ICCJ. Decizia nr. 574/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 574/2007
Dosar nr. 3985/33/2006
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la data de 26 iulie 2006, reclamantul L.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.S., anularea Hotărârii nr. 3287 din 30 iunie 2006, prin care pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus la dosar, în copie, mai multe înscrisuri, printre care hotărârea contestată, acte de stare civilă, precum şi declaraţiile notariale ale unor martori, arătând că s-a refugiat, în perioada decembrie 1942 - martie 1945, împreună cu familia, din localitatea de domiciliu Valcău de Jos, judeţul Sălaj, în localitatea Zece Hotare, judeţul Bihor.
Prin sentinţa civilă 363 din 25 septembrie 2006, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului, reţinând că nu se poate concluziona că persecuţia etnică a fost cea care a determinat schimbarea domiciliului reclamantului, întrucât refugiul acestuia a avut loc anterior perioadei prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Considerând-o netemeinică şi nelegală, împotriva sentinţei pronunţate de Instanţa de Fond a declarat recurs reclamantul L.D., arătând că în mod greşit, faţă de declaraţiile martorilor, a reţinut Instanţa de judecată că refugiul său ar fi avut loc anterior perioadei prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de reclamant, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în cele ce urmează.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, potrivit art. 61 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente şi, în lipsa acestor acte, prin declaraţie cu martori.
În lipsa unor acte oficiale, pentru dovedirea împrejurărilor invocate în susţinerea acţiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei declaraţiile martorilor M.G. şi S.G., care confirmă atât refugiul reclamantului cât şi perioada acestuia, decembrie 1942 - martie 1945.
Aşa fiind, cum din declaraţiile celor doi martori rezultă că perioada refugiului este decembrie 1942 - martie 1945, în mod netemeinic a reţinut Instanţa de judecată că refugiul reclamantului a avut loc anterior perioadei prevăzute de Legea nr. 189/2000, hotărârea pronunţată fiind, astfel, anulabilă pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
De asemenea, cum declaraţiile celor doi martori constituie singurele probe pe care Instanţa de Fond le avea la dispoziţie în vederea stabilirii adevărului însă acestea, deşi confirmă refugiul, nu fac referire la cauzele care l-au determinat, pentru a ajunge la o soluţie temeinică şi legală trebuia făcută aplicarea prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., referitoare la rolul activ al judecătorilor, aceştia fiind datori a stărui în corecta soluţionare a cauzei, prin toate mijloacele legale, inclusiv prin ordonarea administrării probelor pe care le consideră necesare.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamant, Instanţa de Fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.
Pentru aceste motive, recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi casată şi, în temeiul art. 313 teza a I-a C. proc. civ., va fi trimisă cauza, spre rejudecare, la aceeaşi Instanţă, care, în aplicarea art. 315 alin. (1) şi alin. (3) din acelaşi cod, va proceda la completarea probatoriului, în sensul audierii nemijlocite a martorilor şi, eventual, al prezentării de către aceştia a dovezilor că ei înşişi au calitatea de beneficiari ai prevederilor OG nr. 105/1999.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de L.D. împotriva sentinţei civile nr. 363 din 25 septembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi Instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 573/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 584/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
