ICCJ. Decizia nr. 4494/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4494/200.
Dosar nr. 7199/200.
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de la 30 iulie 2006 pronunţată în dosarul nr. 247/193/2006 Judecătoria Botoşani a dispus, în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 înaintarea cauzei având ca obiect soluţionarea contestaţiei la executare formulată de contestatorul D.R., în contradictoriu cu intimaţii SC R.B. SA Tg. Mureş, SC R.B. SA Tg.Mureş, sucursala Iaşi, adjudecătorul T.S.A. şi debitoarea SC S.E. Botoşani, filiala Tecuci, instanţei de contencios administrativ competentă pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2628/1999 privind aprobarea Statutului Corpului Executorilor Bancari invocată de contestator.
În motivarea excepţiei contestatorul a arătat, în esenţă, că ordinul a cărui nelegalitate se solicită a se constata încalcă mai multe texte din Constituţie în sensul că prin delegare legislativă nelegală [deoarece regimul juridic al proprietăţii se poate dispune numai prin lege organică, art. 73 alin. (3)] către Ministerul Justiţiei a fost încălcat principiul separaţiei puterilor în stat permiţând Ministerului Justiţiei, reprezentant al puterii executive, să se erijeze în legiuitor al raporturilor juridice decurgând din executarea silită, conferind în mod ilegal forţa autorităţii publice actelor emise de executorul bancar care nu este funcţionar public, ci simplu salariat al societăţii private creditoare.
Aşadar această delegare legislativă este o derogare a atribuţiilor puterii legislative în favoarea celei executive, care înlătură principiul echilibrului puterilor în stat, în condiţiile în care prin art. 115 din Constituţie însăşi Guvernului îi este interzisă emiterea de ordonanţe în domeniul legilor organice, cu atât mai mult unui ministru.
A mai arătat că există în cuprinsul ordinului suspiciuni legate de imparţialitatea executorului bancar relative la apartenenţa acestuia la structurile organizaţiei creditoare ceea ce ridică la rang de nou-principiu imparţialitatea acestuia.
De asemenea cadrul legislativ în care îşi desfăşoară activitatea executorul bancar este ambiguu incert, cu trimitere la activităţile executorului judecătoresc căruia i se substituie, în condiţiile în care art. 88 din Legea bancară a fost abrogat, iar Statutul Corpului executorilor bancari este ilegal.
Actul executorului bancar a mai arătat reclamantul nu este un act de autoritate publică, ci doar de autoritate privată, întrucât el nu prestează un serviciu public ci unul privat şi strict în folosul băncii la care este angajat ca salariat.
In şedinţa publică din 19 iunie 2007 Ministerul Justiţiei a invocat inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate în raport cu data emiterii ordinului contestat anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1836 din 26 iunie 2007 a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii. A respins excepţia de nelegalitate formulată de reclamantul D.R.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele:
Cu privire la admisibilitatea excepţiei a considerat că în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter normativ poate fi supusă cenzurii instanţei de contencios administrativ indiferent de momentul adoptării acestuia.
Pe fond, a reţinut că Ordinul nr. 2628/1998 este legal în raport cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 90/2001 în varianta în vigoare la momentul adoptării hotărârii.
Pe de altă parte dispoziţiile art. 88 din Legea nr. 58/1998 (lege organică) confereau Ministerului Justiţiei competenţa de a aproba prin ordin Statutul corpului executorilor bancari, neexistând nici o substituire a puterii executive în sfera legislativă, ci doar o delegare a atribuţiei de legiferare stabilită prin lege organică, conform dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs D.R. criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Recurentul a susţinut în esenţă următoarele:
- prima instanţă a motivat superficial hotărârea ceea ce în fapt echivalează cu o nemotivare;
- în cadrul controlului de legalitate instanţa trebuia să verifice conformitatea actului administrativ cu toate actele juridice cu forţă superioară, respectiv Constituţia, legile şi ordonanţele de urgenţă. Orice altă interpretare, a susţinut reclamantul, ar sustrage hotărârile de guvern şi ordinele miniştrilor de la verificarea legalităţii faţă de cea mai importantă lege a ţării, Constituţia, ceea ce evident nu este corect;
-legea bancară prevede că doar se poate înfiinţa Corpul Executorilor Bancari, Statutul fiind aprobat prin Ordin al ministrului justiţiei, nu face referire însă la competenţele materiale sau teritoriale de executare;
-instanţa de fond nu a cenzurat abuzul de putere al unei organizaţii profesionale, care profitând de o prevedere intenţionat neclară şi permisivă şi a organizat sub un deplin control o activitate proprie de recuperare a creanţelor.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin Ordinul nr. 2628 din 8 noiembrie 1999 al ministrului de justiţie atacat cu excepţia de nelegalitate în prezenta cauză s-a aprobat Statutul Corpului Executorilor Bancari.
