ICCJ. Decizia nr. 4839/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.4839/2007
Dosar nr. 36387/3/200.
Şedinţa publică din 13 decembrie 2007
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 677 din 6 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, iar, pe fondul cauzei a fost admisă acţiunea formulată de P.M.C. în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., instanţa dispunând obligarea pârâtei la plata către reclamant a primelor de vacanţă pentru anii 2002 - 2005, actualizate în raport de data inflaţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, pe de o parte, că reclamantul, în conformitate cu prevederile art. 34 din Legea nr. 188/1999 este îndrituit la plata primelor de vacanţă, iar, pe de altă parte, că prin suspendarea dreptului la prima de concediu a operat o întrerupere a cursului prescripţiei, întrucât reclamantul nu avea posibilitatea de a introduce o acţiune în instanţă, întrucât dreptul său era suspendat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.N.A.F., criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, opinând, în esenţă, că în raport cu prevederile art. 1 din Decretul nr. 167/1958, precum şi cu faptul că suspendarea printr-un act normativ a unui drept nu se regăseşte între cauzele de suspendare a cursului prescripţiei reglementate în mod limitativ de prevederile aceluiaşi decret, astfel încât excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost respinsă de instanţa de fond în mod greşit.
Totodată recurenta pârâta a mai arătat că avea obligaţia respectării actelor normative de suspendare.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, devenit art. 34 alin. (2), ulterior republicării, funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Este de necontestat că, prin dispoziţii succesive, acordarea primei de concediu a fost suspendată, dar, după cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, suspendarea dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui.
Soluţia instanţei de fond este în concordantă cu jurisprudenta unitară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie precum şi soluţia pronunţată în materie de cătreSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, avându-se în vedere noţiunea de "bun".
Astfel, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin noţiunea de bun se înţelege şi "speranţa legitimă" de a dobândi un bun prin lege.
Noţiunea de „speranţă legitimă" presupune existenţa unei reglementări prin lege, or de vreme ce printr-o lege se recunoaşte dobândirea unui bun, în speţă patrimonial, nu se poate interzice, tot prin lege, dobândirea bunului, deoarece, în acest fel, dreptul consacrat prin lege este golit practic de conţinutul său.
Prin urmare, pentru ca un drept prevăzut de lege să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, redusă la nudum jus, nu se poate considera că un atare drept nu a existat în perioada în care exerciţiul său a fost suspendat.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca a nu obstacula titularii drepturilor recunoscute în a beneficia efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Se constată de asemenea că soluţia de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune a fost soluţionată în mod corect de către instanţa de fond, întrucât momentul de început al prescripţiei de trei ani, reglementată de prevederile Decretului nr. 167/1958, trebuie raportat la data încetării suspendării exerciţiului dreptului la prima de concediu.
Pentru considerentele arătate, se constată că instanţa a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 677 din 6 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 decembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4837/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4840/2007. Contencios → |
|---|
