primirea actului administrativ şi înainte de sesizarea Instanţei cu revocarea acesteia.
Plângerea prealabilă împotriva manifestării de voinţă a autorităţii cu privire la cele două obligaţii nu a fost formulată de reclamantă din cauza calificării greşite a primei adrese ca act administrativ.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta, pentru motivele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ.
Se arată că Instanţa de Fond în mod eronat a apreciat că reclamanta a calificat greşit cele două adrese şi a respins acţiunea ca inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile.
În realitate, în speţă nu se impune efectuarea plângerii prealabile.
Intimata - pârâtă A.R.R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Invitaţia din 4 decembrie 2006 reprezintă un act premergător, astfel că numai actul din 16 ianuarie 2007 este un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004.
Reclamanta avea obligaţia să efectueze procedura prealabilă impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Recursul declarat de reclamantă este fondat.
Recursul este întemeiat şi din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv de recurs invocat din oficiu de către Instanţă.
Astfel, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „înainte de a se adresa Instanţei de contencios administrativ, persoana care se considera vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".
Art. 8 din Legea nr. 554/2004 prevede că „persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulţumit de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorităţii publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza Instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa Instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a cererii".
Din analiza celor două texte rezultă în mod clar că procedura prealabilă este obligatorie numai în cazul în care se solicită anularea unui act administrativ, ipoteza prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Pentru ipotezele prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. g) şi h) din Legea nr. 554/2004, nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri şi refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere, procedura prealabilă obligatorie nu este cerută.
Instanţa de Fond a considerat că adresa din 4 decembrie 2006 este un act premergător emiterii actului administrativ, ce este reprezentat de adresa din 16 ianuarie 2007.
Adresa din 16 ianuarie 2007 este însă un act administrativ asimilat reprezentând refuz de soluţionare a unei cereri.
În acest caz procedura prealabilă nu este obligatorie.
Sunt îndeplinite motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Instanţa de Fond aplicând greşit art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cauzei, se va constata că aceasta aparţine Tribunalului Vâlcea.
Actele atacate sunt emise de Agenţia Vâlcea, iar calitatea procesuală pasivă în acţiunile din contencios administrativ aparţine emitentului actului.
Calitatea procesuală pasivă în contencios administrativ este diferită de aceeaşi calitate în procesele civile de drept comun, deoarece nu este necesară existenţa personalităţii juridice.
Autoritatea publică emitentă are capacitate de drept public şi răspunde în Instanţă pentru actele emise.
Faţă de considerentele arătate, ţinând seama de prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., se va admite recursul declarat.
Se va casa sentinţa atacată şi se va trimite cauza la Tribunalul Vâlcea spre competentă soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC H. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva sentinţei civile nr. 884 din 27 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu A.R.R. şi A.R.V. a A.R.R., SC S.C.F. SRL Bărbăteşti, Judeţul Vâlcea.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza la Tribunalul Vâlcea, spre competentă soluţionare.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3898/2007. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 4040/2007. Contencios → |
|---|
