ICCJ. Decizia nr. 434/2007. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 434/2007
Dosar nr. 34073/2/2005
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.N.V. R. a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Naţională a Vămilor, obligarea pârâtei la plata indemnizaţiei funcţionarilor publici, inclusiv a celor care a au avut atribuţii corespunzătoare funcţiilor de şef de tură şi sporul de 15% cuvenit personalului vamal din cadrul serviciului de supraveghere vamală.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în temeiul OG nr. 16/1998, OUG nr. 123/2003, pârâta avea obligaţia acordării indemnizaţiei de conducere funcţionarilor publici numiţi temporar în funcţii de conducere, însă aceasta le-a acordat abia în luna noiembrie 2004. Aceeaşi obligaţie revenea pârâtei pentru funcţionarii publici cărora li s-au dat sarcini corespunzătoare funcţiei de şef de tură, funcţii prevăzute de art. 8 alin. (1) din OUG nr. 10/2004.
A mai susţinut reclamantul că potrivit art. 41 din OUG nr. 10/2004, modificată prin Legea 243/2004, personalul vamal care-şi desfăşoară activitatea în condiţii deosebite, beneficiază de un spor de 15% calculat la salariul de bază, iar pârâta nu a acordat acest spor, deşi a fost solicitat împreună cu celelalte drepturi arătate.
Prin sentinţa civilă nr. 3405 din 12 septembrie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Tribunalul Bucureşti a reţinut că reclamantul a formulat acţiune în numele membrilor săi care au calitatea de funcţionari publici în cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, iar aceştia se supun dispoziţiilor OG nr. 16/1998 privind Statutul personalului vamal şi ale Legii nr. 188/1999, care atrag competenţa instanţei de contencios administrativ.
La Curtea de Apel Bucureşti, cauza a fost înregistrată sub nr. 3393/2005, în faţa acestei instanţe reclamantul depunând sentinţa civilă nr. 19 din 6 iulie 2005, prin care Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a luat act de schimbarea denumirii reclamantului în S.N.P.V. P.L., aspect consemnat prin încheierea de şedinţă din 16 noiembrie 2005.
Prin sentinţa civilă nr. 330 din 15 februarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul S.N.P.V. P.L., în contradictoriu cu Autoritatea Naţională a Vămilor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în speţă, reclamantul se consideră vătămat, pentru refuzul pârâtei de a soluţiona cererile înregistrate cu nr. 116 din 11 mai 2004, nr. 128 din 25 mai 2004 şi nr. 144 din 7 iunie 2004, cereri prin care reclamantul a solicitat doar aplicarea art. 19 alin. (1) din OUG nr. 192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcţionarilor publici şi aplicarea art. 13 alin. (7) din O,U,G, nr. 119/1999 privind auditul intern şi controlul financiar preventiv. A mai constatat prima instanţă că celelalte aspecte invocate în cererea de chemare în judecată, şi anume, acordarea indemnizaţiilor de conducere funcţionarilor publici cărora li s-au dat atribuţii corespunzătoare funcţiei de şef de tură şi acordarea sporului de 15% pentru personalul vamal care lucrează în condiţii deosebite, nu au făcut obiectul cererilor adresate Autorităţii Naţionale a Vămilor.
A mai reţinut instanţa de fond că la primele două cereri înregistrate de reclamant cu nr. 116 din 11 mai 2004 şi nr. 128 din 25 mai 2005, pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor a emis răspunsul consemnat în adresa nr. 123 din 20 mai 2004, în sensul că pretenţiile reclamantului vor fi discutate într-o întâlnire de lucru şi că dacă Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici va aviza condiţiile de participare la concursul pentru ocuparea funcţiilor publice generale şi specifice, iar statele de funcţii vor fi aprobate de ministrul delegat pentru coordonarea autorităţii de control, instituţia vamală va întreprinde demersurile necesare pentru organizarea concursurilor de ocupare a funcţiilor publice de conducere vacante.
Prin a treia cerere cu nr. 144 din 7 iunie 2004, reclamantul a revenit cu solicitarea ca pârâta să-i răspundă cu privire la aplicarea art. 19 alin. (1) din OUG nr. 192/2002.
În final, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că prin Ordinele nr. 825 din 21 iulie 2004, nr. 1459 din 11 noiembrie 2004, nr. 1462 din 12 noiembrie 2004 şi nr. 1690 din 30 decembrie 2004, memoriile reclamantului au fost rezolvate, astfel încât a concluzionat că susţinerile acestuia, în sensul că Autoritatea Naţională a Vămilor a refuzat, în mod nejustificat, să-i rezolve cererile, sunt neîntemeiate.
În considerentele expuse, instanţa de fond a răspuns şi excepţiei necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocată de reclamant prin notele scrise, apreciind că partea încearcă să eludeze dispoziţiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., deoarece a avut la dispoziţie un termen de 5 zile de la pronunţarea sentinţei de declinare nr. 3405 din 12 septembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, în care putea exercita calea de atac a recursului, în ceea ce priveşte stabilirea competenţei materiale în favoarea instanţei de contencios administrativ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul S.N.P.V. P.L.
Invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 3, 8 şi 9 C. proc. civ., în esenţă recurentul a criticat soluţia instanţei de fond, pentru greşita apreciere a obiectului cauzei deduse judecăţii, întrucât pentru soluţionarea conflictului de muncă constând în acordarea drepturilor salariale în temeiul OUG nr. 10/2004, OUG nr. 192/2002, OUG nr. 123/2003 şi OUG nr. 92/2004 nu sunt incidente prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestit, la data de 18 martie 2005, Tribunalul Bucureşti a vizat acordarea de către pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor a unor drepturi salariale, respectiv a indemnizaţiilor de conducere funcţionarilor publici numiţi temporar în funcţii publice de conducere vacante şi celor cu atribuţii corespunzătoare funcţiilor de şef de tură, precum şi acordarea sporului de 15% personalului vamal care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebite.
Măsura în care solicitările recurentului-reclamant se justifică în raport cu actele normative invocate, cade în sarcina instanţei prin care se realizează jurisdicţia muncii.
Aceasta este interpretarea care rezultă din dispoziţiile art. 34 alin. (1) din OUG nr. 10/2004 privind Statutul personalului vamal (ordonanţa prin care s-a abrogat OG nr. 16/1998), precum şi din art. 34 alin. (2) din actul normativ arătat, cu referire la art. 92 şi 93 din Legea nr. 188/1999, modificată.
Natura juridică a litigiului ca fiind aceea a unui litigiu de muncă, fiind stabilită, competenţa instanţei este atrasă de prevederile art. 284 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii şi de art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie mai reţine şi faptul că neexercitarea dreptului de a declara recursul împotriva sentinţei civile nr. 3405/2005 a Tribunalului Bucureşti nu poate constitui un argument pentru ignorarea normelor de competenţă în vigoare la momentul sesizării instanţei faţă de obiectul cauzei deduse judecăţii.
Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi admis, iar pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., cauza va fi trimisă, spre competentă soluţionare, secţiei a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.N.P.V. P.L. Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 330 din 15 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 432/2007. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 438/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
