ICCJ. Decizia nr. 4686/2007. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4686/2007
Dosar nr. 820/57/2007
Şedinţa publică din 4 decembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii L.A.M.S., R.M.S., M.W.T. şi H.W.T. au chemat în judecată pârâtul Statul Român reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită pentru fiecare reclamant titluri de despăgubire individuale în valoare de câte 298.307,50 RON, reprezentând cota de ¼ din contravaloarea justă şi echitabilă a imobilului situat în Sibiu.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că prin adresa din 13 octombrie 2006 au înaintat pârâtei dispoziţia nr. 1752 din 4 octombrie 2006 emisă de primarul Municipiului Sibiu, iar la 14 decembrie 2006 s-au adresat acesteia pentru soluţionarea cu celeritate a cererii de despăgubiri, anexând şi Raportul de expertiză vizând evaluarea imobilului.
Întrucât în răspunsul primit pârâta nu a precizat concret termenul de soluţionare a cererii, la data de 30 martie 2007 au revenit, solicitându-i pârâtei eliberarea titlurilor individuale de despăgubiri, cerere ce îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi la care nu au primit răspuns, motiv pentru care s-au adresat instanţei de judecată.
Curtea de Apel Alba Iulia prin sentinţa nr. 52 din 29 iunie 2007 a respins acţiunea formulată de reclamanţi reţinând că, întrucât stabilirea evaluatorului în fiecare dosar, cât şi a termenului de soluţionare, se face în mod aleatoriu, conform punctului 17.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 247/2005, cererea reclamanţilor de obligare a Comisiei să procedeze la soluţionarea dosarului, peste ordinea stabilită aleatoriu, nu este justificată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii L.A.M.S., R.M.S., M.W.T. şi H.W.T., solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora s-au susţinut următoarele:
Hotărârea este esenţial netemeinică şi nelegală întrucât ordinea la care se referă Normele metodologice de aplicare a titlului VII al Legii nr. 247/2005 aprobate prin HG nr. 1095/2006 semnifică exclusiv secvenţialitatea soluţionării dosarelor, în termenul legal prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004 şi nicidecum o cronologie nedeterminabilă, indefinită, aflată doar la îndemâna pârâtei şi fără posibilitatea de a fi controlată judiciar.
Incidenţa art. 2 lit. g) din Legea contenciosului administrativ în situaţia juridică dedusă judecăţii rezultă neechivoc din chiar titulatura Cap. V al Legii nr. 247/2005 care instituie proceduri administrative pentru acordarea despăgubirilor.
În acest profil, şi cum motivele primei instanţe reprezintă o veritabilă deturnare a sensului legii, precum şi o golire de conţinut a acesteia, sunt incidente, în opinia recurenţilor, exigenţele de casare cu trimitere spre rejudecare prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 şi art. 312 alin. (1) şi 3 C. proc. civ.
Analizând actele dosarului, motivele de recurs invocate şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, concluzie bazată pe argumentele în continuare arătate.
1. Prin art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a fost consacrat principiul general potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate clar, convingător şi pertinent, ca o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi singurul mijloc prin care se asigură exercitarea în mod real a controlului judiciar.
În conformitate cu aceste dispoziţii legale, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv, o hotărâre care nu evocă aceste elemente constituind într-adevăr o dispoziţie arbitrară, care anulează aproape toate principiile ce guvernează procesul civil, aceasta fiind şi raţiunea pentru care legiuitorul a reglementat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Aceasta nu înseamnă însă că instanţa este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, ori să interpreteze numai în modalitatea solicitată incidenţa anumitor texte de lege, prevederile art. 304 pct. 7 coroborat cu art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. impunând doar cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluţia adoptată şi ca acestea să nu fie contradictorii sau străine de natura pricinii, precum şi cele pentru care au fost respinse cererile părţilor, nu orice susţinere a acestora.
