ICCJ. Decizia nr. 430/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 430/2007
Dosar nr. 37487/2/2005
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată şi înregistrată sub nr. 37847/2/2005, la Curtea de Apel Bucureşti, scţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 7 decembrie 2005, reclamantul M.V. a chemat în judecată pe pârâtul Secretariatul de Stat pentru revoluţionari, solicitând ca, prin sentinţa ce va pronunţa, instanţa să constate nulitatea absolută a deciziei nr. 18/4336 din 25 iunie 2003, emisă de acesta.
Reclamantul, în motivarea acţiunii, a precizat că actul contestat nu i-a fost comunicat, el fiind folosit în mod netemeinic în diferite cauze aflate pe rolul instanţelor de către Direcţia Generală a Vămilor.
În şedinţa publică din 9 februarie 2006, în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a pus în discuţia părţilor, excepţia tardivităţii formulării acţiunii de către reclamant, în raport cu dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, precum şi de faptul că actul contestat a fost emis la 25 iunie 2003, iar acţiunea a fost formulată la data de 17 decembrie 2005, fiind, astfel, depăşit termenul de un an prevăzut de textul de lege, care este un termen de decădere.
Prin sentinţa civilă nr. 300 din 9 februarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca tardiv formulată, acţiunea introdusă de reclamant, de constatare a nulităţii absolute a deciziei nr. 18/14336 din 25 iunie 2003, emisă de autoritatea pârâtă, reţinând şi faptul că instanţa nu este ţinută de temeiul juridic indicat de reclamant, în cauză, nefiind aplicabil regimul nulităţii absolute a actelor juridice.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs, reclamantul, susţinând că au fost încălcate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa făcând o aplicare greşită a dispoziţiilor legale.
A susţinut recurentul că în calitatea sa de beneficiar cu toate drepturile conferite de Legea nr. 421/1990, a obţinut adeverinţa cu nr. 8987/2001, conform căreia trebuie să beneficieze de o scutire de taxe vamale privind importul unui autoturism, acest drept fiindu-i anulat prin Decizia cu nr. 18/4336 din 24 iunie 2003, decizie care nu i-a fost comunicată şi nici nu a fost publicată în nici un act de informare pentru a-i oferi opozabilitatea în ce-l priveşte.
A mai precizat recurentul că a aflat despre această decizie abia în anul 2005, cu ocazia unui proces intentat de către organele vamale, astfel că în raport cu data introducerii acţiunii de faţă - 7 decembrie 2005, nu se poate susţine excepţia tardivităţii promovării acţiunii.
Pârâtul Secretariatul de Stat pentru problemele revoluţionarilor din decembrie 1989 a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte îl va admite, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Decizia nr. 18/4336 din 25 iunie 2003 a fost emisă de Secretariatul de Stat pentru problemele revoluţionarilor din decembrie 1989, în urma verificărilor efectuate de Curtea de Conturi - Secţia de Control Financiar şi prin aceasta s-au anulat adeverinţele eliberate persoanelor care nu se încadrau în prevederile art. 10 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 42/1990, republicată, deci a fost anulată şi adeverinţa nr. 8987 din 1 august 2001, în ce-l priveşte pe recurentul-reclamant şi conform căreia obţinuse scutirea de plata taxei vamale în cazul procurării unui autoturism din afara ţării.
În speţă, în urma controlului efectuat s-a reţinut că beneficiarii acestor adeverinţe nu îndeplineau criteriile medicale pentru a putea beneficia de dreptul prevăzut de Legea nr. 42/1990 privind acordarea unui autoturism hycomat.
Raportat la momentul emiterii deciziei contestate, 25 iunie 2003, instanţa de fond a considerat că fiind tardiv formulată, acţiunea de către recurentul-reclamant, acţiune introdusă la 7 decembrie 2005, depăşindu-se, astfel, termenul de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în vigoare la momentul introducerii acţiunii.
Modul de interpretare al textului de lege invocat de către instanţa de fond, este, însă, unul restrictiv, fără a ţine seama de faptul că procedura de soluţionare a cererilor în contencios administrativ stabileşte ca o condiţie esenţială, prioritară comunicarea actului sau luarea la cunoştinţă în orice mod de existenţa acestuia de către cel ce se consideră vătămat într-un drept al său sau într-un interes legitim.
Or, aşa cum susţine chiar iniţiatorul legii contenciosului administrativ, profesorul A.I., în cazul actului administrativ individual, data emiterii are semnificaţia „datei comunicării" actului.
Termenul de un an, prevăzut de alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 554/2004, este unul de excepţie, termenul general de introducere a acţiunii reglementat de alin. (1) al aceluiaşi articol fiind cel de 6 luni, care se calculează de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau după caz de la data comunicării refuzului considerat nejustificat de soluţionarea cererii.
Oricum textul de lege amintit lasă se înţeleagă necesitatea comunicării actului ce urmează a fi atacat mai întâi în procedura prealabilă şi apoi la instanţa de judecată.
Dar, în speţă, aşa cum susţine şi recurentul-reclamant, Decizia contestată emisă de pârât, nu i-a fost comunicată, el aflând întâmplător despre existenţa acesteia în cadrul unui proces cu autorităţile vamale în anul 2005, situaţie în care nu poate fi susţinută ipoteza introducerii tardive a acţiunii la instanţă.
Este verosimilă susţinerea recurentului, de vreme ce chiar intimatul-pârât recunoaşte că la 12 decembrie 2005, reclamantul a înaintat către el adresa cu nr. 9228 din 12 decembrie 2005, dar fără a aştepta un răspuns l-a acţionat în judecată.
Aşadar, soluţionarea dată de instanţa de fond, acţiunii introduse de reclamant prin respingerea acesteia, ca fiind tardiv formulată, este greşită şi cum prima instanţă nu s-a pronunţat pe fondul cauzei, recursul declarat va fi admis, sentinţa casată, iar cauza trimisă, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul M.V. împotriva sentinţei civile nr. 300 din 9 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 420/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 431/2007. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
