Fondul de solidaritate socială pentru persoane cu handicap. Obligare nelegală la plata contribuţiei. Aplicare formală şi excesivă a legii.
| Comentarii |
|
Potrivit dispoziţiilor art. 42 şi art. 43 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, cu modificările ulterioare, agenţii economici care nu angajează persoane cu handicap sau care nu fac dovada că au solicitat trimestrial Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă repartizarea de persoane cu handicap, au obligaţia de a plăti bugetului de stat, lunar, o sumă prevăzută în actul normativ. Este excesivă interpretarea potrivit căreia agentul economic datorează plata contribuţiei pentru fondul de solidaritate socială pentru persoane cu handicap ca urmare a neîndeplinirii cerinţei formale a solicitărilor trimestriale, în condiţiile în care Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă atestase faptul că pentru perioada supusă controlului, nu avea în evidenţele sale pentru repartizare persoane cu handicap calificate pentru activitatea respectivului agent economic. O astfel de interpretare excede scopului urmărit în adoptarea legii, acela de a asigura protejarea drepturilor şi intereselor persoanelor cu handicap iar nu cel de a asigura executarea unei cerinţe cu caracter formal.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 2041 din 17 Aprilie 2007
Prin acțiunea formulată la data de 10 martie 2006, reclamanta S.C. H S.R.L. Botoșani a solicitat anularea deciziei nr. 221/6 decembrie 2005 emisă de Administrația Națională a Finanțelor Publice - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și a deciziei de impunere nr. IV/6356/1 martie 2005 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani, întocmită în baza Raportului de inspecție fiscală din data de 23 februarie 2005, prin care reclamanta a fost obligată la plata sumei de 618623 RON reprezentând: TVA (500409), dobândă la TVA (58526 RON), penalități la TVA (14668 RON), impozit pe profit (12680 RON), dobânzi aferente (4176 RON), penalități la impozit pe profit (1141 RON), fond solidaritate socială pentru persoane cu handicap (23520 RON), dobânzi aferente (3377 RON) și penalități aferente (126 RON).
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că nu datorează această sumă, deoarece: suma de 500409 RON reprezentând TVA, cu dobânzile și penalitățile aferente, a fost stabilită ca urmare a unei diferențe de preț la produsele din lemn, diferență în valoare de 2364498 RON, organul fiscal stabilind-o în afara documentelor contabile, doar estimativ, cu încălcarea prevederilor art. 66 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003; cu privire la suma de 51192 RON TVA impusă la plată și aferentă cumpărării unui cămin de nefamiliști, reclamanta susține că în mod eronat organul fiscal a considerat-o nedeductibilă pentru lipsa dovezii transferului dreptului de proprietate și a înregistrării tranzacției în sistemul general de cadastru, în speță fiind o livrare de bunuri pentru dovedirea căreia, factura fiscală este suficientă; suma de 12680 RON impozit pe profit cu dobânzile și penalitățile aferente nu este datorată, organul fiscal stabilind eronat caracterul nedeductibil al impozitului pe profit; 50719 RON cheltuieli cu materiale consumabile înregistrate în ianuarie 2003 la punctul de lucru Cislău județul Buzău, arătând că, odată ce același organ fiscal a reținut că societatea nu a înregistrat activitate de producție, nu a avut nici venituri aferente. Susține reclamanta că în aceeași modalitate nu i s-au dedus nici cheltuielile cu personalul pentru perioada iulie - septembrie 2004 la același punct de lucru Cislău, deși, la fel, nu s-a înregistrat activitate comercială și nici venituri; suma de 23520 RON fiind pentru fondul de solidaritate socială pentru persoane cu handicap, cu dobânzile și penalitățile aferente, nu se datorează deoarece AJOFM Botoșani nu a repartizat societății persoane în această situație, astfel că nu este culpa sa pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 102/1999.
Prin sentința civilă nr. 269/2006 a Curții de Apel Suceava, Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
Instanța a înlăturat raportul de expertiză contabilă apreciind că are concluzii contradictorii și a constatat că decizia de impunere și Raportul de inspecție fiscală sunt legale.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen reclamanta, arătând că inspecția fiscală nu a fost precedată de înștiințarea reclamantei cu 30 zile înainte de începerea inspecției, astfel încât toate actele întocmite sunt nelegale; că suma de 12680 RON impozit pe profit și accesoriile nu este datorată, întrucât pentru cheltuielile aferente lunii ianuarie 2003 a obținut profit în lunile următoare anului 2003; că suma reprezentând TVA și accesorii nu este datorată deoarece nu are relevanță transcrierea vânzătorii în Cartea funciară; că diferența de TVA din tre suma precizată mai sus (51192 RON pentru achiziționarea căminului de nefamiliști) și 500409 RON a fost greșit stabilită, întrucât prețurile de achiziție diferă în funcție de perioada și de calitatea materialului; că cel mai mare preț a fost obținut din livrările la export, în timp ce pe piața internă a vândut lemn de calitate inferioară, chiar și ca lemn de foc; că suma de 23520 RON contribuție la fondul special destinat persoanelor cu handicap este greșit stabilită, deoarece în perioada supusă controlului AJOFM nu a avut în evidență persoane cu handicap, calificate în meseriile necesare societății.
