ICCJ. Decizia nr. 457/2007. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 457/2007

Dosar nr. 2831/35/2006

Şedinţa publică din 25 ianuarie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC F.S. SRL Beiuş a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Regională Vamală Oradea - Serviciul de Supraveghere şi Control Vamal, Autoritatea Naţională a Vămilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, suspendarea executării procesului-verbal de control nr. 12589/CUI din 15 iunie 2006, emis de Direcţia Regională Vamală Oradea, invocând dispoziţiile art. 15 din Legea 554/2004.

În motivarea cererii de suspendare, petenta a arătat că prin actul administrativ fiscal s-a stabilit în mod nejustificat în sarcina sa obligaţia de plată a sumei de 1.271.944 lei (RON) reprezentând diferenţă de taxe vamale, diferenţă de comision, diferenţă de T.V.A., dobânzi, majorări şi penalităţi de întârziere, doar pe baza facturilor prezentate de exportator la Autoritatea Vămilor din Italia. S-a mai arătat că punerea în executare a actului administrativ menţionat ar crea o pagubă iminentă societăţii petente, iar înregistrarea în contabilitate a procesului-verbal de control modifică valoarea de achiziţie a mărfurilor importate în anul 2004, dând naştere la datorii comerciale faţă de furnizorii externi, în valoare de 353.369,84 Euro, sumă pe care practic nu o datorează, determinând o îmbogăţire fără just temei a acestora.

Prin sentinţa nr. 139/35/CA din 15 septembrie 2006, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de petenta SC F.S. SRL şi a dispus suspendarea executării procesului-verbal de control nr. 12589/CUI din 16 iunie 2006, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în contencios administrativ.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că punerea în executare a procesului-verbal de control, a cărui suspendare se solicită, presupune blocarea conturilor societăţii comerciale petente şi indisponibilizarea sumelor de bani existente şi viitoare, în lei şi în valută, determinând paralizarea întregii activităţi, astfel încât este dovedită existenţa unei pagube iminente.

A mai reţinut instanţa de fond că, deşi procesul-verbal de control este executoriu şi se bucură de prezumţia de legalitate, motivele invocate de petentă în susţinerea cererii sale (nerespectarea dispoziţiilor legale cu privire la audierea contribuabilului, neanalizarea de către organul vamal şi a celorlalte documente contabile ale societăţii petente) reprezintă un temei bine justificat pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ, până la lămurirea aspectelor de nelegalitate invocate de petentă prin acţiunea de anulare a procesului-verbal de control.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Direcţia Regională Vamală Oradea - Serviciul de Supraveghere şi Control Vamal Oradea, în reprezentarea Autorităţii Naţionale a Vămilor, conform Ordinului circular nr. 948/2004.

Recurenta a invocat în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., arătând că în mod greşit s-a procedat la suspendarea actului administrativ contestat în lipsa depunerii unei cauţiuni cerute imperativ de dispoziţiile art. 185 C. proCod Fiscal şi că în cauză nu s-a făcut dovada existenţei unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente în sensul prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Examinând cauza, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine ca fiind întemeiată cea dintâi critică formulată de recurentă.

Potrivit art. 185 alin. (2) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările aduse prin OUG nr. 35/2006, „instanţa competentă poate suspenda executarea (n.n. - a actului administrativ fiscal, cerută în temeiul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ), dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2000 lei".

Rezultă, aşadar, că, indiferent de temeiul juridic al cererii de suspendare (art. 14 sau art. 15 din Legea nr. 554/2004), instanţa trebuia să pună în vedere societăţii reclamante obligaţia de a depune cauţiunea prevăzută de textul legal mai sus citat.

Interpretarea gramaticală şi teleologică a acestor dispoziţii legale conduce la concluzia evidentă că instanţa competentă poate purcede la soluţionarea cererii de suspendare a actului administrativ fiscal numai sub condiţia depunerii cauţiunii.

În cauză, instanţa a încălcat dispoziţiile legale imperative conţinute de art. 185 alin. (2) C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar nu poate da eficienţă art. 185 alin. (2) C. proc. civ., pentru că aceasta ar echivala cu o nesocotire a dublului grad de jurisdicţie.

Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 3041 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Ţinând seama de principiul celerităţii ce guvernează materia contenciosului administrativ, cu ocazia rejudecării, după depunerea cauţiunii cerute de lege, instanţa fondului va analiza şi aspectele detailate în cel de-al doilea motiv de recurs ce priveşte temeinicia cererii în raport cu probatoriul administrat şi cu jurisprudenţa în domeniul suspendării actelor administrative

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Direcţia Regională Vamală Oradea - Serviciul de Supraveghere şi Control Vamal Oradea, în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor, împotriva sentinţei civile nr. 139 din 15 octombrie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 457/2007. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs