ICCJ. Decizia nr. 78/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 78/2007
Dosar nr. 3054/39/2006
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava, prin declinare de competenţă de la Tribunalul Suceava, reclamantul L.I.F.A. a solicitat în contradictoriu cu C.J.P.S., anularea Hotărârii nr. 69 din 3 martie 2006 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în primăvara anului 1944 împreună cu familia au fost evacuaţi din Rădăuţi în Gurahonţ, judeţul Arad, rămânând în refugiu 4 ani şi 8 luni.
Reclamantul în susţinerea acţiunii a depus, în copie, înscrisuri.
A mai susţinut reclamantul că evacuarea din localitatea de domiciliu a avut loc ca urmare a unor evenimente de război şi anume intrarea şi înaintarea pe teritoriu României a trupelor sovietice în cadrul operaţiunilor militare din a doua parte a celui de-al doilea război mondial.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 163 din 28 iunie 2006 Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului ca nefondată.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada, prin probele administrate, că împreună cu familia a fost evacuat din locuinţa pe care o deţinea, ca urmare a unor persecuţii etnice în sensul prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000.
A mai reţinut instanţa că evacuarea reclamantului din localitatea de domiciliu, nu a avut loc ca urmare a persecuţiilor etnice din partea statului român, ci dimpotrivă statul român a luat măsuri pentru adăpostirea şi asigurarea de locuri de muncă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situaţii expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victime şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OUG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
De asemenea, evacuarea locuinţei astfel cum este menţionată de Legea nr. 323/2004 nu este acelaşi lucru cu rechiziţionarea locuinţei, ca act de stat, întocmit în împrejurări excepţionale, de obicei pe timp de război.
Recurentul a încercat să-şi dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu acte.
Simpla mutare a recurentului dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu şi mai ales cauzat de persecuţii din motive etnice.
Aşa fiind, cum recurentul – reclamant nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi refugiat şi că acest lucru ar fi fost consecinţa unor persecuţii din motive etnice, în mod corect, instanţa de fond, a dispus respingerea acţiunii ca nefondată.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de L.I.F.A., împotriva sentinţei civile nr. 163 din 28 iunie 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 77/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 79/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
