ICCJ. Decizia nr. 432/2007. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 432/2007
Dosar nr. 22068/2/2005
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
SC C. SA, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Garda Financiară a solicitat anularea deciziei nr. 21 din 30 ianuarie 2004, emisă de primul pârât şi anularea procesului-verbal nr. 0011149 din 3 iulie 2003, întocmit de cea de a doua pârâtă şi exonerarea de la plata către bugetul de stat a sumei de 19.762.457.933 lei reprezentând 15.576.942.144 lei impozit pe profit, 3.571.003.565 lei majorări şi dobânzi de întârziere şi 614.312.224 lei penalităţi de întârziere.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în mod nejustificat s-a reţinut că sumele reprezentând servicii de consultanţă primite de SC C. SA de la doi consultanţi străini, respectiv I.O. Ltd. Cipru şi S. Ltd. Cipru, în baza a două contracte cadru de consultanţă, nu reprezintă cheltuieli deductibile, deoarece nu s-a dovedit efectuarea serviciilor (serviciile prestate nu ar fi reale) şi cheltuielile respective nu sunt aferente realizării de venituri.
Serviciile de consultanţă contractate cu cei doi parteneri străini sunt necesare pentru ca societatea să îşi desfăşoare în mod optim şi profesionist activitatea, au fost efective conform documentaţiei prezentate, şi-au arătat utilitatea în activitatea societăţii, contribuind la încheierea mai multor contracte.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1588 din 30 iunie 2004, a admis acţiunea precizată, a anulat Decizia nr. 21 din 30 ianuarie 2004, emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi procesul-verbal nr. 0011149 din 3 iunie 2003, întocmit de Garda Financiară, secţia Bucureşti şi a dispus restituirea sumei de 19.762.457.933 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut existenţa celor două contracte de consultanţă, prestarea efectivă a serviciilor de consultanţă şi împrejurarea că acestea sunt aferente realizării de venituri, au utilitate economică.
Considerând hotărârea nelegală, pârâţii au declarat recursuri întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi au solicitat admiterea, casarea sentinţei şi în fond, respingerea acţiunii, actele contestate fiind legale.
Prin Decizia nr. 3139 din 18 mai 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-au admis recursurile formulate de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, precum şi de Garda Financiară - Comisariatul Regional Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1588 din 30 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
În motivare s-a arătat că în cauză se impune verificarea actelor ce au făcut obiectul controlului Gărzii Financiare şi completarea probatoriului cu o expertiză contabilă, (probă solicitată, de altfel, de reclamantă şi neadmisă de instanţa de fond), urmând a se lămuri aspectul dacă serviciile de consultanţă au fost efectiv prestate, dacă lucrările anexate la dosar se regăsesc printre lucrările pe care societatea le-a acceptat la plată, să indice ordinele de plată a acestora de către societate, să analizeze dacă societatea a înregistrat pierderi sau a înregistrat venituri ca urmare a încheierii contractelor în discuţie, aceasta prin verificarea balanţelor contabile ale societăţii pe anul 2002 şi 2003, să specifice caracterul strict sau nu al lucrărilor executate pentru reclamantă.
În urma rejudecării cauzei în fond, după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei SC C. SA, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a anulat Decizia nr. 21 din 30 ianuarie 2004, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor şi a procesului-verbal nr. 0011149 din 3 iunie 2003, încheiat de Garda Financiară şi a dispus restituirea către reclamantă a sumei de 22.737.677.933 ROL, achitată de reclamantă în baza procesului-verbal contestat, reprezentând diferenţă impozit profit, majorări, dobânzi şi penalităţi de întârziere.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în cauză, în raport cu perioada controlată (decembrie 2001 - martie 2006) sunt aplicabile succesiv dispoziţiile OG nr. 70/1994, republicată şi modificată prin OUG nr. 217/1999, ale HG nr. 402/2000, până la data de 30 iunie 2002, Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit şi HG nr. 859/2002, care a aprobat metodologia de calcul a impozitului pe profit de la 1 iulie 2002.
În baza dispoziţiilor aplicabile în materie cuprinse în actele normative invocate, coroborate cu înscrisurile depuse la dosar şi concluziile raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză, prima instanţă a constatat că serviciile de consultanţă curentă (asistenţă la negocieri, participare la întâlniri), cât şi furnizarea celor 26 de rapoarte de consultanţă efectuate în baza celor două contracte cadru încheiate de reclamantă cu SC I.O. Ltd. Cipru şi S. Ltd. Cipru sunt servicii ale căror cheltuieli sunt deductibile, fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru aplicarea deductibilităţii.
A mai reţinut Curtea de Apel Bucureşti, că reclamanta a făcut dovada, prin înscrisurile depuse la dosar - ordine de delegare bilete de călătorie şi foi de parcurs, că serviciile de consultanţă prevăzute în cele două contracte încheiate cu societăţile din Cipru au fost efectiv prestate, iar contractele de consultanţă încheiate în formă scrisă au fost înregistrate la administraţia financiară.
