ICCJ. Decizia nr. 616/2007. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.616/2007
Dosar nr. 31665/2/2005
Şedinţa publică din 1 februarie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta I.F.M. SRL Bucureşti a chemat în judecată pârâtele A.N.A.F. şi D.G.F.P.M.B., solicitând anularea deciziei nr. 127 din 24 iunie 2005 emisă de pârâta A.N.A.F., anularea procesului-verbal de control din 30 aprilie 2004 încheiat de pârâta D.G.F.P.M.B.; exonerarea reclamantei de plata sumei de 8.422.769.150 lei, stabilită prin procesul-verbal şi, în subsidiar: anularea deciziei nr. 127 din 24 iunie 2005 emisă de A.N.A.F.; obligarea pârâtei A.N.A.F. să soluţioneze pe fond contestaţia subscrisei îndreptată împotriva procesului-verbal de control din 30 aprilie 2004, încheiat de pârâta D.G.F.P.M.B. şi totodată suspendarea executării procesului verbal de control.
Prin sentinţa civilă nr. 853 din 11 aprilie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de inadmisibilitate a capătului de cerere privind anularea procesului-verbal de control indicată de pârâta A.N.A.F., prin întâmpinare; a admis în parte acţiunea formulată; a anulat Decizia nr. 127 din 24 iunie 2005 emisă de A.N.A.F. D.G.S.C.; a obligat A.N.A.F. să soluţioneze contestaţia formulată de reclamantă împotriva procesului verbal de control din 30 aprilie 2004, a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea procesului verbal de control şi totodată a suspendat executarea procesului verbal din 30 aprilie 2004 emis de D.G.F.P.M.B. – D.C.F., până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că la data emiterii procesului-verbal (30 aprilie 2004) nu erau în vigoare normele de aplicare a Codului de procedură fiscală aprobate prin HG nr. 1050/2004 şi nici Ordinul M.F.P. nr. 1109/2004, care stabileşte conţinutul deciziei de impunere privind obligaţiile fiscal stabilite de inspecţia fiscală, astfel că susţinerile reclamantei fondate pe dispoziţiile art. 100 C. proCod Fiscal nu pot fi primite.
În ceea ce priveşte legalitatea Deciziei nr. 127 din 24 iunie 2005 emisă de A.N.A.F., instanţa de fond a precizat că într-adevăr, după publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 409 din 19 octombrie 2004, care a stabilit că procedurile prevăzute de Codul de procedură fiscală reglementează proceduri de recurs administrativ, sunt acte administrative supuse cenzurii instanţei de judecată, dar anterior, aceeaşi Curte, prin Decizia nr. 188 din 27 aprilie 2004 stabilise că art. 21 alin. (4) din Constituţie nu se aplică dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 29/1990, întrucât „nici o dispoziţie constituţională nu interzice ca, prin lege, să se instituie o procedură prealabilă, fără caracter jurisdicţional". Astfel, s-a reţinut că nu este echitabil ca reclamanta să nu beneficieze de o examinare pe fond a cererii sale, în condiţiile în care nu se poate imputa imprevizibilitatea soluţiilor pronunţate de instanţe în materia examinată.
Constatând că organul fiscal nu a soluţionat pe fond contestaţia, conform art. 188 din OG nr. 92 instanţa de fond a admis excepţia de inadmisibilitate a capătului de cerere referitor la anularea procesului verbal de control.
În fine, reţinând că în cauză reclamanta a făcut dovada că a început executarea silită şi a demonstrat iminenţa pagubei, Curtea de Apel a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar în temeiul art. 15 din aceeaşi lege a suspendat executarea procesului verbal de control.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele A.N.A.F. şi D.G.F.P.M.B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În recursul formulat, A.N.A.F. a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a dat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii, adică a prevederilor art. 176 alin. (1) C. proCod Fiscal, termenul de 30 de zile, în care societatea comercială trebuia să se adreseze cu contestaţie organului fiscal, fiind un termen de decădere care nu este supus suspendării sau întreruperii.
În ceea a ce priveşte cererea de suspendare a actului administrativ fiscal, recurenta a susţinut că este inadmisibilă în raport cu prevederile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În recursul său, D.G.F.P.M.B. care a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi ale art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi a susţinut că cererea de suspendare a actului administrativ fiscal - procesul verbal din 30 aprilie 2004, este inadmisibilă în raport cu prevederile art. 185 C. proCod Fiscal, aprobat prin OG nr. 92/2003.
Societatea comercială reclamantă a depus întâmpinare prin care a răspuns criticilor formulate de autorităţile fiscale recurente şi a cerut respingerea recursurilor, susţinând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
Recursurile sunt întemeiate în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de suspendare a actului administrativ fiscal.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin Decizia nr. 127 din 24 iunie 2005, A.N.A.F. a respins ca nedepusă în termen contestaţia formulată de societatea comercială împotriva procesului verbal de control din 30 aprilie 2004 încheiat de inspectorii din cadrul D.G.F.P.M.B., reţinând că actul administrativ fiscal i-a fost comunicat contestatoarei la data de 30 aprilie 2004, iar contestaţia a fost depusă la data de 15 martie 2005, peste termenul de 30 de zile prevăzut la art. 176 alin. (1) C. proCod Fiscal
În legătură cu motivele care au determinat-o pe reclamantă să se adreseze organului fiscal cu contestaţie în afara termenului prevăzut la art. 176 alin. (1) C. proCod Fiscal, instanţa de fond a motivat, în mod judicios, cu alte cuvinte, că societatea comercială s-a aflat într-o situaţie mai presus de voinţa ei, fiind astfel aplicabile prevederile art. 103 C. proc. civ.
Într-adevăr, societatea comercială, având în vedere dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Constituţie, republicată, s-a adresat iniţial instanţei de contencios, Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 3896 din 24 septembrie 2004, respingând acţiunea ca inadmisibilă în lipsa parcurgerii procedurii prealabile potrivit art. 5 din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, în vigoare la acea dată.
Ulterior, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, prin Decizia nr. 317 din 17 februarie 2005 a respins recursul formulat de societatea comercială reclamantă, substituind totuşi considerentele hotărârii instanţei de fond şi reţinând că, în cauză nu sunt aplicabile nici prevederile art. 21 alin. (4) din Constituţie, republicată, dar nici prevederile art. 5 din Legea nr. 29/1990, ci dispoziţiile art. 176 - 182 C. proCod Fiscal, potrivit cărora în faţa instanţei de contencios administrativ poate fi atacată doar Decizia adoptată de organul fiscal în rezolvarea contestaţiei împotriva actului administrativ fiscal.
Între timp, aşa cum reţine instanţa de fond, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 409 din 12 octombrie 2004, stabilise natura juridică a contestaţiei reglementate la art. 176 şi urm. C. proCod Fiscal, ca fiind o procedură de recurs administrativ, astfel că actele de soluţionare a contestaţiei este supus cenzurii instanţei de contencios administrativ.
Astfel, a motivat instanţa de fond, lipsa unei rezolvări unitare în privinţa naturii juridice a contestaţiei fiscale nu poate fi imputabilă societăţii comerciale reclamante care, potrivit art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicată şi art. 6 par. l din C.E.D.O. are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale.
Într-adevăr, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea nr. 4451/70 din 21 februarie 1975, pronunţată în cauza G. contra Marii Britanii, a motivat că este de neconceput ca art. 6 par. l din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale amendată prin Protocolul nr. II, să descrie în amănunt garanţiile procedurale acordate părţilor şi să nu protejeze mai întâi, singurul lucru de care trebuie să beneficieze în realitate: accesul la un judecător pentru că echitatea, publicitatea şi celeritatea nu prezintă nici un interes în lipsa unui proces.
Cu alte cuvinte, a mai motivat C.E.D.O., art. 6 par. l cere, în plus, o hotărâre asupra însuşi fondului contestaţiei.
Astfel fiind, soluţia instanţei de fond, de a obliga A.N.A.F. să soluţioneze pe fond contestaţia împotriva procesului verbal de control din 30 aprilie 2004, este legală şi temeinică.
Soluţia instanţei de fond este nelegală în ceea ce priveşte admiterea cererii de suspendare a procesului verbal de control până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, nefiind îndeplinite cerinţele art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 15 raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea actului administrativ poate fi solicitată prin cererea adresată instanţei pentru anularea actului atacat, dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile privind existenţa unui caz bine justificat şi producerea unei pagube iminente.
Or, nici din considerentele hotărârii instanţei de fond şi nici din celelalte lucrări şi acte ale dosarului nu rezultă îndeplinirea în cauză a celor două condiţii cerute de prevederile legale de mai sus.
În concluzie, Înalta Curte va admite cele două recursuri şi va modifica sentinţa atacată în sensul că va respinge cererea de suspendare a procesului verbal din 30 aprilie 2004 al D.G.F.P.M.B., menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de A.N.A.F. şi D.G.F.P.M.B., împotriva sentinţei civile nr. 853 din 11 aprilie 2006 a Curţii de Apel Administrativ şi Fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de suspendare.
Menţine celelalte dispoziţii.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2007
| ← ICCJ. Decizia nr. 614/2007. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 618/2007. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