În speţă, motivarea hotărârii atacate îndeplineşte aceste cerinţe, făcând posibilă exercitarea controlului judiciar, astfel încât incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurenţi, nu poate fi reţinut, celelalte aspecte circumscrise deturnării sensului legii urmând a fi examinate în continuare prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2. Titlul VII al Legii speciale nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, intitulat „Regimul stabilii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv", nu prevede un termen înăuntrul căruia să fie emisă Decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul care nu poate fi restituit în natură, însă prevede etapele ce urmează a fi parcurse în cadrul procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor, proceduri care sunt complexe şi, în mod obiectiv, nu pot fi finalizate în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. g)) din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, susţinerile recurentului referitoare la guvernarea de către acest text de lege a termenului de soluţionare a cererilor de acordare a titlurilor de despăgubire nu sunt justificate, concluzie ce se impune şi în virtutea principiului disciplinei jurisdicţionale, consacrat în jurisprudenţa C.E.D.O., raportat la soluţiile adoptate în materie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Evident, împrejurarea că norma specială nu a stabilit termenul pentru rezolvarea acestor cereri nu poate încuraja autoritatea publică să tergiverseze soluţionarea lor, emiterea deciziilor reprezentând titlul de despăgubire urmând a fi făcută într-un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O. şi consacrată de jurisprudenţa C.E.D.O., astfel încât să nu conducă la crearea unui alt prejudiciu sau, mai precis, la mărirea celui iniţial cauzat prin privarea de proprietate, de natură a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.
Existenţa unei încălcări a acestei cerinţe, la data sesizării instanţei (7 mai 2007) – condiţie esenţială pentru admisibilitatea unei acţiuni prin care s-a invocat o vătămare într-un drept recunoscut de lege prin nesoluţionarea în termen a unei cereri – se impune a fi examinată în raport cu complexitatea procedurii administrative reglementată de lege şi durata etapelor obligatorii pe care aceasta le presupune, dar şi cu alte împrejurări de fapt rezultate din actele dosarului.
Astfel, dispoziţia Primarului municipiului Sibiu privind acordarea despăgubirilor băneşti cuvenite reclamanţilor a fost înaintată pârâtei numai la data de 13 octombrie 2006.
Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin HG nr. 1095/2005 prin prevederile de sub pct. 17.1 precizează că ordinea în care vor fi soluţionate dosarele va fi stabilită prin decizie a Comisiei Centrale.
În acest sens, Comisia Centrală a emis Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006, care stabileşte prin art. 1 o ordine aleatorie de soluţionare a dosarelor.
Art. 4 din decizie precizează însă că, în cazuri excepţionale, temeinic motivate, Comisia Centrală va putea decide tratarea cu prioritate a unui anumit dosar. Textul a fost emis pentru soluţionarea cu celeritate a acelor cereri care se justifică a fi soluţionate de urgenţă.
În speţă, reclamanţii apreciind greşit că termenul pentru soluţionarea cererii lor este cel prevăzut de art. 2 lit. g) din Legea nr. 554/2004, la scurt timp după expirarea acestuia, respectiv la 14 decembrie 2006 s-au adresat pârâtei solicitând soluţionarea cererii cu celeritate pe baza raportului de expertiză vizând evaluarea imobilului, întocmită de expertul judiciar G.D. din cadrul Biroului de expertize de pe lângă Tribunalul Sibiu, însuşit de aceştia.
Cum în cadrul procedurii administrative reglementată de Legea nr. 247/2005 este prevăzută şi etapa obligatorie a evaluării efectuată de evaluatorii A.N.P.R., potrivit standardelor internaţionale de evaluare, în mod corect s-a apreciat că, în absenţa altor motive temeinice, această cerere nu justifică o soluţionare a dosarului în regim de urgenţă.
Aşa fiind, având în vedere şi împrejurarea că în speţa dedusă judecăţii la data sesizării instanţei era deja parcursă etapa analizării dosarului în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, pe baza situaţiei juridice a imobilului, urmând a fi transmis evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate în mod aleatoriu, încălcarea cerinţei referitoare la soluţionarea cererii într-un termen rezonabil nu poate fi reţinută.
Constatând, aşadar, că în speţă nu este incident nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurenţi, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.A.M.L., S.M.R., T.W.M. şi T.W.H. împotriva sentinţei civile nr. 52 din 29 iunie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4685/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 4687/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
