ICCJ. Decizia nr. 846/2007. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 846/2007
Dosar nr. 1953/2/2006
Şedinţa publică din 9 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 13 februarie 2006, reclamanta SC O.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., constatarea nulităţii deciziei nr. 58 din 26 ianuarie 2006, emise de pârât, în subsidiar desfiinţarea deciziei ca netemeinică şi nelegală şi exonerarea de plata amenzii în cuantum de 2.500 RON.
Totodată, reclamanta a solicitat suspendarea efectelor deciziei atacate până la soluţionarea acţiunii.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost sancţionată contravenţional pentru încălcarea prevederilor art. 16 şi 17 lit. a) din Decizia nr. 254/2004 privind publicitatea, sponsorizarea şi teleshoppingul, dar Decizia prin care i-a fost aplicată sancţiunea este lovită de nulitate absolută din cauza nerespectării condiţiilor de formă impuse de OG nr. 2/2001 privind regimul contravenţiilor, act normativ cu care se completează legea audiovizualului.
În ceea ce priveşte fondul deciziei, reclamanta a invocat nelegalitatea şi netemeinicia acesteia, arătând că spotul publicitar difuzat în data de 21 ianuarie 2006, îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 15 din Legea nr. 504/2002.
Prin sentinţa nr. 2039 din 27 septembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins atât cererea de suspendare a executării, cât şi acţiunea, ca neîntemeiate.
În considerentele sentinţei instanţa a reţinut, pe de o parte, că Decizia atacată este supusă prevederilor Legii nr. 504/2002, OG nr. 2/2001 nefiind aplicabilă în cauză.
Pe de altă parte, instanţa a reţinut că emisiunea analizată nu a avut pauze publicitare, ci a cuprins întreruperi pentru difuzarea sporului publicitar a cărui durată a depăşit cele 30 secunde prevăzute de art. 17 din Decizia C.N.A. nr. 254/2004, coroborat cu art. 27 din Legea nr. 504/2002.
Sentinţa menţionată a fost atacată cu recurs, în termenul legal, de către reclamantă, pentru motive pe care le-a încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că sentinţa a fost pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 90 şi 91 din Legea nr. 504/2002, potrivit cărora C.N.A. era abilitat, în situaţia în care aprecia că au fost încălcate normele privind publicitatea şi teleshoppingul, să emită o somaţie conţinând condiţii şi termene precise de intrare în legalitate. Doar în situaţia în care radiodifuzorul nu intra în legalitate în condiţiile şi termenele stabilite prin somaţie sau încălca din nou aceleaşi prevederi, s-ar fi putut aplica amenda contravenţională.
În acest sens, recurenta-reclamantă a arătat că în cuprinsul deciziei atacate se menţionează la faptul că postul de televiziune O.T.V. a mai fost sancţionat pentru nerespectarea regimului publicităţii, dar nu s-a precizat în ce au constat sancţiunile.
Referindu-se la temeinicia sentinţei atacate, recurenta-reclamantă a reluat susţinerile din cererea de chemare în judecată, arătând că spotul publicitar difuzat la data de 21 ianuarie 2006 a avut durata de 40 de secunde, acoperind întregul interval afectat pauzei publicitare, astfel încât au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 15 din Decizia nr. 254/2004.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurenta-reclamantă nu a invocat şi în faţa primei instanţe motivul privind încălcarea prevederilor art. 91 din Legea nr. 504/2002, prin neemiterea unei somaţii care să conţină condiţii şi termene precise de intrare în legalitate.
A mai arătat că motivele de recurs invocate nu se susţin, întrucât, pe de o parte, spotul publicitar izolat, potrivit art. 17 lit. a) din Decizia nr. 254/2004 nu trebuie să depăşească durata maximă de 30 de secunde, iar pe de altă parte acel spot nu se încadra în excepţiile prevăzute de art. 16 din decizie, conform cărora se putea difuza un singur spot izolat în intervalul orar 20.00 – 22.00 şi un singur spot izolat în intervalul orar 22.00 – 06.00.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate în cererea de recurs şi cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru motivele care urmează a fi expuse în continuare.
