ICCJ. Decizia nr. 4685/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4685/2007

Dosar nr. 643/43/2007

Şedinţa publică din 4 decembrie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din data de 15 mai 2007, Judecătoria Sighişoara, faţă de excepţia invocată de pârâtul reclamant reconvenţional Z.I., în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a dispus sesizarea Curţii de Apel Târgu Mureş, pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 7 din Ordinul nr. 760/ C din 22 aprilie 1999 emis de M.J., pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Astfel sesizată, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea nr. 26/CC din 5 octombrie 2007 dată în Camera de Consiliu, a respins excepţia de nelegalitate invocată de Z.I. cu privire la dispoziţiile art. 7 din Ordinul nr. 760/1999 al M.J.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că contestarea de către pârât a dreptului reclamantei asupra unui imobil dobândit în timpul căsătoriei, se face printr-o cerere care, evident trebuie timbrată.

Art. 7 din Normele metodologice nu adaugă la lege ci doar explică cine este titularul cererii, respectiv, partea care contestă.

Cum o cerere reconvenţională are acelaşi caracter ca şi una principală, sancţiunea prevăzută de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, referitoare la anularea cererii se aplică şi acesteia.

Împotriva acestei încheieri considerată netemeinică şi nelegală a declarat recurs Z.I.

Recurentul a susţinut în esenţă că, dispoziţiile art. 7 din Ordinul nr. 760/C/1999 contravin însuşi scopului urmărit de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, întrucât din interpretarea acestor dispoziţii se poate ajunge la situaţia în care, pârâtul dintr-un proces să devină titular al cererii şi să fie obligat la plata taxei de timbru.

A mai susţinut şi că, în literatura de specialitate sunt opinii contrare dispoziţiilor textului art. 7 din Ordinul nr. 760/C/1999 privitoare la plata taxei de timbru.

Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Verificând încheierea atacată s-a constatat că în cauză, instanţa de fond a soluţionat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 7 din Ordinul nr. 760/C/1999 al M.J. fără citarea tuturor părţilor interesate, respectiv, a M.J. – emitentul ordinului în discuţie.

Or, potrivit art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri, decât, după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară dacă legea nu dispune altfel.

Această dispoziţie are drept scop să asigure realizarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului de apărare al părţilor.

Dacă una din părţi nu a fost legal citată, dar şi mai grav, necitată deloc se înţelege că ea nu a putut să-şi susţină pretenţiile ori să combată susţinerile părţii adverse.

Cum în cauză instanţa din eroare, nu a dispus citarea M.J. emitentul Ordinului nr. 760/C/1999, este evident că au fost încălcate formele de procedură, încălcare prevăzută sub sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ce constituie şi motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. care, nu poate fi înlăturat decât prin casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată, deoarece numai în acest fel partea prejudiciată va putea să-şi facă apărările pe care le crede de cuviinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Z.I. împotriva încheierii nr. 26/ CC din 5 octombrie 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea atacată şi trimite cauza spre rejudecarea aceleiaşi instanţe.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4685/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs