ICCJ. Decizia nr. 606/2007. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 606/2007
Dosar nr. 13195/1/2006
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 22 noiembrie 2004, reclamanta SC S.G.R. SA Bucureşti a solicitat în contradictoriu cu A.N.A.F. şi D.G.A.M.C., anularea deciziei nr. 22 din 21 octombrie 2004 prin care i-a fost respinsă contestaţia împotriva Deciziei Ministerului Finanţelor Publice nr. 10426 din 27 iulie 2004, titlu de creanţă în baza căruia au fost emise titlurile executorii nr. 2052 – 2056 din 9 septembrie 2004. Totodată, reclamanta a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 29/1990, suspendarea executării titlului de creanţă (Decizia nr. 10426/2004) până la soluţionarea definitivă a cauzei.
În motivarea cererii reclamanta a susţinut că în mod greşit a fost obligată la plata de dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente sumei de 19.763.188 lei reprezentând fond fiscal de susţinere a învăţământului de stat, întrucât debitul a fost achitat la scadenţă, din eroare înregistrat în alt cont, eroare remediată însă la 26 ianuarie 2004.
Tot greşit a mai susţinut reclamanta, a fost obligată la plata de dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente impozitului pe venitul persoanelor juridice nerezidente, debit inexistent, declarat din eroare ca obligaţie de plată şi pentru care a depus declaraţii rectificative.
La termenul din 6 aprilie 2006, reclamanta şi-a completat capetele de acţiune cu o nouă cerere privind excepţia de nelegalitate a Ordinului M.F.P. nr. 531/2003
Prin sentinţa civilă nr. 939 din 19 aprilie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins, ca neîntemeiate, excepţia de nelegalitate a O.M.F. nr. 531/2003 şi capetele de acţiune vizând desfiinţarea deciziilor nr. 22 şi nr. 10426/2004 şi ca inadmisibilă cererea de anulare a titlurilor executorii şi întoarcerea executării.
S-a reţinut că Ordinul nr. 531/2003 are caracterul unui document intern a cărui nepublicare în M. Of. nu afectează drepturile reclamantei şi că prin conţinutul lui nu influenţează soluţionarea cauzei.
Pe fondul pricinii, instanţa fondului a apreciat că dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente sumei ce reprezintă fond special de susţinere a învăţământului sunt datorate, în condiţiile în care debitul principal nu a fost contestat iar transferul acestuia din contul în care a fost plătit eronat s-a făcut cu mult mai târziu. Tot datorate s-au considerat şi dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente debitului reprezentând impozit pe venitul persoanelor juridice nerezidente, declaraţiile de rectificare fiind producătoare de efecte juridice numai pentru viitor.
În ce priveşte titlurile executorii, instanţa fondului a reţinut că temeiul de drept pentru desfiinţarea acestora îl constituie dispoziţiile art. 169 C. proCod Fiscal şi art. 401 – art. 402 C. proc. civ. şi nicidecum dispoziţiile Legii nr. 29/1990.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC S.G.R. SA Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, recurenta a susţinut că în ce priveşte creanţele fiscale accesorii contribuţiei la fondul special de susţinere a învăţământului de stat instanţa fondului nu a ţinut cont de inexistenţa debitului fiscal principal în condiţiile în care s-a dovedit că această obligaţie era aferentă lunii ianuarie 2002, dată la care a şi fost plătită, iar accesoriile au fost calculate pentru perioada ianuarie 2002 – 10 iulie 2004; după cum nu a ţinut cont că debitul fiscal principal reprezentând impozitul pe venitul persoanelor juridice nerezidente nu a existat în fapt, situaţie în care accesoriile au fost calculate pentru o sumă nedatorată.
Recurenta a criticat hotărârea instanţei care în opinia sa nu a analizat caracterul inform al deciziei reprezentând titlul de creanţă şi datorită căruia a fost imposibilă identificarea şi individualizarea obligaţiilor fiscale.
