ICCJ. Decizia nr. 751/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 751/2007
Dosar nr. 2282/35/2006
Şedinţa publică din 7 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamanta K.E. a solicitat anularea Hotărârii nr. 274 din 3 iulie 2006 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu - Mare şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că părinţii săi au fost expulzaţi din satul Unimăt comuna Acâş, judeţul Satu - Mare în perioada martie 1941 - octombrie 1945 de către autorităţile maghiare şi s-au stabilit în localitatea Ţintea, judeţul Prahova, reclamanta fiind născută în refugiu la data de 23 mai 1942
Prin sentinţa civilă nr. 138/ CA din 15 septembrie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta K.E. şi a anulat Hotărârea nr. 274 din 3 iulie 2006 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu - Mare.
A obligat pârâta la recunoaşterea calităţii reclamantei de beneficiară a Legii nr. 189/2000 pentru perioada 23 mai 1942 – 6 martie 1945.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta s-a născut la 23 mai 1942 în comuna Ţintea, judeţul Prahova, în timpul refugiului părinţilor săi care şi-au părăsit locuinţa din cauza persecuţiilor etnice.
Împotriva sentinţei susmenţionate a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Satu - Mare, care a motivat că reclamanta s-a născut după refugiul părinţilor săi şi nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000.
Recursul este nefondat.
Exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinţilor faţă de minori impune, pe lângă existenţa, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică şi juridică a minorului şi asigurarea nemijlocită de către părinţi a unor alte cerinţe cu privire la obligaţia de întreţinere, de îngrijire, de dezvoltare şi de educaţie.
Concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de recurentă în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă nu împărtăşeşte condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi este eronată şi nu poate fi primită.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile enumerate, în dispoziţiile normative menţionate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înţeles atât persoanele care au suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie.
În cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi prejudicii pe care le-a suferit şi familia sa ca urmare a refugiului.
Faţă de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu – Mare, împotriva sentinţei civile nr. 138/ CA din 15 septembrie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 507/2007. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 757/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
