ICCJ. Decizia nr. 456/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.456/2007
Dosar nr. 3131/33/2006
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, sub dosar nr. 3131/33/2006, reclamantul S.V. a solicitat, în contradictoriu cu C.J.P.S., anularea Hotărârii nr. 3154 din 18 mai 2006 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000 şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri prin care să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în mod nelegal i s-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pârâta ignorând actele depuse şi declaraţiile de martori, care dovedesc statutul său de refugiat. A mai susţinut că tatăl său a fost angajat al C.F.R. şi, în anul 1941, după ocuparea Ardealului de către trupele maghiare a fost strămutat forţat, împreună cu familia sa, din Satu Mare, în localitatea Baya aflată pe teritoriul Ungariei.
Prin sentinţa civilă nr. 295 din 28 iunie 2006, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea reclamantului S.V., a anulat Hotărârea nr. 3154 din 18 mai 2006 emisă de pârâtă şi a obligat C.J.P.S. să recunoască reclamantului calitatea de persoană refugiată în perioada ianuarie 1941 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 iunie 2006.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin probele administrate în cauză, reclamantul a făcut dovada că în luna ianuarie 1941 a fost strămutat împreună cu familia sa din localitatea de domiciliu Satu Mare în localitatea Baya, aflată pe teritoriul Ungariei. A mai reţinut şi aspectul că fratelui reclamantului i s-a recunoscut prin hotărâre judecătorească statutul de refugiat, acordându-i-se drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta C.J.P.S., criticând-o pentru nelegalitate, arătând că instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile legale şi probatoriul administrat în cauză. Se susţine în esenţă că reclamantul nu a dovedit cu acte oficiale că asupra familiei sale au fost exercitate persecuţii etnice, în realitate tatăl reclamantului fiind detaşat în interes de serviciu la C.F.M.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face distincţie între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.
În cauză, este necontestat şi rezultă din dovezile administrate în cauză (actele de stare civilă, adeverinţa eliberată de C.F.R. şi declaraţiile autentice ale martorilor Ş.A. şi S.I.) că tatăl reclamantului a fost obligat să se transfere la C.F.M., fiind funcţionar angajat într-un sector de importanţă economică deosebită, situaţie ce a implicat şi mutarea forţată a domiciliului său şi al familiei într-o localitate cu populaţie maghiară.
Se constată, de asemenea, că reclamantul a făcut dovada pretenţiilor sale atât cu acte oficiale, dar şi prin declaraţiile autentificate ale martorilor, care au venit în completarea înscrisurilor, probă îngăduită de prevederile art. 4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 189/2000, aprobate prin HG nr. 127/2002
Reţinând şi situaţia că fratelui reclamantului i s-au recunoscut drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru respectarea principiului „la identitate de situaţii trebuie aplicată aceeaşi soluţie", Curtea apreciază că sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Cluj este temeinică şi legală, recursul urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P.S., împotriva sentinţei civile nr. 295 din 28 iunie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 454/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 457/2007. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
