ICCJ. Decizia nr. 4017/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4017/2007
Dosar nr. 447/33/200.
Şedinţa publică din 23 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Z.C.D. a solicitat în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 8787 din 17 noiembrie 2006 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască şi, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 modificată, întrucât a fost refugiată împreună cu familia.
În susţinerea acţiunii reclamanta a depus în copie, mai multe înscrisuri printre care acte de stare civilă şi declaraţii autentificate ale unor martori.
Reclamanta a arătat că în mod nejustificat i-au fost anulate drepturile recunoscute în 2003.
Pentru elucidarea stării de fapt, la cererea reclamantei au fost audiaţi martorii C.L., L.I. şi C.M.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 302 din 23 mai 2007 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin hotărârea nr. 8787 din 19 martie 2003 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000 a fost admisă cererea formulată de reclamanta Z.C.D. şi, pe cale de consecinţă i-au fost acordate drepturile prevăzute de actul normativ menţionat.
Ulterior, în considerarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 189/2000, prin hotărârea emisă la 17 noiembrie 2006 a fost anulată hotărârea nr. 8787 din 19 martie 2003 pe motiv că localitatea de refugiu era situată în zona liberă, românească.
Instanţa de fond a reţinut că familia reclamantei nu a fost refugiată, că părăsirea domiciliului nu s-a datorat persecuţiei etnice, ci nevoilor materiale determinate de război.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Z.C.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta susţine că nu a reuşit să studieze documentaţia care a stat la baza hotărârii atacate, martorii nu au fost audiaţi în prezenţa sa, iar declaraţiile lor au fost completate şi refăcute.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză şi cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Recurenta a încercat să-şi dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale.
Din înscrisurile depuse la dosar, apar neconcordanţe între locul naşterii şi data refugierii reclamantei, iar aceste documente oficiale nu dovedesc refugierea din localitatea de domiciliu în altă localitate.
Simpla mutare a recurentului dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de persecuţii etnice.
În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puţin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamantul.
Or, simplele declaraţii ale martorilor din care rezultă că aceştia cunosc situaţia recurentei, nu pot fi luate în considerare mai ales că niciunul dintre aceştia nu a probat afirmaţiile cu acte oficiale.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care recurenta-reclamantă le invocă, nu respectă cerinţele prevăzute de lege şi nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.
În acea perioadă, în România, nu se instaurase nici un regim opresiv, care să persecute etnic, strămutând forţat anumite persoane dintr-o localitate în alta.
Din actele dosarului rezultă că localitatea de domiciliu a reclamantei se afla la graniţă, iar în acea localitate a fost refugiată o parte din populaţia plecată din teritoriul ocupat, că în această localitate nu au fost instalate autorităţi maghiare şi nici nu au existat persecuţii etnice.
Situaţia creată pentru reclamantă şi familie s-a datorat evenimentelor politico-militare existente la aceea vreme.
Aşa fiind, cum recurenta-reclamantă nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost refugiată şi că acest lucru ar fi fost consecinţa unor persecuţii din motive etnice, în mod corect, instanţa de fond a respins acţiunea.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Z.C.D., împotriva sentinţei civile nr. 302 din 23 mai 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4016/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4018/2007. Contencios → |
|---|
