ICCJ. Decizia nr. 4687/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4687/2007
Dosar nr. 922/59/2007
Şedinţa publică din 4 decembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul C.L.M. a chemat în judecată C.J.P. Timiş, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta şi pe calea contenciosului administrativ, să dispună anularea Hotărârii nr. 10185 din 23 aprilie 2007 dată de pârâtă, prin care i s-a respins cererea, stabilindu-se că nu are calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, se încadrează în cerinţele Legii nr. 189/2000, invocând considerentele de ordin material şi moral care i-au marcat copilăria, dat fiind statutul de refugiat pe motive etnice din Ardealul ocupat în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, când alături de părinţi, a fost lipsit de posibilităţile ce i-ar fi fost oferite, dacă familia nu s-ar fi refugiat pe motive etnice.
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 169 din 20 iunie 2007, a admis acţiunea formulată de reclamant, reţinând că ideea la care s-ar ajunge, prin asumarea raţionamentului propus de C.J.P., că un minor, mai ales la o vârstă fragedă, nu împărtăşeşte condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi, este eronată şi nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinii publice şi bunelor moravuri.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs C.J.P. Timiş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut în esenţă că, reclamantul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1 lit. c)) din Legea nr. 189/ 2000 şi art. 2 din HG nr. 127/2002, întrucât în anul 1940, când s-a strămutat tatăl său, petentul nici nu era conceput. Intimatul-reclamant, susţine în continuare recurenta, ar fi putut beneficia de drepturile conferite de Legea nr. 189/2000, doar în cazul în cares-ar fi născut în intervalul de 300 de zile de la durata refugiului tatălui său.
Recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/ 1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre situaţiile strict enumerate de lege.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele cetăţeni români care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.
Interpretarea dată de recurentă în sensul că persoana în cauză ar fi beneficiat de dispoziţiile Legii nr. 189/2000 doar dacă s-ar fi născut în timpul călătoriei spre localitatea de refugiu sau dacă ar fi fost concepută în timpul strămutării, la maximul 300 de zile de la data începerii perioadei de strămutare, nu îşi poate găsi corespondent legal şi ca atare, nu poate fi avută în vedere de către instanţă pentru soluţionarea pricinii.
Pe de altă parte, potrivit reglementărilor Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice, domiciliul minorului este la părinţii săi (art. 14), iar potrivit art. 100 C. fam., copilul minor locuieşte la părinţii săi, astfel că, concluzia ce se desprinde de aici este aceea că despărţirea copilului de părinţi şi separarea de aceştia nu este validă, decât în cazuri de excepţie, anume prevăzute de lege.
Faţă de cele de mai sus, se constată că, în mod corect instanţa de fond a admis acţiunea reclamantului, dispunând anularea Hotărârii nr. 10185/2007 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i acorde reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa vreunui motiv de casare, recursul declarat de C.J.P. Timiş, urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Timiş împotriva sentinţei civile nr. 169 din 20 iunie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4686/2007. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4688/2007. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
