ICCJ. Decizia nr. 4818/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4818/200.
Dosar nr. 3084/2/200.
Şedinţa publică din 12 decembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 iunie 2006 reclamantul A.I.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.N.P.A.D.A.S. obligarea acesteia din urmă la plata sumelor, reprezentând primă de concediu pentru anii 2004-2005, actualizată cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective precum şi la plata daunelor interese potrivit art. 161 alin. (4) C. muncii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că potrivit art. 34 alin. (2) din Statutul funcţionarilor publici adoptat prin Legea nr. 188/1999, cu modificările ulterioare, este îndreptăţit să primească, pe lângă indemnizaţia de concediu, o primă de vacanţă, egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu , care se impozitează separat.
In opinia reclamantului este îndreptăţit la plata primei de concediu întrucât, potrivit art. 38 C. muncii precum şi art. 53 alin. (1) şi (2) ( art. 49 în vechea redactare) din Constituţie reiese că, un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câştigat, nu poate fi anulat.
Pârâta, prin întâmpinare, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, solicitând admiterea excepţiei şi declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Bacău.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3587 din 8 august 2006, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bacău.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bacău, secţia civilă, prin încheierea pronunţată în data de 27 octombrie 2006, a scos cauza de pe rol şi a înaintat-o spre competentă soluţionare la Tribunalul Bacău, secţia comercială şi contencios administrativ. La pronunţarea hotărârii a avut în dispoziţiile art. 91 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, introdus prin Legea nr. 251 din 23 iunie 2006, litigiile care au ca obiect drepturi băneşti aferente muncii prestate de funcţionar public în baza raporturilor de serviciu, sunt de competenţa instanţei de contencios administrativ.
Prin sentinţa civilă nr. 23 pronunţată în data de 26 ianuarie 2007, Tribunalul Bacău, secţia comercială si contencios administrativ, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, şi, în temeiul art. 158 C. proc. civ. coroborat cu art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei din favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal. In temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ. a dispus înaintarea dosarului la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între Tribunalul Bacău şi Tribunalul Bucureşti.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 1505 din 12 martie 2007, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A.I.V. şi C.N.P.A.D.A.S. În favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1550 din 6 iunie 2007 a respins excepţia de nelegalitate şi neconstituţionalitate invocată de reclamant, a admis în parte acţiunea formulată de reclamant şi a obligat pârâta C.N.P.A.D.A.S. la plata către reclamant a sumelor reprezentând prime de concediu pentru anii 2004, 2004 şi 2006 actualizată cu rata de inflaţie la data plăţii efective.
Totodată, a respins capătul de cerere privind daunele interese, ca neîntemeiat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, pe de o parte, că reclamantul are calitatea de funcţionar public, calitate probată cu acte, având dreptul la o primă de concediu potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999. A mai reţinut că , deşi, plata acestui drept a fost suspendată în mod succesiv prin legile anuale de aprobare a bugetului de stat , acest fapt nu echivalează cu înlăturarea însuşi a acestui drept.
Pe de altă parte, instanţa de fond, verificând excepţia dreptului la acţiune pentru perioada 2001-2002,a arătat că aceasta nu operează întrucât suspendarea dreptului la plata primelor de concediu face inoperantă curgerea termenului de prescripţie conform art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 . Totodată, a respins excepţiile invocate de reclamant ca inadmisibile, întrucât prevederile normative criticate, nu erau în vigoare.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind daunele interese, instanţa a constat că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 161 alin. (4) C. muncii, respingându-1 ca atare.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs, pârâta C.N.P.A.D.A.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că instanţa de fond a aplicat greşit legea în cauza dedusă judecăţii, neobservând că potrivit prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 republicată, funcţionarul public are dreptul la o primă de concediu, totuşi, acordarea primei a fost suspendată în perioada 2003 -2004 în temeiul legilor bugetului bugetare care s-au succedat. De altfel, legile respective au fost adoptate şi promulgate în condiţiile prevăzute de Constituţie, astfel încât aplicarea lor este obligatorie inclusiv funcţionarilor publici.
Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând sentinţa atacată în raport de actele şi lucrările dosarului, de motivele invocate de recurentă, precum şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304l C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Este de necontestat că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici ca pe lângă indemnizaţia de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Totodată, prin dispoziţii succesive acordarea primei de vacanţă a fost suspendată în anii 2003-2004. Astfel, cum corect a reţinut instanţa de fond înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui cât timp nu există nicio dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia.
Dreptul la prima de concediu stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 s-a menţinut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată precum şi prin art. 35 alin. (2) din aceeaşi lege.
Mai mult decât atât, neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut şi garantat nu poate înlătura existenţa lui anterioară întrucât contravine atât art. 53 din Constituţia României revizuită privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Apreciind în mod judicios că prin dispoziţiile conţinute în legile bugetare invocate de pârâtă a fost restrâns exerciţiul unui drept legitim al funcţionarilor publici şi că această măsură nu este proporţională cu situaţia care a determinat-o, în sensul art. 53 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, revizuită, cu consecinţa admiterii în parte a acţiunii reclamantului, Curtea de Apel a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C.N.P.A.D.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 1550 din 6 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4776/2007. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 4835/2007. Contencios → |
|---|