Tot greşit s-a invocat a fi fost respinsă excepţia de nelegalitate a O.M.F. nr. 531/2003 precum şi cererea vizând anularea titlurilor executorii şi restituirea sumelor reţinute.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei pronunţate în raport de criticile formulate urmează a se reţine că acestea nu se justifică.
Prin Decizia nr. 10426 din 27 iulie 2004, S.E.A.P. din cadrul D.G.A.M.C. a calculat în sarcina reclamantei pe perioada 1 ianuarie 2002 – 19 iulie 2004, dobânzi de 12.193.886 lei şi penalităţi de întârziere de 2.877.520 lei, aferente contribuţiei la fondul de susţinere a învăţământului de stat, datorate la bugetul de stat şi nevirate în termen legal.
Împrejurarea că debitul principal a fost achitat de reclamantă cu O.P. nr. 87 din 26 iulie 2001 (în termen legal) dar înregistrat din eroare în contul „cota aplicată asupra fondului de salarii realizat lunar" la Trezoreria Sectorului 1, după care abia la 16 ianuarie 2004 cu adresa nr. 6232 a solicitat transferul în contul corect, „fond special de susţinere a învăţământului de stat", în mod corect nu a putut fi considerată ca dovadă de plată la scadenţă în sensul dispoziţiilor fiscale şi a generat plata de accesorii. Aceasta întrucât conform prevederilor OG nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, cu modificările şi completările ulterioare: „plata obligaţiilor bugetare se efectuează de debitor distinct pe fiecare impozit, taxă, contribuţie sau alte venituri bugetare, iar pentru neplata la termenul scadent se datorează dobânzii şi penalităţii de întârziere".
Astfel fiind, cum plata debitului într-un cont greşit nu echivalează cu stingerea obligaţiei, corect s-au calculat în sarcina reclamantei accesoriile aferente pe perioada cuprinsă între data scadenţei şi înregistrarea plăţii în contul corect (operaţiune realizată de altfel după aproape doi ani).
Prin acelaşi titlu de creanţă s-au reţinut în sarcina reclamantei dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente impozitului pe venitul persoanelor juridice nerezidente, calculate pentru perioada 12 decembrie 2000 – 20 iulie 2004.
S-a reţinut că în perioada 2001 – 2003 reclamanta a depus declaraţii fiscale prin care a raportat un impozit pe venit în cuantum de 5.358.648.781 lei.
În conformitate cu dispoziţiile OG nr. 11/1996, aceste declaraţii reprezintă titluri executorii şi care prin neexecutare atrag plata de dobânzi şi penalităţi.
Faptul că reclamanta la 14 ianuarie 2004 şi respectiv la 15 ianuarie 2004 a depus la organul fiscal declaraţii rectificative de diminuare a obligaţiei declarate iniţial, chiar dacă a putut fi apreciat ca reprezentând un mod atipic de stingerea obligaţiei nu poate înlătura accesoriile datorate pentru nerespectarea termenelor scadente care au curs până la momentul rectificării.
Cu alte cuvinte, legal şi temeinic s-a apreciat că aceste declaraţii produc efecte numai pentru viitor. De altfel, în acest sens sunt şi dispoziţiile O.M.F. nr. 531/2003.
Sub aspectul nelegalităţii acestui ordin, urmează a se reţine că soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a fost menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 3182 din 2 octombrie 2006.
Referitor la critica din recurs privind caracterul inform al Deciziei nr. 10426/2004, urmează a se aprecia ca fiind corectă soluţia instanţei de fond, prin care s-a reţinut că aceasta cuprinde toate elementele prevăzute de lege.
În fine, tot neîntemeiată este şi critica vizând respingerea capătului de acţiune privind anularea titlurilor executorii şi restituirea sumelor reţinute, instanţa fondului apreciind corect că faţă de obiectul acesteia, temeiul de drept nu-l constituie dispoziţiile Legii nr. 29/1990.
În raport de aceste considerente şi văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC S.G.R. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 939 din 19 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 586/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 612/2007. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
