ICCJ. Decizia nr. 4502/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.4502/200.
Dosar nr. 2302/2/200.
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 29 martie 2007 reclamanta S.M. (fostă G.), în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Inspecţia Muncii, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2001-2003 actualizată cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului, la data plăţii efective.
În motivare, reclamanta a arătat că Legea nr. 188/1999 la art. 34 a prevăzut şi prevede că funcţionarul public are dreptul pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, însă ulterior, printr-o serie de ordonanţe de urgenţă s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol cu privire la prima de concediu, suspendare prevăzută de art. 3 alin. (1) din OUG nr. 33/2001, care a fost menţinută şi ulterior prin legile bugetului asigurărilor sociale de stat aferente anilor 2001-2005, respectiv Legea nr. 743/2001, Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003 şi Legea nr. 511/2004.
Prin întâmpinare pârâtul a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pe anii 2001-2003 şi excepţia lipsei procedurii prealabile conform art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1117 din 25 aprilie 2007, a respins excepţia prescrierii dreptului la acţiune şi a plângerii prealabile invocate de pârâtă. A admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta să plătească reclamantei sumele reprezentând primă de vacanţă pe anii 2003, actualizată cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului la data plăţii efective.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a hotărât următoarele:
In ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiuni a considerat-o neîntemeiată datorită faptului că prin acte normative succesive privind legea bugetului a fost suspendată aplicarea dreptului privind prima de concediu iar cu referire la lipsa procedurii prealabile a reţinut instanţa că dispoziţiile art. 7 din Legea n. 554/2004 nu sunt aplicabile în cazul unui refuz nejustificat.
Pe fond acţiunea a fost admisă cu următoarea motivare.
Reclamanta, în calitate de funcţionar public, avea dreptul potrivit dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 188/1999 la acordarea primei de concediu în condiţiile legii.
Faptul că ulterior dreptul a fost suspendat nu echivalează cu înlăturarea lui, întrucât ar contraveni dispoziţiilor art. 53 din Constituţia României cât şi reglementărilor cuprinse în art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Inspecţia Muncii criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Recurenta a susţinut în esenţă că instanţa de fond a aplicat în mod greşit prevederile Decretului 107/1958, privitor la prescripţia extinctivă, art. 1 şi art. 3, cu consecinţa acordării primei de concediu pe anii 2001-2003.
In ceea ce priveşte suspendarea acordării primelor de concediu pe perioada 2001-2005 s-a arătat că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este şi prima de concediu, nu constituie un drept constituţional fundamental şi în consecinţă legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
In ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune se reţine că în mod corect prima instanţă a respins excepţia prescrierii dreptului la acţiune pentru anii 2001-2003 datorită faptului că prin acte normative succesive privind legea bugetului a fost suspendată aplicarea acestui drept şi în consecinţă prescripţia nu operează pe timpul cât acordarea acestui drept a fost suspendată, urmând ca excepţia să fie respinsă.
In ceea ce priveşte fondul cauzei se reţin următoarele:
Dispoziţiile OUG nr. 33/2001 astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 386/2001 precum şi cele ale Legii nr. 743/2001 au întrerupt cursul prescripţiei dreptului la acţiune pentru beneficiarii prevederii legale menţionate, a cărei punere în aplicare a fost suspendată sau amânată prin acte normative temporare, emise datorită unor condiţii financiare deosebite.
Conform art. 34 alin. (2) din Legea n. 188/1999 „Funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Prin OUG nr. 33/2001 aplicarea prevederilor legale susmenţionate a fost suspendată.
Curtea reţine ca măsura suspendării nu poate avea ca efect decât amânarea punerii în aplicare a dispoziţiilor legale, deoarece suspendarea nu este echivalentă cu abrogarea pe termen limitat a legii, cu lipsa temporară a dreptului însuşi.
Dreptul la prima de concediu este acordat prin legea care a intrat în vigoare la data de 8 ianuarie 2000 şi care nu a fost abrogată până în prezent.
Odată cu expirarea duratei de suspendare a aplicării prevederilor legale, obligaţia corelativă dreptului consfinţit prin lege devine executorie.
Dreptul la acţiune se naşte din momentul încetării perioadei de suspendare 31 decembrie 2006.
Astfel cum s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie si Justiţie prin Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, nu se poate contesta existenţa dreptului pe perioada în care aplicarea prevederilor a fost suspendată deoarece ar fi încălcate dispoziţiile art. 53 din Constituţia revizuită (art. 49 din C.R. anterioara) privind cazurile în care se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementările art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la CEDO.
De asemenea, s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Având în vedere că suspendarea nu poate afecta substanţa dreptului ci doar executorialitatea acestuia, obligaţia de plată a primelor a devenit executorie la data încetării suspendării, 31 decembrie 2006, moment de la care se datorează şi daune moratorii pentru neexecutare.
Aşa fiind, se reţine că prim instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, recursul urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Inspecţia Muncii împotriva sentinţei civile nr. 1117 din 25 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4496/2007. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4506/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
