ICCJ. Decizia nr. 420/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.420/2007
Dosar nr. 450/57/2006
Şedinţa publică de Ia 24 ianuarie 2007
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii N.E. au chemat în judecată pârâţii M.T.C.T. şi A.N.P.H., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se anuleze Ordinul nr. 609/2003 emis de către M.T.C.T.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că sunt pensionari, M.I. având pensie de limită de vârstă, iar N.E. având pensie de urmaş şi persoană cu handicap accentuat, iar Ordinul nr. 609/2003 este nelegal întrucât contravine dispoziţiilor art. 19 lit. h) din OG nr. 102/1999 şi Legii nr. 343/2004, care prevăd că persoanele cu handicap accentuat beneficiază de 6 bilete gratuite dus-întors şi nu stipulează ca pensionarii să predea biletele C.F.R. cu 50 % reducere în schimbul celor 6 bilete gratuite dus-întors.
Prin sentinţa civilă nr. 113 din 30 iunie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei plângerii prealabile invocată de pârâtul M.T.C.T.
A respins acţiunea formulată de reclamanţii N.E. şi M.I.
Pentru a hotărî astfel a reţinut că excepţia lipsei procedurii prealabile invocată de M.T.C.T. este neîntemeiată întrucât reclamanţii N.E. şi M.I. s-au adresat M.T.C.T., care prin adresa din 10 februarie 2006 emisă de D.M. din cadrul S.N.T.F.C. C.F.R.C. a comunicat că trebuie să opteze pentru una din facilităţile acordate, fiind îndeplinită obligaţia prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Cât priveşte fondul cauzei, instanţa de fond a constatat că Ordinul nr. 609/2003 emis de M.T.C.T. nu contravine vreunei dispoziţii legale.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii D.E. şi M.I. şi M.T.C.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivare, recurenţii D.E. şi M.I. au arătat că Ordinul care face obiectul litigiului de faţă, contravine dispoziţiilor OUG nr. 102/1999 cu modificările şi completările ulterioare.
Recurentul M.T.C.T., a arătat că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că reclamanţii au realizat procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004, întrucât corespondenţa a fost realizată cu C.N. C.F.R. SA şi că, această companie are personalitate juridică proprie şi funcţionează sub autoritatea M.T.C.T.
Analizând motivele recursurilor, probele administrate în cauză, soluţia instanţei de fond, prevederile legale incidente pricinii în raport şi de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de D.E. şi M.I. nu a fost timbrat deşi recurenţii au fost citaţi cu această menţiune.
În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, raportat la dispoziţiile art. II alin. (1) şi ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, precum şi cele ale art. 9 alin. (2) din OG nr. 32/1995 privind timbru judiciar (astfel cum au fost modificate şi completate), potrivit cărora sunt supuse taxelor de timbru şi căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, taxe care se plătesc anticipat, urmează ca, pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată a taxelor de timbru până la termenul stabilit, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, recursul declarat de către D.E. şi M.I. să fie anulat ca netimbrat.
Cât priveşte recursul declarat de M.T.C.T., prin care se invocă motivul potrivit căruia reclamanţii M.I. şi N.E. nu au respectat dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul că procedura prealabilă a fost realizată cu C.N. C.F.R. SA şi nu cu autoritatea emitentă a actului administrativ respectiv cu M.T.C.T.; Înalta Curte constată că este nefondat.
Prin adresa din 10 februarie 2006 emisă de D.M. din cadrul S.N.T.F.C. C.F.R.C., M.T.C.T. a comunicat reclamanţilor că trebuie să opteze pentru una din facilităţile acordate prin Legea nr. 519/2002 sau prin Legea nr. 343/2004 şi că, Ordinul nr. 609/2003 este dat în temeiul OUG nr. 102/1999.
În măsura în care S.N.T.F.C. C.F.R.C. nu avea atribuţii de soluţionare a petiţiei reclamanţilor, potrivit dispoziţiilor art. 6 din OG nr. 27/2002 aprobată prin Legea nr. 233/2002, privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aceasta trebuia să transmită cererea în termen de 5 zile autorităţii sau instituţiei publice care avea competenţa soluţionării sesizării.
Însă, autoritatea care a emis adresa precizată anterior a recunoscut dreptul de petiţionare a reclamanţilor, a reţinut sesizarea şi s-a învestit cu soluţionarea petiţiei adresate de către reclamanţii N.E. şi M.I.
Prin urmare, Curtea apreciază că instanţa de fond a interpretat judicios prevederile legale aplicabile în materie, astfel că recursul declarat de M.T.C.T. este nefondat şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de N.E. şi M.I., împotriva sentinţei nr. 113 din 30 iunie 2006 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia comercială şi contencios administrativ, ca netimbrat.
Respinge recursul declarat de M.T.C.T., împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 419/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 430/2007. Contencios → |
|---|