El a fost emis în temeiul HG nr. 65/1997 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei şi pentru executarea dispoziţiilor art. 88 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 58/1998 devenit art. 173 alin. (2) şi (3) ca urmare a republicării legii. Potrivit acestor dispoziţii separat de cadrul asociaţiei profesionale, băncile vor putea să-şi organizeze un corp propriu de executori, a cărui activitate va fi strict legată de punerea în executare a titlurilor executorii aparţinând băncilor. Statutul acestui corp de executori va fi aprobat prin ordin al ministrului justiţiei.
Se constată din enunţul acestui articol că Ministrului Justiţiei i s-a conferit competenţa de a aproba prin ordin Statutul Corpului Executorilor Bancari, statut ce presupune reglementarea organizării activităţii, competenţa executorilor bancari, drepturile, îndatoririle, răspunderea acestora, noţiuni proprii şi intrinseci oricărui act normativ cu rang de statut.
Împrejurarea că prin statut se reglementează inclusiv atribuţiile executorilor este nu numai specific oricărui statut de organizare profesională ci derivă şi din dispoziţiile art. 88 (devenit art. 173) din Legea nr. 58/1998 care fac trimitere la activitatea executorilor.
In consecinţă nu există o substituire a puterii executive în sfera legislativă ci doar o delegare a atribuţiei de legiferare stabilită prin lege organică, conformă dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
Acest text de lege a fost declarat constituţional prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 267/2003; 662/2005 şi Decizia nr. 1/2006 la sesizarea reclamantului din acest dosar.
Recurentul critică hotărârea instanţei de fond în sensul că nu a cenzurat abuzul de putere al unei organizaţii profesionale. In fapt acţiunea de faţă vizează legalitatea unui act administrativ în raport cu o lege organică iar nu acte de executare abuzive pentru care reclamantul ar fi putut avea deschisă o altă cale, respectiv contestaţia la executare.
Critica vizând lipsa de obiectivitate sau independenţă a executorilor bancari este neîntemeiată având în vedere că prin statut se impune executorilor bancari, ca şi executorilor judecătoreşti, obligaţia de a-şi executa atribuţiile cu respectarea Codului de procedură civilă şi a celorlalte reglementări în materie.
Actele de executare îndeplinite de executorii bancari sunt supuse, ca şi actele executorilor judecătoreşti, aceloraşi căi de atac prevăzute de lege, debitorii fiind apăraţi astfel împotriva eventualelor abuzuri care ar decurge din poziţia executorilor bancari subordonaţi unităţii creditoare.
In ceea ce priveşte încălcarea principiului separaţiei puterilor prin aprobarea de către un reprezentant al executivului a Statutului Corpului Executorilor Bancari se reţine că executarea titlurilor executorii nu reprezintă un act de înfăptuire a justiţiei, în sensul prevăzut de art. 126 alin. (1) din Constituţie. Nici executorii bancari şi nici executorii judecătoreşti nu fac parte din putea judecătorească pentru a se putea vorbi despre o încălcare a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor.
Celelalte critici au vizat şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 173 din Legea nr. 58/1998 invocată de reclamant, urmare căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 11/2006 prin respingerea excepţiei.
Având în vedere că motivele de recurs formulate de reclamant nu se verifică, Curtea urmează ca în temeiul art. 312 C. proc. civ. să dispună respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.R. împotriva sentinţei civile nr. 1836 din 26 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4493/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4496/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
