ICCJ. Decizia nr. 51/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 51/2007
Dosar nr. 1361/2/2006
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată că:
Prin acţiunea înregistrată la data de 25 ianuarie 2006, reclamanta SC T. SA Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.A.M.C., anularea actului din 3 noiembrie 2005 şi a notei de constatare din 26 octombrie 2005 emise de pârâtă, precum şi, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi al art. 403 C. proc. civ., suspendarea executării celor două acte administrative atacate.
În motivare, reclamanta a arătat că, la data de 22 octombrie 2002, a încheiat cu M.F.P. convenţie privind acordarea de înlesniri la plata obligaţiilor restante la bugetul de stat, stabilindu-se eşalonarea la plată pe 41 luni a sumei de 61.543.237.810 lei atât pentru societate cât şi pentru sucursalele din ţară, Craiova, Cluj, Bacău, Ploieşti, Timişoara şi Galaţi.
Datorită depăşirii termenului de plată în luna august 2005 a ratei eşalonate de T.V.A. a sucursalei Bacău, pârâta a întocmit nota de constatare prin care a constatat întârzierea la plată a unei rate şi a dispus măsura pierderii valabilităţii întregii convenţii.
Reclamanta a susţinut că, după ce a fost informată de către sucursala Bacău despre situaţie, a intervenit şi a solicitat A.N.A.F., prin adresa din 1 noiembrie 2005 să se analizeze posibilitatea menţinerii înlesnirilor acordate prin convenţie, date fiind corectitudinea societăţii în executarea convenţiei până la acea dată, existenţa unui sold suplimentar în contul Trezoreriei şi a unor scrisori de garanţie bancară, prin care se putea acoperi debitul sucursalei Bacău.
Cu toate acestea, prin notificarea din 3 noiembrie 2005, pârâta i-a transmis nota de constatare, nici unul dintre cele două acte nemenţionând calea şi termenul de atac.
A mai susţinut reclamanta că măsurile dispuse prin nota de constatare atacată sunt netemeinice şi nelegale, întrucât suma înregistrată la plată de sucursala Bacău a fost achitată anterior emiterii notei, prin ordin de plată.
Sucursala Bacău avea, la data înştiinţării, constituită o garanţie care ar fi putut fi executată în cazul întârzierii la plată, iar societatea avea plătită în avans o sumă cu care, în baza Ordinului M.F.P. nr. 580/2002, se putea compensa din oficiu rata neachitată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea şi a anulat actele administrative contestate.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu dispoziţiile art. 12 din Ordinul M.F.P. nr. 580/2002 şi ale deciziei nr. 1/2006 ale C.F.C. şi cu împrejurarea că, la momentul întocmirii actelor administrative atacate, reclamanta avea dubla calitate de debitor şi creditor, ceea ce o îndreptăţeşte să beneficieze de înlesnirile la plată acordate prin convenţie.
Împotriva sentinţei sus menţionate şi a încheierii din 24 mai 2006, prin care s-a admis cererea de suspendare a executării actelor administrative contestate, a declarat recurs pârâta D.G.A.M.C., solicitând modificarea acestor hotărâri, în sensul respingerii cererilor reclamantei.
Recursul împotriva încheierii din 24 mai 2006 a fost promovat peste termenul legal.
În conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. (4) teza finală din Legea nr. 554/2004, încheierea prin care se pronunţă suspendarea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
În cauză recursul împotriva încheierii a fost formulat peste termenul prevăzut de acest text de lege, cum potrivit prevederilor art. 103 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., „neexercitarea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea", urmează ca, pentru nerespectarea termenului prevăzut de art. 14 alin. (4) teza finală din Legea nr. 554/2004, să se respingă ca tardiv recursul declarat împotriva încheierii din 24 mai 2006, dându-se astfel eficienţă dispoziţiilor legale sancţionatorii citate.
Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă a criticat soluţia primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătându-se că, în mod greşit, s-a respins excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, pe care a invocat-o în primă instanţă, încălcându-se prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Recurenta arată că prima instanţă a anulat în mod greşit notificarea şi nota de constatare atacate, deoarece: din probele administrate nu rezultă dubla calitate de debitor şi creditor a intimatei reclamante, suma întârziată la plată de sucursala Bacău s-a achitat ulterior termenului legal, nu s-a cerut utilizarea garanţiei de către debitoare.
Analizând criticile formulate, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu prevederile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că acestea sunt nefondate.