Prin Decizia nr. 58 din 26 ianuarie 2006, C.N.A. a sancţionat SC O.T. SRL cu o amendă de 2.500 RON, pentru încălcarea prevederilor art. 16 şi 17 lit. a) din Decizia C.N.A. nr. 254/2004 privind publicitatea, sponsorizarea şi teleshoppingul.
Fapta reţinută în sarcina radiodifuzorului, conform raportului de monitorizare, a constatat în difuzarea unui spot izolat de publicitate cu durata de 40 secunde, în cadrul emisiunii transmisă în data 21 ianuarie 2006, începând cu ora 12.
Potrivit art. 16 din Decizia C.N.A. nr. 254/2004, „În mod excepţional, în cadrul serviciilor de programe de televiziune, se pot difuza, în alte situaţii decât cele precizate la art. 15, spoturi publicitare izolate, cu respectarea următoarelor condiţii:
a) în intervalul orar 20,00 - 22,00 un spot publicitar difuzat izolat care poate fi inserat numai în cadrul producţiilor audiovizuale accesibile tuturor categoriilor de public sau care pot fi vizionate de copii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinţii ori cu familia;
b) în intervalul orar 22,00 - 6,00 un singur spot publicitar difuzat izolat;
c) în cazul publicităţii pentru băuturi spirtoase, spotul publicitar izolat va fi difuzat numai în intervalul orar 23,00 - 6,00".
Dispoziţiile art. 17 lit. a) din Decizia C.N.A. nr. 254/2004 privind publicitatea, sponsorizarea şi teleshoppingul, prevăd faptul că spotul publicitar difuzat izolat nu trebuie să depăşească 30 de secunde.
Articolul 15 din aceeaşi decizie, invocat în motivele de recurs, prevede că „În cadrul serviciilor de programe de televiziune se pot difuza spoturi publicitare izolate, în următoarele situaţii:
a) un spot de lungă durată acoperă întregul interval afectat pauzei sau întreruperii publicitare;
b) pauzele disponibile pentru inserarea spoturilor între părţile unui program, cum ar fi pauzele dintre rundele unui meci de box sau de tenis, sunt foarte scurte."
Aceste reguli, instituite printr-un act administrativ cu caracter normativ, au fost emise în aplicarea art. 27 din Legea nr. 504/2002, potrivit căruia publicitatea şi teleshoppingul se difuzează grupat, trebuie să fie uşor de identificat, prin marcaje corespunzătoare şi trebuie să fie separate de alte părţi ale serviciului de programe prin semnale optice şi acustice. Spoturile de publicitate şi teleshopping pot fi difuzate izolat numai în cazuri excepţionale, stabilite de către consiliu.
În cauză nu au fost îndeplinite însă condiţiile prevăzute pentru calupurile sau pauzele publicitare de art. 27 şi 28 din Legea nr. 504/2002 şi de art. 12 din Decizia nr. 254/2004, pentru a fi acceptată ideea aplicării art. 15 lit. a) din decizie (spot de lungă durată, care acoperă întreaga pauză publicitară), fiind vorba despre un spot izolat, difuzat de trei ori în cadrul aceleiaşi emisiuni, în interval total mai mic de 30 minute.
În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate legat de încălcarea art. 91 din Legea nr. 504/2002, Înalta Curte constată, pe de o parte, că acesta a fost invocat pentru prima oară în recurs, în pofida dispoziţiilor art. 294 alin. (1), corelate cu cele ale art. 316 C. proc. civ., potrivit cărora în calea de atac nu se poate schimba cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face cereri noi.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că în Decizia nr. 58 din 26 ianuarie 2006, C.N.A. a reţinut că radiodifuzorul a mai fost sancţionat în repetate rânduri pentru nerespectarea reglementărilor în domeniul audiovizualului în materie de publicitate, împrejurare necontestată în faţa primei instanţe şi care atrage incidenţa tezei a II-a a art. 91 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, conform căreia amenda poate fi direct aplicată dacă se încalcă repetat aceleaşi prevederi.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC O.T. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 2039 din 27 septembrie2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 842/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 851/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
