ICCJ. Decizia nr. 2533/2007. Contencios. Alte cereri. Contestaţie în anulare - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2533/2007

Dosar nr. 3877/1/2007

Şedinţa publică din 16 mai 2007

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 921 din 14 februarie 2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ a respins ca nefondat recursul declarat de I.L. împotriva Încheierii din 18 mai 2006 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, la data de 18 aprilie 2007, I.L. a formulat contestaţie în anulare în temeiul dispoziţiilor art. 317 alin. (1) şi art. 318 C. proc. civ.

În motivarea contestaţiei, s-a susţinut că instanţa de judecată nu a respectat menţiunea că judecata se va face în lipsă, dacă procedura de chemare a părţii a fost legal îndeplinită, precum şi faptul că nu s-a reţinut buna-credinţă, care a stat la baza îndeplinirii tuturor drepturilor procedurale, conform art. 723 C. proc. civ.

Contestatoarea a arătat că, deşi a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanţa de judecată a suspendat nelegal judecarea pricinii, iar cererea de repunere pe rol a fost soluţionată cu foarte mare întârziere. Din acest motiv, contestatoarea a solicitat să se constate încălcarea normelor imperative privind neefectuarea răspunsului la documentul înaintat la 3 mai 2006, nerespectarea procedurii în cazul unui conflict de drepturi, nerespectarea termenelor de judecată şi a termenului de 30 de zile pentru soluţionarea unei cereri, precum şi faptul că pricina nu a fost judecată în lipsa sa.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge prezenta contestaţie în anulare ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestatoarea nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor prevăzute expres de art. 317 alin. (1) pct. 1 şi art. 318 C. proc. civ. pentru calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.

Astfel, se reţine că pentru termenul din 18 mai 2006 la care a fost judecată pricina în recurs, procedura de citare a părţilor a fost legal îndeplinită şi contestatoarea a fost prezentă, având posibilitatea să formuleze apărări şi în consecinţă, nu este întemeiat primul motiv al contestaţiei formulat în baza art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

De asemenea, nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 318 C. proc. civ., întrucât contestatoarea nu a invocat existenţa unei greşeli materiale care să fi determinat dezlegarea dată recursului şi nici omisiunea Instanţei de recurs de a cerceta vreunul din motivele de modificare sau de casare a hotărârii.

Instanţa de recurs a analizat şi s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de recurs invocate de contestatoare, cu referire la situaţia concretă în cauză şi la dispoziţiile art.242 C. proc. civ.

În consecinţă, motivele prezentei contestaţii nu se încadrează în prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi art. 318 C. proc. civ., pentru retractarea hotărârii irevocabile pronunţată de Instanţa de recurs.

Faţă de motivele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de I.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestaţia în anulare formulată de I.L. împotriva deciziei nr. 921 din 14 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2533/2007. Contencios. Alte cereri. Contestaţie în anulare - Recurs