ICCJ. Decizia nr. 581/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.581/2007
Dosar nr. 2638/39/2006
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal (urmare declinării competenţei de către Tribunalul Botoşani, prin sentinţa nr. 301 din 23 mai 2005), reclamantul B.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Botoşani, anularea Hotărârii nr. 1637 din 25 februarie 2005 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus la dosar mai multe înscrisuri, printre care hotărârea contestată, acte de stare civilă şi declaraţia comună autentificată a unor martori, arătând că a fost deportat în Transnistria, în perioada cuprinsă între septembrie 1942 şi septembrie 1945.
Prin sentinţa nr. 284 din 7 septembrie 2005, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi cererea de intervenţie în interesul reclamantului şi a anulat hotărârea emisă de pârâtă, stabilind că reclamantul are calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, pentru perioada septembrie 1942 - septembrie 1944.
Recursul declarat de pârâta C.J.P. Botoşani, împotriva acestei sentinţe a fost admis de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal care, prin Decizia nr. 365 din 2 februarie 2006, a casat hotărârea atacată, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, în vederea suplimentării probatoriului.
Rejudecând cauza după casare, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 138 din 24 mai 2006, a admis acţiunea formulată de reclamant şi cererea de intervenţie în interesul acesteia, formulată de P.R.S.D.R., şi anulând hotărârea emisă de pârâtă, a stabilit că reclamantul are calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada septembrie 1942 - septembrie 1944.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, prin probatoriul administrat în cauză, respectiv declaraţiile celor doi martori audiaţi nemijlocit de instanţă, M.M. şi D.E., ambii beneficiari ai prevederilor Legii nr. 189/2000, reclamantul a făcut dovada că împreună cu familia sa a fost deportat, din motive etnice, în Transnistria, în perioada susmenţionată.
Şi împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta C.J.P. Botoşani, arătând că în mod greşit instanţa a reţinut calitatea de deportat a reclamantului şi a acordat acestuia drepturile compensatorii prevăzute de lege, în condiţiile în care susţinerile reclamantului nu au fost dovedite cu acte oficiale iar persoanele care au dat declaraţii în susţinerea acţiunii nu au făcut dovada că ele însele au calitatea de beneficiar al prevederilor OG nr. 105/1999.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În conformitate cu art. 1 lit. a) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie1945, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost deportată în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate.
De asemenea, potrivit art. 61 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente şi, în lipsa acestor acte, prin declaraţie cu martori.
Ori, din declaraţiile martorilor M.M. şi D.E., ambii audiaţi nemijlocit de instanţa de fond şi beneficiari, ei înşişi, ai prevederilor OG nr. 105/1999, rezultă într-adevăr că reclamantul a fost deportat, împreună cu familia sa, din motive etnice şi rasiale, în Transnistria, în perioada pentru care i-au fost acordate drepturile.
În cauză, dovada deportării reclamantului s-a făcut, aşadar, conform legii, instanţa de fond în mod corect admiţând acţiunea şi stabilind că reclamantul are calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada septembrie 1942 - septembrie 1944.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Botoşani, împotriva sentinţei nr. 138 din 24 mai 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 580/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 582/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
