ICCJ. Decizia nr. 52/2007. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 52/2007
Dosar nr. 6670/54/2006
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 17 aprilie 2006, reclamantul S.M. a chemat în judecată A.N.V. şi D.R.V.C., solicitând anularea Ordinului nr. 4635 din 21 martie 2006, prin care s-a dispus sancţionarea sa disciplinară cu mustrare scrisă conform art. 65 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că ordinul este nelegal sancţiunea fiind aplicată cu depăşirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 65 alin. (5) din acelaşi act normativ. Totodată, actul contestat nu cuprinde menţiunile obligatorii, prevăzute sub sancţiunea nulităţii, de art. 268 alin. (2) Codul muncii.
Prin sentinţa nr. 675 din 7 septembrie 2006, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea şi a dispus anularea ordinului de sancţionare disciplinară, respingând excepţia invocată de pârâte privind lipsa procedurii prealabile.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în raport de data săvârşirii abaterii perioada 16 septembrie 2005, sancţiunea, dispusă cu începere din 21 martie 2006, a fost aplicată cu depăşirea termenului legal de 6 luni.
S-a mai constatat şi nerespectarea dispoziţiilor HG nr. 1210/2003 referitoare la organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină, actul contestat necuprinzând descrierea abaterii şi termenul de atacare, menţiuni prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute.
Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâtele A.N.V. şi D.R.V.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâtele au învederat că instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia lipsei procedurii prealabile, în condiţiile în care reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţei obligatorii înscrise în art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul litigiului, pârâtele au arătat că, în raport de modificările şi completările aduse Legii nr. 188/1999, termenul prevăzut de art. 65 alin. (5) se calculează de la data luării la cunoştinţă de autoritatea emitentă, respectiv de la 6 octombrie 2005 şi nu de la data săvârşirii faptei.
De asemenea, pârâtele au susţinut că ordinul a fost emis cu respectarea prevederilor HG nr. 1210/2003, abaterea disciplinară fiind descrisă succint în ordin, în care se face trimitere la raportul de fundamentare în care este detaliată fapta. Cât priveşte termenul de contestare legea specială, statutul funcţionarilor publici, prevede doar posibilitatea atacării actului de sancţionare fără a preciza durata, situaţie în care devin aplicabile dispoziţiile de drept comun, respectiv art. 11 alin. ultim din Legea contenciosului administrativ.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, Curtea va reţine că instanţa de fond a procedat legal respingând excepţia lipsei procedurii prealabile administrative, în condiţiile în care atât la data săvârşirii faptei, cât şi la cea a aplicării sancţiunii, era în vigoare forma iniţială a art. 68 din Legea nr. 188/1999, potrivit căreia funcţionarul public nemulţumit se poate adresa instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului de sancţionare.
Prin Legea nr. 251/2006 s-a introdus obligativitatea respectării condiţiilor şi termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004, dar numai pentru situaţia atacării actului de încetare a raporturilor de serviciu, nu şi în cazul contestării sancţiunilor disciplinare şi oricum, actul normativ de modificare şi completare a statutului funcţionarilor publici a intrat în vigoare la 19 iulie 2006, după data aplicării măsurii „mustrării scrise" contestate în cauză.
Nu este fondată nici critica privind greşita reţinere a prescripţiei dreptului de aplicare a sancţiunii disciplinare. Potrivit textului art. 65 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare la data aplicării mustrării scrise, sancţiunile disciplinare se puteau aplica în termen de cel mult 6 luni, calculat de la data săvârşirii abaterilor. Doar prin modificările aduse prin Legea nr. 251/2006, s-a prevăzut că sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult un an de la data săvârşirii abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii acesteia, această dispoziţie neexistând, la momentul emiterii ordinului contestat în prezenta cauză.
Nici cel de-al treilea motiv de recurs nu este întemeiat, prevederile Codului muncii aplicându-se cu titlu de drept comun, potrivit art. 295 alin. (2), şi acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Astfel, în lipsa unor dispoziţii exprese în Legea nr. 188/1999 privind conţinutul actului de sancţionare, pârâtele aveau obligaţia de a respecta condiţiile de formă prevăzute de HG nr. 1210/2003 şi de art. 268 Codul muncii, ceea ce nu s-a întâmplat.
În raport de cele expuse mai sus, criticile formulate de pârâte fiind neîntemeiate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.R.V.C. în nume propriu şi în numele şi pentru A.N.V., împotriva sentinţei civile nr. 675 din 7 septembrie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 ianuarie 2007
| ← ICCJ. Decizia nr. 51/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 535/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
