ICCJ. Decizia nr. 995/2007. Contencios. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 995/2007
Dosar nr. 9375/1/2006
Şedinţa publică din 15 februarie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3 din 22 mai 2006 Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, soluţionând conflictul negativ de competenţă survenit ca urmare a adoptării deciziei nr. 260/ CA din 16 decembrie 2005 şi Decizia nr. 39 din 19 aprilie 2006 a stabilit competenţa de soluţionare a acesteia în favoarea D.G.F.P. Iaşi.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că prin Decizia nr. 260/ CA din 16 decembrie 2005, Curtea de Apel Iaşi a stabilit competenţa D.G.F.P. Iaşi pentru a o soluţiona contestaţia în conformitate cu prevederile art. 178 alin. (1) C. proCod Fiscal
D.G.F.P. Iaşi, prin Decizia nr. 39 din 19 aprilie 2006, s-a dezinvestit cu soluţionarea cauzei, reţinând că aceasta are ca obiect plângerea împotriva amenzii şi confiscării, deci competenţa de soluţionare aparţinând instanţelor judecătoreşti.
Examinând cele două hotărâri, instanţa de fond a apreciat că nici una dintre contestatoare nu a solicitat desfiinţarea proceselor verbale de contravenţie încheiate la data de 21 octombrie 2002, pe baza notei de constatare întocmită de Garda Financiară la data de 18 octombrie 2002, astfel în mod eronat a apreciat D.G.F.P. Iaşi că a fost învestită cu soluţionarea unor plângeri împotriva măsurilor de sancţionare contravenţională dispuse de Garda Financiară.
În fine, instanţa, reţinând că ceea ce se contestă este nota de constatare din 18 octombrie 2002, încheiată de Garda Financiară, astfel că în temeiul prevederilor Codului de procedură fiscală, competenţa de cercetare a acestui act în procedura administrativă, revine D.G.F.P. Iaşi.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs contestatoarele SC N.H.I.S. SRL şi SC E.E. SA Iaşi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că, în raport de obiectul cauzei, competenţa de soluţionare aparţine, potrivit art. 1 alin. (3) din OUG nr. 13/2001, instanţei de drept comun.
Recursurile sunt întemeiate.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă făcută mai sus, conflictul negativ de competenţă a apărut între Curtea de Apel Iaşi, care prin Decizia nr. 260 din 16 decembrie 2005 a trimis cauza la D.G.F.P. Iaşi, conform art. 178 C. proc. fis., pe de o parte şi acest organ administrativ-fiscal care, prin Decizia nr. 39 din 19 aprilie 2006 a trimis cauza Curţii de Apel Iaşi, situaţie în care această Curte, prin Decizia nr. 3/ CA din 22 mai 2006 a soluţionat conflictul de competenţă astfel apărut şi a stabilit competenţa în favoarea organului administrativ fiscal.
Într-adevăr, potrivit art. 22 alin. (4) fraza I C. proc. civ., există conflict de competenţă, în sensul art. 20 şi în cazul în care el se iveşte între instanţe judecătoreşti şi alte organe cu activitate jurisdicţională, aşa cum este considerată, în sensul larg al noţiunii de activitate jurisdicţională, activitatea de soluţionare a contestaţiilor de către organul fiscal competent.
Dar, potrivit art. 22 alin. (4) fraza a II-a C. proc. civ., în situaţia de mai sus, conflictul negativ de competenţă se rezolvă de instanţa judecătorească ierarhic superioară celei aflate în conflict.
Deci, în cazul de faţă, cum instanţa aflată în conflict era însăşi Curtea de Apel Iaşi, soluţionarea conflictului de competenţă s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale citate mai sus, astfel că recursul va fi admis iar sentinţa atacată va fi casată, competenţa de soluţionare a conflictului negativ de competenţă aparţinând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din conţinutul actului de sesizare a instanţei judecătoreşti, rezultă că societatea comercială a formulat plângere împotriva măsurilor de sancţionare cu amendă şi confiscarea unei sume obţinute, ca urmare a săvârşirii contravenţiei prevăzută la art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990, constatată la 18 octombrie 2002 de agentul constatator din cadrul secţiei Iaşi a Gărzii Financiare.
La data constatării contravenţiei şi a depunerii plângerii erau în vigoare dispoziţiile OUG nr. 13/2001, iar potrivit art. 1 alin. (3) din acest act normativ, căile de atac privind amenzile, confiscările şi alte măsuri complementare aplicate prin acte ale organelor M.F.P. se supun dispoziţiilor dreptului comun, care este reprezentat de prevederile OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cele două sancţiuni contestate fiind sancţiuni contravenţionale.
Astfel fiind, având în vedere dispoziţiile art. 32 din OG nr. 2/2001, competenţa de soluţionare aparţine judecătoriei pe raza căruia a fost săvârşită contravenţia, Judecătoria Iaşi în cazul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de SC N.H.I.S. SRL şi de SC E.E. SA Iaşi, împotriva sentinţei nr. 3 din 22 mai 2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza la Judecătoria Iaşi, pentru competentă soluţionare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 990/2007. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1305/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