Instanţa de fond în mod corect a respins excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ca neîntemeiată, deoarece potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată poate sesiza instanţa de contencios administrativ în situaţia în care nu a primit un răspuns în termen la plângerea administrativă.
În cauză reclamanta a făcut dovada îndeplinirii acestei proceduri, prin adresele din 26 octombrie 2005 şi 4 noiembrie 2005, care atestă faptul că s-a adresat A.N.A.F. dar aceasta nu i-a răspuns.
Cu privire la soluţia de anulare a notificării şi a notei de constatare în discuţie, recurenta – pârâtă consideră că susţinerile intimatei – reclamante au fost în mod greşit admise.
Astfel, prin ordinele de plată, depuse la dosar fond, intimata-reclamantă a dovedit că a achitat, în termen, suma întârziată la plată de sucursala Bacău.
Aşa cum rezultă din nota din 23 decembrie 2005 (dosar fond) emisă de A.N.A.F. – D.G.R.C.C.B., se confirmă susţinerea intimatei – reclamante, potrivit căreia societatea avea plătită în plus suma de 400.000 RON, reprezentând impozit pe profit, sumă care se regăseşte în fişa de evidenţă pe plătitor.
Prin acelaşi act, care emană de la autoritatea fiscală superioară ierarhic, se certifică şi celelalte menţiuni ale intimatei – reclamante referitoare la achitarea la termen a 35 de rate în cursul derulării convenţiei nr. 100/2002, precum şi faptul că atât societatea, cât şi sucursalele acesteia care beneficiau de înlesniri la plată aveau depuse scrisori de garanţie bancară, care totalizau 462.911.RON.
Date fiind menţiunile din înscrisul menţionat, depus ca probă la dosar, recurenta-pârâtă nu poate susţine că intimata-reclamantă nu şi-a dovedit dubla calitate de debitor şi creditor, reţinută ca atare şi de către prima instanţă.
Având, incontestabil, sume plătite în plus la bugetul de stat, intimata capătă pe lângă calitatea de debitor dobândită în cadrul obligaţiilor asumate prin Convenţie, cât şi pe cea de creditor.
Prin urmare, îi sunt aplicabile prevederile pct. 4 alin. final din Decizia nr. 1 din 19 aprilie 2006, privind aplicarea unitară a unor prevederi referitoare la Codul de procedură fiscală, potrivit cărora: „Contribuabilii care au beneficiat de înlesniri la plata obligaţiilor bugetare şi care, pe parcursul derulării acestora, dobândesc atât calitatea de debitor, cât şi cea de creditor conform prevederilor art. 112 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare beneficiază de menţinerea valabilităţii înlesnirilor de plată, pentru sumele compensate din oficiu de organul fiscal şi, în situaţia în care data efectuării compensării din oficiu este ulterioară termenelor de plată a ratelor din eşalonare sau scadenţelor obligaţiilor bugetare curente, după caz, cu condiţia ca sumele plătite în plus de către contribuabili să fie anterioare termenelor de plată lunare a ratelor sau a obligaţiilor bugetare curente din lună şi să stingă în întregime aceste obligaţii bugetare".
De asemenea, este de reţinut că, deşi intimata-reclamantă nu a solicitat expres executarea scrisorilor de garanţie depuse şi întrucât avea sume plătite în plus, instanţa de fond a apreciat în mod corect că organul fiscal avea obligaţia stingerii din oficiu a datoriei prin compensare.
Astfel, conform art. 12 alin. (1) din Ordinul M.F.P. nr. 580/2002: „orice sumă de restituit de la bugetul de stat, [..], se compensează din oficiu cu sume reprezentând obligaţii datorate bugetului de stat, eşalonate sau amânate la plată, inclusiv cu majorările calculate conform art. 83 din OG nr. 11/1996, aprobată şi modificată prin Legea nr. 108/1996, cu modificările ulterioare, datorate în luna în care se face compensarea. Compensarea se efectuează cu ratele din eşalonare în ordinea termenelor de plată".
Având în vedere cele expuse, Curtea constată că, dezlegarea dată fondului pricinii prin sentinţa recurată este legală şi temeinică, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge recursul declarat împotriva sentinţei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.A.M.C., împotriva sentinţei civile nr. 1614 din 28 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de pârâtă împotriva încheierii din 24 mai 2006, ca tardiv formulat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 ianuarie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 508/2007. Contencios. Anulare acte emise de... | ICCJ. Decizia nr. 52/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
---|