ICCJ. Decizia nr. 569/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 569/2007

Dosar nr.14303/1/2006

Şedinţa publică din 31 ianuarie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, la data de 3 mai 2006, reclamantul N.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.B., anularea Hotărârii nr. 11925 din 27 decembrie 2005 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus la dosar mai multe înscrisuri, printre care hotărârea contestată, acte de stare civilă, adresele din 17 martie 2005 şi, respectiv, din 21 iulie 2005, emise de A.N., precum şi declaraţiile unor martori, arătând că în anul 1942 reclamantul împreună cu părinţii săi s-au refugiat din localitatea Valea Neagră, în localitatea Remetea, judeţul Bihor, în perioada 18 mai 1942 - 6 martie 1954.

Prin sentinţa nr. 135/CA/2006 din 15 septembrie 2006, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamant şi, anulând hotărârea contestată, a obligat pârâta să-i recunoască acestuia calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada mai 1942-martie 1945.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Instanţa de Fond a reţinut, în esenţă, că, deşi reclamantul nu a putut face dovada refugiului şi a persecuţiei etnice prin acte oficiale, îndeplinirea acestor condiţii a fost dovedită cu declaraţiile martorilor.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta C.J.P.B., invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând că soluţia este netemeinică şi nelegală, întrucât, din probele administrate în cauză, nu rezultă că refugiul reclamantului ar fi fost determinat de persecuţii de natură etnică, aşa cum prevede Legea nr. 189/2000.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă persoanelor care, în perioada precizată, din motive etnice, au suferit persecuţii materializate sub forma refugiului, expulzării sau strămutării în altă localitate. Este, aşadar, necesar ca părăsirea, de către persoana în cauză, a localităţii sale de domiciliu, să fi fost consecinţa unor persecuţii etnice suferite de aceasta.

Or, aşa cum rezultă, în mod expres, din chiar susţinerile intimatului - reclamant, precum şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, refugiul a fost determinat de „bombardamente şi foamete", neavând, aşadar, ca temei criterii de natură etnică.

Cum refugiul intimatului - reclamant nu a fost consecinţa unor persecuţii etnice exercitate asupra sa ori a familiei sale, nefiind întrunită condiţia prevăzută de art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, recursul va fi admis şi modificată sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii reclamantului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de C.J.P.B. împotriva sentinţei nr. 135/CA/2006 din 15 septembrie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică în tot sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantului N.I., ca neîntemeiată.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 569/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs