ICCJ. Decizia nr. 958/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 958/2007
Dosar nr. 15189/1/2005
Şedinţa publică din 15 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la data de 22 iulie 2005 pe rolul Curţii de Apel Cluj, contestatorul S.Z. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimata C.J.P.C., să se anuleze Hotărârea nr. 17308 din 09 mai 2005 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 şi recunoaşterea calităţii de refugiat din motive de persecuţie etnică şi acordarea drepturilor corespunzătoare.
În motivarea contestaţiei reclamantul a susţinut că în luna septembrie 1940 împreună cu părinţii săi s-au refugiat, din motive de persecuţie etnică, din localitatea Viişoara, în localitatea Cluj, ca urmare a cedării Ardealului de Nord.
Prin sentinţa civilă nr. 619 din 06 octombrie 2005, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului S.Z. în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamantul nu a făcut dovada schimbului de domiciliu din motive de persecuţie etnică, pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul S.Z. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivare recurentul a arătat că în mod greşit Instanţa de Fond i-a respins acţiunea întrucât, în urma Dictatului de la Viena a fost nevoit ca împreună cu familia sa să părăsească localitatea de domiciliu, Viişoara şi să se refugieze în localitatea Cluj în luna septembrie 1940 din pricina persecuţiilor etnice exercitate asupra lor ca urmare a faptului că erau cetăţeni de naţionalitate maghiară.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, dispoziţiile legale incidente pricinii şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie l945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, dacă a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Conform art. 2 din Normele de aplicare ale prevederilor OG nr. 105/l999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană refugiată se înţelege persoana care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Este de notorietate împrejurarea că prin Dictatul de la Viena încheiat la 30 august 1940, o parte din teritoriul românesc al Transilvaniei a fost cedat către Ungaria conducând la o tensionare a relaţiilor dintre România şi Ungaria.
Dictatul de la Viena nu numai că nu a clarificat situaţia existentă deja între cele două ţări, totodată, nereuşind să rezolve nici problema naţionalităţilor, separând toţi etnicii maghiari de cei români astfel că o parte din populaţia de etnie română din teritoriul Transilvaniei de Nord a rămas în porţiunea primită de Ungaria, iar o parte din populaţia de etnie maghiară a rămas în Transilvania sudică.
Însă, declaraţiile martorilor V.V. şi P.V., nu sunt elocvente, convingătoare şi pertinente pentru a se elucida faptul dedus judecăţii, respectiv dacă schimbul de domiciliu al recurentului - reclamant a fost determinat de suferinţa unor persecuţii etnice.
Curtea constată că, în mod corect, Instanţa de Fond a reţinut inexistenţa persecuţiilor etnice suferite de reclamant şi de familia acestuia, pe baza declaraţiilor de martori depuse la dosar, cu atât mai mult se reţine împrejurarea că recurentul şi-a schimbat domiciliul din localitatea Viişoara în localitatea Cluj ambele localităţi aflându-se pe teritoriul Statului Român.
Faţă de cele arătate, constatând temeinicia şi legalitatea sentinţei civile atacate, în baza art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de S.Z.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.Z. împotriva sentinţei civile nr. 619 din 06 octombrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 924/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 960/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
