ICCJ. Decizia nr. 757/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 757/2007
Dosar nr. 1609/46/2006
Şedinţa publică din 7 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 23 martie 2006, reclamanta SC N.P. SRL Piteşti a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele A.R.R. şi A.R.R. – agenţia Argeş să se dispună anularea deciziei nr. 193 din 16 februarie 2006 prin care a fost suspendată pentru o perioadă de 30 de zile copia conformă pentru transport rutier public de persoane a licenţei de transport.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că Decizia emisă de pârâte s-a întemeiat pe nota de constatare din 9 februarie 2006, întocmită de A.R.R. – agenţia Giurgiu cu încălcarea prevederilor OUG nr. 109/2005, deoarece nu s-a realizat controlul de trafic de către personalul autorităţii competente împuternicit în acest scop, împreună cu ofiţeri/subofiţeri ai poliţiei rutiere sau ai poliţiei de frontieră. Reclamanta a precizat că nota respectivă a fost întocmită în ziua următoare celei în care vehiculul său a fost oprit din trafic pentru verificări şi că a fost nelegal sancţionată pentru o faptă care nu se încadrează în dispoziţiile art. 58 lit. e) din OUG nr. 109/2005, fiind prevăzută într-un act normativ cu forţă juridică inferioară şi anume, în art. 68 alin. (3) lit. d) din Ordinul nr. 1.987/2005 al Ministrului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
Prin sentinţa nr. 54/ FC din 15 mai 2006, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea şi a anulat Decizia nr. 193 din 16 februarie 2006.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că nota de constatare în baza căreia s-a aplicat sancţiunea nu a fost încheiată în prezenţa categoriilor de persoane prevăzute în art. 56 alin. (3) din OUG nr. 109/2005 pentru efectuarea controlului în trafic, respectiv în prezenţa unui reprezentant al poliţiei rutiere.
De asemenea, instanţa de fond a avut în vedere că fapta reclamantei de a nu deţine la bordul autovehiculului asigurarea pentru persoane şi bagajele acestora nu constituie abatere conform art. 58 din OUG nr. 109/2005, reprezentând numai o obligaţie prevăzută în Ordinul M.T.C.T. nr. 1987/2005, pentru care nu poate fi aplicată sancţiunea suspendării licenţei de transport.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta A.R.R. şi a solicitat ca în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să fie modificată hotărârea, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Recurenta a susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, atât în privinţa persoanelor competente să efectueze controlul în trafic, cât şi în ceea ce priveşte sancţiunea pentru fapta săvârşită de societatea intimată.
În primul motiv de recurs, a fost criticată concluzia instanţei de fond privind emiterea deciziei nr. 193 din 16 februarie 2006 cu încălcarea dispoziţiilor art. 56 alin. (3) din OUG nr. 109/2005.
Recurenta a arătat că, potrivit acestui act normativ şi art. 142 – 143 din Ordinul M.T.C.T. nr. 1.987/2005, competenţa pentru controlul şi inspecţia în trafic, precum şi pentru întocmirea notelor de constatare, aparţine personalului agenţiilor sale teritoriale, fără a fi obligatorie prezenţa reprezentanţilor poliţiei rutiere.
Prin cel de al doilea motiv de recurs, s-a susţinut că instanţa de fond a reţinut eronat ca fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 58 din OUG nr. 109/2005 şi că sancţiunea aplicată intimatei – reclamante este lipsită de temei legal.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, s-a arătat că fapta de a nu deţine la bordul autovehiculului originalul asigurării pentru persoanele transportate şi bagajele acestora constituie o abatere gravă prevăzută în art. 68 din Ordinul M.T.C.T. nr. 1987/2005, pentru care se poate suspenda licenţa de transport, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (2) din OUG nr. 109/2005.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate şi sub toate aspectele, conform art. 304 alin. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 193 din 16 februarie 2006, A.R.R. şi ARR – agenţia Argeş au suspendat pentru o perioadă de 30 de zile copia conformă pentru transport rutier public de persoane a licenţei de transport eliberată intimatei SC N.P. SRL Piteşti.
Decizia de suspendare a fost emisă în baza notei de control din 9 februarie 2006 întocmită de A.R.R. – agenţia Giurgiu, prin care s-a constatat că autovehiculul efectua transport de călători pe ruta Bucureşti – Costeşti fără a deţine la bordul autovehiculului asigurarea de persoane şi bagaje în caz de accidente, conform art. 68 lit. d) din Ordinul M.T.C.T. nr. 1987/2005.
