ICCJ. Decizia nr. 44/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.44/2007
Dosar nr. 1320/2/2006
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 12 august 2003, reclamantul P.G.V. a chemat în judecată M.A.I. şi pe E.G., inspector principal la B.J.S.P. – M.B., solicitând anularea actului administrativ prin care s-a solicitat ridicarea paşaportului său şi instituirea interdicţiei de a călători; recunoaşterea dreptului la libera circulaţie şi obligarea în solidar a pârâţilor la plata de daune materiale în cuantum de 45.100.000 lei, contravaloarea cheltuielilor de deplasare pe ruta Târgovişte - Nădlac şi retur, contravaloarea cheltuielilor de cazare, contravaloarea cheltuielilor de transport la termenele de judecată şi beneficiul nerealizat pentru 10 zile. La acestea consideră că se adaugă 10.000 euro prejudiciu înregistrat de SC B.R. SRL, 6.000 euro prejudiciul înregistrat de SC V.R. SRL, precum şi beneficiul nerealizat în calitate de administrator la SC V.I. SRL în sumă de 1.500.000 lei. Totodată, reclamantul a solicitat şi daune morale în sumă de 10.000 euro, precum şi contravaloarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, s-a susţinut că măsura ridicării paşaportului şi a interdicţiei de a călători este vădit abuzivă încălcându-i un drept fundamental, iar prin faptul necomunicării, dreptul de a constata.
Prin sentinţa civilă nr. 63 din 12 ianuarie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins capătul de cerere privind anularea actelor administrative nr. 111/322563 din 24 martie 2003 şi nr. 2270819 din 4 aprilie 2003 referitoare la darea în consemn la frontieră, ca fiind rămas fără obiect şi a admis în parte cererea de daune, obligând M.A.I. la 5.000 lei, daune morale şi 500 RON daune materiale.
Prin aceeaşi sentinţă s-a respins cererea de obligare la plata daunelor formulată împotriva lui E.G.
În esenţă, instanţa a reţinut caracterul abuziv al măsurilor dispuse, recunoscut implicit de autoritatea administrativă care a revenit asupra acestora, ceea ce dovedeşte culpa M.A.I. - determinată de modul defectuos de organizare şi comunicare în sistem şi care a generat reclamantului o serie de prejudicii.
Sub aspectul cuantumului, instanţa a apreciat daunele morale în raport de perioada efectivă în care reclamantul a fost lipsit de paşaport, având în vedere că despre măsura interdicţiei de a călători acesta a luat cunoştinţă abia în momentul când s-a prezentat la vamă, 7 martie 2005. În ce priveşte daunele materiale, s-a considerat că cererile formulate de reclamant nu s-au dovedit cu acte decât în parte.
În fine, în ce-l priveşte pe E.G., instanţa a reţinut că nu s-a făcut dovada susţinerilor reclamantului conform cu care măsura interdicţiei de liberă circulaţie să fi fost dispusă la cererea autorităţii.
Împotriva acestei sentinţe au declinat recurs atât reclamantul P.G.V. cât şi pârâtul M.A.I.
În recursul său, reclamantul a criticat hotărârea instanţei de fond pentru faptul că nu a reţinut culpa lui E.G. în adoptarea măsurilor contestate şi nu a dispus obligarea acestuia în solidar cu M.A.I. la plata daunelor, considerând că s-a dovedit intenţia directă a acestuia de a-i restricţiona dreptul la liberă circulaţie.
În ce priveşte cuantumul daunelor acordate, recurentul a susţinut că în mod greşit instanţa fondului nu a avut în vedere cele 127 de zile în care a funcţionat măsura interzicerii de a pleca în străinătate precum şi actele doveditoare pentru transporturile făcute pe ruta Târgovişte - Nădlac şi retur precum şi la cele 10 termene de judecată.
În recursul său, M.A.I. a criticat hotărârea Curţii de Apel Bucureşti pentru greşita obligare la plata unor daune morale de 5000 RON, suma considerată exagerată.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei pronunţate în raport de criticile formulate urmează a se reţine că acestea nu se justifică.
Măsura de restricţionare a dreptului de folosire a paşaportului şi de instituire a consemnului la frontieră a fost dispusă de S.E.I.P.D. cu adresa din 4 aprilie 2003, pentru o perioadă de până la 14 ianuarie 2007.
Aceeaşi autoritate a revocat măsura începând cu 28 iulie 2003, iar reclamantul a intrat în posesia paşaportului reţinut la 27 iulie 2003.
Reţinând caracterul abuziv al acestei măsuri, asupra căreia chiar autoritatea administrativă a revenit, legal şi temeinic s-a apreciat ca fiind dovedită culpa M.A.I. în vătămarea dreptului reclamantului la libera circulaţie şi s-a dispus în consecinţă obligarea la plata daunelor produse.
Sub aspectul cuantumului, urmează a se reţine că acestea au fost corect stabilite, având în vedere că pentru daunele materiale nu s-a făcut decât în parte dovada pentru transportul cu autoturismul pe ruta Târgovişte - Nădlac şi retur precum şi la termenele de judecată nefiind depuse bonuri fiscale care să justifice suma de 9.000 lei/km.
În ce priveşte daunele morale cum scopul acestora este de a repara atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană şi care se referă la linişte, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare, şi având în vedere că în cauză măsura restricţionăm a fost revocată a doua zi după prezentarea reclamantului la punctul de frontieră, în mod corect s-a apreciat cuantumul acestora pentru intervalul de 14 zile cuprins între data ridicării paşaportului şi data redobândirii lui, suma de 5000 RON fiind rezonabilă în raport de persoana reclamantului.
În ce priveşte critica referitoare la respingerea cererii de obligare a lui E.G. în solidar cu M.A.I. la plata acestor daune, urmează a se reţine că este neîntemeiată, întrucât măsura de restricţionare nu a fost dispusă la solicitarea acestuia. Faptul că acesta în calitate de inspector principal la B.J.S.P. s-a ocupat de soluţionarea plângerilor penale formulate împotriva lui P.G.V. pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi sustragere de sub sechestru, precum şi faptul că prin adresa secţiei 1 din 21 martie 2003, s-a procedat la darea în urmărire locală ca urmare a sustragerii acestuia de la urmărirea penală, în mod greşit a fost apreciat de recurentul-reclamant ca făcând dovada culpei lui E.G. în dispunerea măsurii contestate.
Sub acest aspect legal şi temeinic, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că răspunderea pentru emiterea acestei măsuri şi mai ales pentru necomunicarea ei urmează a fi stabilită de M.A.I. – D.G.E.I.P.
În raport de aceste considerente şi având în vedere dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de P.G.V. şi de M.A.I., împotriva sentinţei civile nr. 63 din 12 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 438/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 451/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