Referitor la condiţia impusă de dispoziţiile HG nr. 859/2002, (act normativ intrat în vigoare ulterior perfectării contractelor), în sensul ca serviciile de consultanţă să fie aferente realizării de venituri, instanţa de fond a apreciat că este dovedită, serviciile de consultanţă străine arătându-şi utilitatea, contribuind la încheierea mai multor contracte comerciale profitabile societăţii reclamante.
A concluzionat Curtea de Apel Bucureşti, că raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză a susţinut pretenţiile reclamantei, arătând că serviciile de consultanţă sunt legate de obiectul principal de activitate al societăţii reclamante, au fost acceptate la plată şi au determinat creşterea veniturilor societăţii, aspect reflectat în balanţele de verificare contabilă pe anii 2002 - 2003.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Garda Financiară - Comisariatul Regional Bucureşti, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost pronunţată cu greşita aplicarea a legii.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a criticat hotărârea judecătorească, întrucât a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa de fond interpretând greşit dispoziţiile OUG nr. 217/1999 şi HG nr. 402/2002. S-a criticat sentinţa, şi pentru faptul că au fost preluate concluziile expertului contabil, atribuindu-i-se expertizei o putere mai mare decât cea a legii. A apreciat fără temei legal Curtea de Apel Bucureşti, că HG nr. 59/2002 nu era în vigoare la data încheierii contractelor, întrucât această hotărâre de guvern a intrat în vigoare în interiorul perioadei supuse verificării.
Garda Financiară - Comisariatul Regional Bucureşti a criticat sentinţa în raport cu încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., reiterând motivele din primul recurs şi apreciind că în mod eronat instanţa de fond a mers, fără alte probatorii, pe concluziile raportului de expertiză.
Recursurile sunt nefondate şi vor fi respinse pentru următoarele considerente:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., cu actele şi lucrările dosarului, constată, în fapt, următoarele:
Perioada supusă controlului care rezultă din actele anexate, este decembrie 2001 - martie 2006, în acest timp intimata-reclamantă înregistrând în contabilitate „cheltuieli cu servicii executate de terţi" - contul 628, sumele reprezentând contravaloarea serviciilor de consultanţă în favoarea intimatei.
S-a apreciat de organele de control că aceste cheltuieli nu ar fi deductibile pentru calculul impozitului pe profit, întrucât nu au fost îndeplinite cerinţele legale.
Corect prima instanţă a apreciat că în speţă sunt aplicabile prevederile OG nr. 70/1994, republicată şi modificată prin OUG nr. 217/1999, Legea nr. 414/2002 şi HG nr. 859/2002.
Astfel, conform Legii nr. 414/2002, în vigoare la data controlului, cheltuielile în discuţie, nu sunt deductibile la calculul impozitului pe profit, întrucât HG nr. 859/2002 stabileşte condiţiile privind deductibilitatea.
Din analiza actelor depuse, verificarea prestaţiei se realizează prin documentele justificative, care privesc efectuarea serviciilor. Din dispoziţiile legale invocate rezultă fără posibilitate de tăgadă că atât serviciile de consultanţă, cât şi cele 26 de rapoarte de consultanţă efectuate de intimată cu cei 2 terţi, sunt servicii cu cheltuieli deductibile, întrucât aşa statuează legea. Serviciile de consultanţă s-au efectuat în baza unor contracte legale, şi chiar dacă HG nr. 859/2002 a intrat în vigoare după perfectarea acestor contracte, ea este aplicabilă pentru perioada supusă controlului, întrucât era aplicabilă condiţia din 29 august 2002. Nu poate fi pusă la îndoială nici prestarea efectivă a serviciilor de consultanţă, întrucât intimata-reclamantă a făcut dovezi pertinente în acest sens, depunând la dosar copiile contractelor, rapoartele de consultanţă străină dovedindu-se utile în activitatea intimatei, fapt demonstrat şi de raportul de expertiză anexat la dosar.
Astfel, rezultă fără dubiu că sumele cheltuite pentru servicii de consultanţă, au fost prestate efectiv, motiv pentru care corect s-a constatat că sunt sume deductibile, întrucât au fost îndeplinite condiţiile legale.
Dealtfel şi expertiza contabilă atestă această împrejurare şi ea nu este singura probă avută în vedere de Curtea de apel, ci este coroborată cu ansamblul probator admis şi administrat.
Contractele în discuţie sunt legale, au fost încheiate în formă scrisă, înregistrate legal în contabilitate, iar serviciile de consultanţă au fost efectiv prestate.
Conform concluziilor expertizei, contractele au fost destinate dezvoltării activităţii intimatei-reclamante, sunt legale şi prin urmare, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursurile declarate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de Garda Financiară - Comisariatul Regional Bucureşti, ca nefondate, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de Garda Financiară - Comisariatul Regional Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 1680 din 12 iulie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 431/2007. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 434/2007. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