Instanţa de fond a anulat Decizia nr. 193 din 16 februarie 2006, constatând în principal nelegalitatea notei de control din 9 februarie 2006 pentru faptul că a fost întocmită numai de reprezentanţii în teritoriu ai autorităţii recurente.
Hotărârea instanţei de fond s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 56 alin. (3) din OUG nr. 109/2005, conform cărora controlul în trafic se realizează de personalul autorităţii competente împuternicit în acest scop, împreună cu ofiţeri/subofiţeri ai poliţiei rutiere sau ai poliţiei de frontieră, după caz.
Ca act preparator al deciziei administrative de suspendare a licenţei de transport, nota de control din 9 februarie 2006 a fost întocmită în exercitarea atribuţiilor de inspecţie şi de control în transporturi rutiere pentru care a fost abilitat personalul autorităţii recurente prin actul normativ susmenţionat şi prin prevederile Cap. V din Ordinul M.T.C.T. nr. 1987/2005.
Textul de lege aplicat de instanţa de fond nu prevede o sancţiune pentru actul de control întocmit numai de personalul autorităţii recurente, fără prezenţa reprezentanţilor poliţiei rutiere sau ai poliţiei de frontieră, astfel încât se constată că este întemeiată prima critică formulată în recurs.
În consecinţă, Decizia nr. 193 din 16 februarie 2006 şi actele preparatorii în baza cărora a fost emisă, inclusiv nota din 9 februarie 2006 sunt conforme prevederilor legale referitoare la competenţa autorităţii administrative emitente şi este nefondat motivul de nelegalitate invocat sub acest aspect în acţiunea intimatei-reclamante.
Cel de-al doilea motiv de recurs este de asemenea întemeiat, constatându-se că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile legale în baza cărora a fost întocmit actul juridic dedus judecăţii.
Temeiul juridic al măsurii administrative contestate îl constituie dispoziţiile art. 11 alin. (2) lit. n) şi art. 68 alin. (3) lit. d) din Ordinul nr. 1987/2005, potrivit cărora efectuarea transportului rutier de persoane fără existenţa la bordul vehiculului a asigurării pentru persoanele transportate şi bagajele acestora este o abatere gravă pentru care se suspendă copia conformă a licenţei de transport.
Instanţa de fond a înlăturat fără temei aplicarea acestui act normativ, prin care au fost adoptate normele privind organizarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe, deşi nu a fost sesizată pe cale directă sau pe cale incidentă să constate nelegalitatea dispoziţiilor privind faptele care constituie abateri grave şi pentru care poate fi suspendată copia conformă a licenţei de transport.
În consecinţă, prevederile Ordinului nr. 1987/2005 au caracter obligatoriu şi pentru nerespectarea lor, intimata– reclamantă a fost corect sancţionată prin Decizia întocmită de autoritatea – recurentă.
Instanţa de fond a reţinut eronat că măsura suspendării poate fi aplicată numai pentru abaterile grave prevăzute în OUG nr. 109/2005, fără a avea în vedere norma de trimitere cuprinsă în art. 20 alin. (2), potrivit căreia copia conformă a licenţei de transport se suspendă în cazul săvârşirii unei abateri grave de la reglementările în vigoare privind transportul rutier.
Reglementarea cuprinsă în Ordinul nr. 1987/2005 a fost corect aplicată la întocmirea deciziei nr. 193 din 16 februarie 2006, constituind fundamentul juridic al măsurii aplicate.
În ceea ce priveşte situaţia de fapt, intimata – reclamantă a susţinut neîntemeiat că la bordul autovehiculului se afla originalul asigurării pentru persoanele transportate şi bagajele acestora. Nota de control din 9 februarie 2006 prin care s-a constatat lipsa documentului respectiv la momentul efectuării controlului a fost semnată fără obiecţiuni de către conducătorul autovehiculului.
Constatând că este întemeiată şi această ultimă critică formulată în recurs şi că Decizia nr. 193 din 16 februarie 2006 a fost legal întocmită de autoritatea recurentă, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată şi în fond, va respinge acţiunea formulată de SC N.P. SRL Piteşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.R.R. împotriva sentinţei civile nr. 54/ FC din 15 mai 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi în fond respinge acţiunea formulată de SC N.P. SRL Piteşti.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 751/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 779/2007. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
