ICCJ. Decizia nr. 829/2007. Contencios. Perimare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 829/2007
Dosar nr. 7734/1/2006
Şedinţa publică din 9 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, cu nr. 2971/2001, reclamanta S.I.F. M. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M., anularea Ordonanţei nr. 161 din 8 iunie 2001, emisă de pârâtă şi suspendarea executării actului administrativ atacat.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că Ordonanţa nr. 161 din 8 iunie 2001 este lovită de nulitate, deoarece a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la competenţa materială a C.N.V.M.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ şi ale Legii nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori.
Prin încheierea din data de 4 decembrie 2001 a fost încuviinţată în principiu cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC S.B. SRL.
Cauza a fost strămutată la Curtea de Apel Constanţa, prin încheierea nr. 1666 din 26 aprilie 2002, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, în dosarul nr. 405/2002.
Anterior strămutării, prin încheierea din data de 14 septembrie 2001, Curtea de Apel Bacău admisese cererea de suspendare a executării Ordonanţei C.N.V.M. nr. 161 din 8 iunie 2001, până la soluţionarea litigiului, cerere formulată de reclamantă în temeiul art. 9 din Legea nr. 29/1990.
Prin Decizia nr. 697 din 18 februarie 2004, pronunţată în dosarul nr. 2065/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, a respins recursul declarat de intervenientă împotriva încheierii menţionate, pentru lipsa calităţii procesuale active şi a constatat nul, recursul declarat de C.N.V.M.
Învestită cu soluţionarea cauzei ca efect al strămutării, Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, prin încheierea pronunţată în data de 24 iunie 2004, în dosarul nr. 44/CA 2003, a suspendat judecata acţiunii, până la soluţionarea contestaţiei în anulare formulată de intervenientă împotriva deciziei nr. 697 din 18 februarie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 2065/2003.
Contestaţia în anulare a fost respinsă prin Decizia nr. 589 din 2 februarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Dosarul a fost restituit Curţii de Apel Constanţa, la data de 7 iunie 2005, când prin rezoluţie s-a acordat termen la 7 iulie 2005, cu citarea părţilor.
Prin încheierea din data de 7 iulie 2005, instanţa a constatat că părţile au fost citate din eroare, întrucât niciuna dintre ele nu a solicitat repunerea cauzei pe rol, astfel încât dosarul a fost constatat „în stare de suspendare".
La data de 28 februarie 2006, compartimentul arhivă a întocmit un referat prin care s-a constatat că s-a împlinit 1 an de la data întocmirii ultimului an de procedură (2 februarie 2005), fiind necesară repunerea cauzei pe rol pentru constatarea perimării din oficiu, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
În consecinţă, s-a fixat termen la 6 aprilie 2006, cu citarea părţilor.
Prin încheierea nr. 291 din 13 aprilie 2006, Curtea de Apel Constanţa a constatat perimată acţiunea, în temeiul art. 248, 249 şi 252 C. proc. civ.
În considerentele încheierii, instanţa a reţinut că de la data pronunţării deciziei n. 697 din 18 februarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, timp de 6 luni, nu a mai fost îndeplinit nici un act de procedură, din vina exclusivă a părţilor interesate şi că solicitarea de acordare a unui termen de judecată nu reprezintă un act de procedură făcut în vederea judecării procesului, conform art. 249 C. proc. civ.
Încheierea menţionată a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamantă, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor legale ce reglementează instituţia perimării, întrucât instanţa nu a ţinut seama de efectele cererii de amânare transmise la dosar prin adresa nr. 2077 din 27 iunie 2005.
Recurenta-reclamantă a mai arătat că acea cerere a întrerupt cursul perimării, potrivit art. 249 C. proc. civ., fiind un act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes, dar instanţa de fond nu a analizat argumentele invocate de reclamantă şi nu a indicat, în motivarea încheierii, temeiurile de fapt şi de drept pe care şi-a fundamentat soluţia.
Examinând cauza, prin prisma motivelor de recurs formulate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările intimaţilor, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Potrivit art. 248 C. proc. civ., „(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte de vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
(2) Termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părţii, cererea nu a ajuns încă la instanţa competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată.
(3) În materie comercială, termenul de perimare este de şase luni".
În temeiul art. 249 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.
Aceste prevederi legale conduc la concluzia că perimarea este o sancţiune procesuală care se bazează pe o prezumţie de desistare a părţii, pornind de la faptul nestăruinţei în judecarea pricinii.
Ea intervine dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, două condiţii: cauza să fi rămas în nelucrare un anumit interval de timp şi nelucrarea să se datoreze culpei părţii.
Judecarea cauzei de faţă a fost suspendată prin încheierea din data de 24 iunie 2004, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea contestaţiei în anulare formulate împotriva deciziei nr. 697 din 18 februarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. 2065/2003.
Motivul suspendării a încetat la data de 2 februarie 2005, când a fost pronunţată Decizia nr. 589, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţia în anulare.
După restituirea dosarului la Curtea de Apel Constanţa, la 7 iunie 2005, a fost fixat termen în şedinţa publică din data de 7 iulie 2005 şi s-a dispus citarea părţilor, atât rezoluţia, cât şi citaţiile emise în baza ei fiind acte de procedură care emană de la instanţă.
După primirea citaţiei, reclamanta S.I.F. M. SA a formulat cererea nr. 2077din 27 iunie 2005, depusă la dosar la 29 iunie 2005, prin care a solicitat amânarea judecării cauzei pentru imposibilitatea de prezentare a reprezentantului său ori amânarea pronunţării pentru a formula concluzii scrise. Primind citaţia pentru termenul din 7 iulie 2005, fără vreo menţiune specială, partea era îndreptăţită să considere că pricina a fost repusă pe rol pentru continuarea judecăţii.
Ar. 249 C. proc. civ. nu face distincţie între actele de procedură întocmite de partea care justifică un interes, singura condiţie fiind aceea ca actul să fie făcut „în vederea judecării procesului". Poate avea efect interuptiv al termenului de perimare orice act de procedură care se raportează la judecată şi tinde la continuarea acesteia, chiar dacă nu trebuie comunicat părţii adverse, astfel încât Curtea constată că demersul efectuat de reclamantă se încadrează în prevederile art. 249 C. proc. civ.
În altă ordine de idei, este de menţionat că termenul de perimare de 6 luni, reţinut în considerentele încheierii, operează numai în materie comercială, conform art. 248 alin. (3) C. proc. civ. În contenciosul administrativ se aplică termenul de drept comun de 1 an, pentru că nu există norme derogatorii în această materie.
Reţinând, astfel, că instanţa de fond a constatat intervenită perimarea prin interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 248 şi 249 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi în temeiul art. 312 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., va casa încheierea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.I.F. M. SA Bacău împotriva încheierii nr. 291 din 13 aprilie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 80/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 831/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
