ICCJ. Decizia nr. 852/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 852/2007
Dosar nr. 1225/33/2006
Şedinţa publică din 9 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la data de 22 februarie 2006, reclamantul P.I. a solicitat, în contradictoriu cu C.J.P.C., anularea Hotărârii nr. 19141 din 18 noiembrie 2005, emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 18 din 5 aprilie 2006, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată, şi a obligat pârâta să acorde reclamantului beneficiul drepturilor solicitate, pentru perioada 5 septembrie 1944 – 21 mai 1945, începând cu data de 15 decembrie 2004.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor B.I. şi O.P., precum şi actele de stare civilă ale reclamantului, fac dovada că acesta a fost strămutat la 5 septembrie 1944 din localitatea de domiciliu, comuna Juca, ocupată la acea dată de trupe germane şi maghiare şi trimis la muncă forţată în Germania.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâta C.J.P.C.
Recurenta a susţinut că reclamantul a fost încadrat abuziv în categoriile de beneficiari ai Legii nr. 189/2000 întrucât nu a făcut dovada cu înscrisuri a susţinerilor sale, art. 4 din HG nr. 127/2000 impunând, pentru persoanele care au făcut parte din detaşamente de muncă forţată, dovada cu livretul militar sau adeverinţa eliberată de U.M. Piteşti, nefiind posibilă proba cu martori, în condiţiile alin. (2) al articolului menţionat, decât în situaţia în care se probează existenţa demersurilor pentru obţinerea documentelor oficiale.
A mai susţinut recurenta că intimatului i-a fost recunoscută calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 peste termenul prevăzut de lege ca dată de sfârşit a strămutării, respectiv până la 21 mai 1945, în timp ce actul normativ prevede ca limită data de 6 martie 1945.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis în sensul şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Conform dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu completările şi modificările ulterioare de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate în România, începând cu 6 septembrie 1940, până la 6 martie1945 a fost deportată în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenţie sau lagăre de concentrare, a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate, a făcut parte din detaşamente de muncă forţată, a fost supravieţuitoare a trenului morţii, sau a fost evacuată din locuinţa pe care o deţinea.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 din HG nr. 127/2002, privind aprobarea normelor de aplicare a ordonanţei, dovada împrejurărilor mai sus menţionate se face cu înscrisuri oficiale, respectiv cele enumerate în alin. (1) a acestui articol sau, în lipsa acestora, cu declaraţii de martori astfel cum prevede alin. (2) al aceluiaşi articol.
Rezultă prin urmare că textele legale nu condiţionează dovada împrejurărilor enumerate în art. 1 de depunerea anumitor acte pentru fiecare caz în parte şi doar exemplifică ce se înţelege în această materie prin acte oficiale şi de asemenea nici nu impun dovada demersurilor pentru obţinerea acestor înscrisuri, în situaţia în care se recurge la proba cu martori.
Este adevărat însă că textul art. 1 din lege instituie un interval, respectiv 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, în limitele căruia se poate acorda beneficiul drepturilor reglementate prin acest act normativ, perioadă pe care, cum corect a sesizat recurenta, instanţa de fond nu a respectat-o atunci când i-a acordat intimatului beneficiul drepturilor solicitate pentru perioada 5 septembrie 1944 – 21 mai 1945.
Pe cale de consecinţă, Curtea va admite recursul declarat în cauză şi va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va obliga pârâta să recunoască reclamantului statutul de persoană refugiată pentru perioada 5 septembrie 1944 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care a depus cererea, astfel cum prevede art. 2 alin. (3) din lege, respectiv cu 1 ianuarie 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.J.P.C. împotriva sentinţei civile nr. 181 din 5 aprilie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că obligă pârâta să recunoască reclamantului statutul de persoană refugiată pentru perioada 5 septembrie 1944 – 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 începând cu data de 1 ianuarie 2005.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2007
| ← ICCJ. Decizia nr. 851/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 853/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
