ICCJ. Decizia nr. 4009/2007. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4009/2007

Dosar nr. 10475/2/200.

Şedinţa publică din 23 octombrie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta C.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, anularea hotărârii nr. 16215/405 din 18 octombrie 2006 şi obligarea acesteia de a emite o nouă hotărâre prin care să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 7 decembrie 1943 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2006.

În motivarea acţiunii, reclamanta, a arătat că s-a născut la data de 7 decembrie 1943 în localitatea Călăraşi, judeţul Călăraşi, în perioada în care familia acesteia a fost strămutată din localitatea de domiciliu, Durostor – Bulgaria, în localitatea Călăraşi, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate după cedarea teritoriului şi semnarea Tratatului Româno –Bulgar, încheiat la Craiova în 7 septembrie 1940.

Reclamanta, în susţinerea acţiunii, a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care: acte de stare civilă, extras din situaţia de avere imobiliară rurală a bunicii sale D.C. eliberată de Arhivele Naţionale şi declaraţiile autentificate ale unor martori din care rezultă că reclamanta împreună cu părinţii săi, a fost refugiată în perioada 1940- 1945.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 377 din 6 februarie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, a dispus anularea hotărârii nr. 16215/405 din 18 octombrie 2006, emisă de pârâtă şi a obligat-o să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 7 decembrie 1943 – 6 martie 1945, începând cu 1 septembrie 2006.

Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta a dovedit prin probele administrate că s-a născut la data de 7 decembrie 1943 în localitatea în care părinţii săi au fost refugiaţi, respectiv localitatea Durostor – Bulgaria, făcând obiectul schimbului de populaţie ca urmare a Tratatului Româno-Bulgar încheiat la Craiova în 7 septembrie 1940.

Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs pârâta, Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, considerând-o nelegală şi netemeinică, arătând că în mod greşit i s-a stabilit calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000 reclamantei, deoarece aceasta nu era născută în 1940 când a avut loc schimbul de populaţie, ca urmare a semnării Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940.

Recurenta a mai arătat că nu se menţionează nicăieri că ar putea beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000 şi cei născuţi ulterior datei strămutării părinţilor, pe considerentul că au suferit privaţiuni ca urmare a statutului de strămutat pe care l-au avut părinţii.

Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face nici o diferenţiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.

Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă cu certitudine că familia reclamantei a făcut obiectul schimbului de populaţie ca urmare a Tratatului Româno-Bulgar încheiat la Craiova în 7 septembrie 1940.

Cum, în cauză, s-a făcut dovada şi este de necontestat faptul că reclamanta s-a născut în perioada refugiului părinţilor săi, în mod corect a reţinut instanţa de fond că aceasta – începând cu data naşterii sale, respectiv 7 decembrie 1943, a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului şi este îndreptăţită să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată", Curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de intimată cu susţinerea intereselor în cauza de faţă.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 377 din 6 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei către intimata C.N., reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4009/2007. Contencios