ICCJ. Decizia nr. 974/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.974/2007
Dosar nr. 1799/57/2006
Şedinţa publică din 15 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentinţa nr. 150 din 06 octombrie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul M.A.I., a respins acţiunea formulată de reclamantul Ş.I. împotriva pârâţilor C.J.P. Sibiu şi M.A.I., a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată invocată de C.J.P. Sibiu.
Pentru a hotărî astfel a reţinut că actul juridic criticat îl reprezintă hotărârea emisă de C.J.P. Sibiu, respectiv prin Hotărârea nr. 3386 din 22 februarie 2006 a fost admisă cererea formulată de reclamant pentru recunoaşterea drepturilor persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul D.G.S.M. şi s-a constatat că perioada 01 ianuarie 1952 - 27 aprilie 1953 se încadrează în prevederile art. l din Legea nr. 309/2002, cu acordarea drepturilor corespunzătoare începând cu data de 1 martie 2006 şi că, întrucât reclamantul contestă data începerii acordării drepturilor prin Hotărârea nr. 3386/2006 emisă de C.J.P. Sibiu, rezultă că M.A.I. nu are calitate procesuală pasivă în cauză, nefiind emitentul actului atacat.
Întrucât art. 5 din Legea nr. 309/2002 prevede că „persoanele vor beneficia de prevederile prezentei legi cu începere de la data de 1 a lunii următoare depunerii cererii la casele teritoriale de pensii, iar cererea reclamantului a fost depusă la data de 17 februarie 2006, rezultă că în mod temeinic pârâta C.J.P. Sibiu a stabilit acordarea acestor drepturi începând cu data de 1 martie 2006.
A mai reţinut instanţa de fond că, întrucât pârâta C.J.P. Sibiu nu a solicitat cheltuieli de judecată prin întâmpinare şi prin notele scrise semnate de reprezentanţii instituţiei, solicitarea consilierului juridic de obligarea reclamantului la plata cheltuielilor cu deplasarea în baza a două bonuri de benzină depuse la dosar urmează să fie respinsă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs C.J.P. Sibiu criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivare recurenta a arătat că la termenul de judecată din data de 06 octombrie 2006, reprezentantul instituţiei a depus o cerere de acordare a cheltuielilor de judecata ocazionate cu deplasarea la Curtea de Apel Alba-Iulia, pentru termenele de judecata din 08 septembrie 2006, respectiv 06 octombrie 2006, cererea fiind formulată în temeiul prevederilor art. 274 C. proc. civ., iar dovada cheltuielilor s-a realizat prin anexarea a două bonuri de benzină.
Analizând motivele de recurs, soluţia instanţei de fond, probele administrate în cauză, în raport şi de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea va admite recursul pentru următoarele considerente.
La dosarul nr. 1799/57/2006 al Curţii de Apel Alba, recurenta - pârâtă a anexat bonuri de benzină în valoare de 50,02 lei (RON), şi respectiv 51,00 Lei (RON).
Potrivit prevederilor alin. (1) al art. 274 Cod. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligata, la cerere, sa plătească cheltuielile de judecată.
Textul de lege menţionat nu condiţionează ca cererea formulată de partea care cade în pretenţii să fie formulată prin întâmpinare sau concluzii scrise, atâta vreme cât solicitarea acordării cheltuielilor de judecată a fost formulată de către reprezentantul instituţiei-pârâte cu delegaţie la dosarul cauzei, Înalta Curte apreciază că cerinţele dispoziţiilor art. 274 au fost îndeplinite motiv pentru care va admite recursul în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (l) teza I C. proc. civ. şi va modifica sentinţa atacată în senul că obligă pe reclamantul Ş.I. la plata sumei de 101,02 lei (RON) cheltuieli de judecată către pârâta C.J.P. Sibiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite recursul declarat de C.J.P. Sibiu, împotriva sentinţei civile nr. 150 din 06 octombrie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că obligă reclamantul Ş.I. la plata sumei de 101,021ei (RON) cheltuieli de judecată către pârâta C.J.P. Sibiu.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 973/2007. Contencios. Anulare proces verbal de... | ICCJ. Decizia nr. 979/2007. Contencios. Alte cereri. Revizuire -... → |
---|