ICCJ. Decizia nr. 913/2007. Contencios. Obligaţia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 913/2007
Dosar nr. 2885/45/2006
Şedinţa publică din 13 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Iaşi, la data de 19 iulie 2006 reclamanta SC D. SA a solicitat în contradictoriu cu M.A.P.D.R. obligarea pârâtului la emiterea cererii pentru deschiderea creditelor bugetare care să asigure plata despăgubirilor cuvenite pentru pagubele înregistrate ca urmare a calamităţilor naturale din anii 2003 şi 2004.
Curtea de Apel Iaşi prin sentinţa civilă nr. 115/ CA din 16 octombrie 2006, a admis excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile invocată de pârât prin întâmpinare şi a respins acţiunea formulată de pârâtă.
Instanţa a reţinut că reclamanta nu a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 constând în aceea că, înainte de a se adresa Instanţei de contencios administrativ, să solicite autorităţii administrative competente, în speţă pârâtului, îndeplinea atribuţiilor ce-i reveneau cu privire la verificarea documentaţiei depuse şi aprobarea sumelor solicitate, demersurile făcute de pârâtă pe lângă autorităţile locale neputând s-o exonereze pe reclamantă de această procedură prealabilă.
Mai mult decât atât Instanţa a reţinut şi nerespectarea termenului de 1 an pentru sesizarea Instanţei de contencios administrativ reglementat de dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 ca termen de decădere, în condiţiile în care reclamanta a luat cunoştinţă de motivele pentru care Direcţia pentru Agricultură Iaşi a respins dosarul său, la data de 25 octombrie 2004, iar acţiunea sa a fost înregistrată la Curtea de Apel Iaşi, după un interval de 1 an şi 9 luni, concluzionând că dreptul reclamantei de a obţine satisfacerea pretenţiilor sale s-a stins prin neuz.
Instanţa de Fond a apreciat în acest sens că nu poate fi primită apărarea reclamantei potrivit căreia, fiind vorba de o cerere de despăgubiri termenul de prescripţie este cel general de 3 ani întrucât în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2003 care instituie un termen de 1 an, de la data la care s-a cunoscut întinderea pagubei, pentru orice cerere de despăgubiri formulată separat de persoana vătămată într-un drept al său de către o autoritate publică.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC D. SRL criticând-o pentru greşita apreciere nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege referitoare la introducerea şi admisibilitatea acţiunii respectiv nerespectarea procedurii prealabile şi tardivitatea introducerii acţiunii.
Recurenta arată că a solicitat obligarea M.A.A.P. la emiterea cererii pentru deschiderea creditelor bugetare în ceea ce priveşte pe SC D. SA pentru pagubele produse de calamităţile naturale din anii 2003 şi 2004 având la bază Legea nr. 381/2002 şi Ordinul nr. 419/2002 ca normă metodologică de aplicare, act de natură interinstituţională între M.A.A.P. şi M.F.P. al cărui beneficiar este, însă nu trebuia să fie adusă la cunoştinţa sa ci emisă şi transmisă interministerial.
În acest sens SC D. SA este prejudiciată prin nedeschiderea creditului bugetar, iar termenul de prescripţie a introducerii acţiunii este de 3 ani.
Recurenta arată că cererea cu care a investit Instanţa este un caz special în cadrul procedurii contenciosului administrativ şi a ajuns în această situaţie nu pentru nedepunerea documentaţiilor sau a lipsei de interes ci pentru că a avut încredere deplină în autorităţile competente.
Prin întâmpinare M.A.P.D.R. a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Iaşi ca fiind temeinică şi legală întrucât cererea în cauză a fost introdusă tardiv şi fără a fi îndeplinită procedura prealabilă.
Recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau după caz data comunicării refuzului considerat nejustificat de soluţionare a cererii sau data expirării termenului legal de soluţionare a cererii.
Alin. (2) din textul menţionat prevede că pentru motive temeinice cererea poate fi introdusă şi peste termenul de 6 luni dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului.
Termenul de 6 luni a fost calificat de lege ca fiind termen de prescripţie ceea ce înseamnă că este susceptibil de repunere în termen, iar termenul maxim de 1 an de zile este un termen de decădere.
Cum recurenta a luat cunoştinţă de refuzul considerat nejustificat de înaintarea cererii pentru deschiderea creditelor bugetare la 25 octombrie 2004, refuz ce deschidea calea acţiunii în contencios, în mod corect s-a apreciat de prima Instanţă că faţă de data sesizării Instanţei de judecată la 19 iulie 2006 termenul de 1 an prevăzut de lege era depăşit.
Nu se poate reţine motivarea recurentei privind un caz special de contencios administrativ, întrucât în cauză nu era incident nici un text de lege care să reglementeze o astfel de situaţie iar în cazurile speciale de contencios administrativ sunt prevăzute de regulă, termene mai mici pentru introducerea acţiunii în anularea actelor administrative ilegale sau împotriva refuzului nejustificat al autorităţilor publice.
Încrederea în autorităţile statului ca şi demersurile făcute pentru soluţionarea cererii sale nu poate constitui un temei pentru repunerea în termen, întrucât nu este vorba de termenul de 6 luni ce a fost depăşit ci cel de un an, care este un termen de decădere.
Termenul pentru introducerea acţiunii în contencios administrativ este de 1 an şi nu de 3 ani aşa cum a invocat recurenta fiind prevăzută expres de Legea nr. 554/2004 situaţie faţă de care nu sunt incidente dispoziţiile Decretului nr. 167/1958.
Pentru aceste considerente, recursul declarat de reclamanta este nefondat şi în baza prevederilor art. 312 C. proc. civ. a fost respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC D. SA Deleni împotriva sentinţei civile nr. 115/ CA din 16 octombrie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat în Dosarul nr. 2885/45/2006.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 850/2007. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 921/2007. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
