ICCJ. Decizia nr. 853/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 853/2007
Dosar nr. 3901/33/2006
Şedinţa publică din 9 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la data de 24 iulie 2006, reclamantul R.I. a solicitat, în contradictoriu cu C.J.P.C., anularea Hotărârii nr. 9138 din 22 octombrie 2003, emisă de pârâtă, cu motivarea că, prin Hotărârea nr. 9138 din 27 martie 2003, pârâta i-a recunoscut calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/200, iar ulterior, prin hotărârea a cărei anulare o solicită, a anulat hotărârea iniţială, susţinând că localitatea din care reclamantul s-a refugiat, satul Bica, se afla pe teritoriul României şi, în consecinţă, persecuţia etnică nu era posibilă.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 367 din 27 septembrie 2006, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta să recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 septembrie 1940 – 15 octombrie 1944, cu acordarea drepturilor băneşti aferente începând cu data de 1 aprilie 2003.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că din probele testimoniale administrate în cauză a rezultat că delimitarea teritorială dintre România şi Ungaria (urmare a Dictatului de la Viena) trecea chiar prin satul Bica, terenurile agricole ale locuitorilor satului rămânând în teritoriul cedat Ungariei. Din acest motiv familia reclamantului, asemeni consătenilor săi, era obligată să treacă graniţa pentru întreţinerea acestor terenuri, expunându-se adesea schimbului de focuri dintre grănicerii români şi cei unguri. Această situaţie şi temerea că întregul sat va fi ocupat de trupele hortyste a determinat refugiul familiei reclamantului în comuna Râşca.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal, a declarat recurs pârâta C.J.P.C. susţinând că, în speţă, proba testimonială nu poate fi primită deoarece înscrisurile depuse la dosarul cauzei respectiv extrase din lucrarea Recensământul 1941 – Transilvania şi înregistrările Arhivelor Naţionale, dovedesc contrariul. În consecinţă, satul Bica rămânând pe teritoriul României, nu se poate susţine că familia reclamantului a fost persecutată etnic.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia persoana, cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, fiind strămutată, refugiată sau expulzată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 din H.G, nr. 127/2000, dovada îndeplinirii cerinţelor legii se poate face cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora cu declaraţii de martori.
Din probele testimoniale administrate în cauză a rezultat că localitatea de domiciliu a reclamantului, satul Bica, s-a aflat pe graniţa dintre România şi Ungaria, teritoriul său fiind divizat între cele două state, reprezentând un adevărat câmp de luptă între grănicerii români şi cei maghiari pentru cucerirea întregii localităţi urmarea acestui fapt fiind, pe de o parte persecuţia etnică exercitată asupra populaţiei de către autorităţile maghiare, în zona ocupată de ele, iar pe de altă parte temerea că, aceste lupte ar putea duce la ocuparea întregului sat de către trupele maghiare, cu consecinţele de rigoare pentru populaţia de origine română.
Deşi a susţinut contrariul, în motivele de recurs depuse la dosar, recurenta nu a depus nici la fond şi nici în instanţa de recurs înscrisurile invocate în sprijinul afirmaţiilor sale şi nici nu a probat motivul pentru care a revenit asupra hotărârii iniţiale prin care îi recunoscuse intimatului-reclamant calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Pe cale de consecinţă constatând că nu există, potrivit art. 304 şi 3041, motive de casare sau modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P.C. împotriva sentinţei civile nr. 367 din 27 septembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 852/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 855/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|