Recursul este fondat.
Suma, reprezentând impozit pe profit (12680 RON), cu penalitățile și dobânzile aferente, nu este datorată de reclamantă.
Din probele administrate în cauză rezultă că în luna ianuarie 2003, reclamanta a efectuat cheltuieli în valoare de 50719 RON pentru activitatea punctului de lucru Cislău, județul Buzău, în vederea realizării producției în anul 2003. Aceste cheltuieli au fost necesare pentru exploatarea masei lemnoase, valorificată în lunile următoare anului 2003 (contravaloare combustibil, piese de schimb, alte consumabile).
Potrivit art. 1 alin. (1) lit. a) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 414/2002, impozitul pe profit se datorează pentru profitul impozabil obținut din orice sursă, care se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora într-un an fiscal.
Recurenta a obținut profit în lunile următoare lunii ianuarie 2003 și cheltuielile respective le-a avut în vedere la calculul profitului la sfârșitul anului 2003, la încheierea exercițiului financiar.
Invocarea de către organele fiscale a dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 414/2002 nu are relevanță în speța dedusă judecății, textul referindu-se la calculul profitului impozabil, calcul care, așa cum s-a arătat, are loc la sfârșitul anului financiar.
Referitor la TVA în sumă de 51192 RON și accesoriile aferente, în legătură cu achiziționarea de către reclamantă a unui cămin de nefamiliști, Curtea apreciază că a fost greșit stabilită în sarcina recurentei.
Achiziționarea construcțiilor, clădirilor, nu este impusă de legislația română obligativității actului autentic, așa cum sunt impuse terenurile. Ca urmare, conform art. 969 și art. 1295 Cod civil, convenția părților este suficientă și are putere de lege între părți. Emiterea facturii nr. 6126201/30 martie 2003 este legală și producătoare de efecte juridice, inclusiv pe plan fiscal, iar neînscrierea dreptului de proprietate în Cartea funciară, invocată de organele fiscale, nu condiționează valabilitatea vânzării - cumpărării. De aceea, trimiterea făcută de intimată la prevederile Legii nr. 7/1996 este lipsită de relevanță, legea fiscală nelegând valabilitatea operațiunii de intabularea dreptului de proprietate.
Conform art. 1 și 3 din Legea nr. 345/2002, modificată, în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată se cuprind livrările de bunuri, care înseamnă transferul de dreptului de proprietate asupra bunurilor deținute de proprietar către beneficiar. Situația recurentei circumscrie acestor texte legale, astfel încât instanța de fond a apreciat greșit când a reținut că reclamanta nu a făcut dovada transferului dreptului de proprietate.
în ceea ce privește diferența de TVA din tre suma totală de 500409 RON contestată și suma de mai sus, de 51192 RON, Curtea constată că această sumă (449217 lei TVA, plus dobânzi de 40066 RON, plus penalități de 9549 RON) este datorată de petentă.
Recurenta a contestat suma respectivă la data de 14 iunie 2005, conform adresei nr. I/7000 înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani, și nu o dată cu plângerea inițială, pentru restul sumelor, la data de 30 martie 2005.
în aceste condiții, petenta a introdus tardiv contestația pentru suma menționată, cu încălcarea dispozițiilor art. 176 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, care prevăd pentru contestare termenul de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal. Din acest motiv Administrația Națională a Finanțelor Publice - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin decizia nr. 221/6 decembrie 2005, la pct. 3, a respins contestația ca nedepusă în termen.
Referitor la suma de 23520 RON (și accesoriile aferente) reprezentând contribuție la fondul special destinat persoanelor cu handicap, se constată că a fost greșit stabilită în sarcina reclamantei.
Potrivit dispozițiilor art. 42 și 43 din Ordonanța de Urgență nr. 102/1999 cu modificările ulterioare, agenții economici care nu angajează persoane cu handicap sau care nu fac dovada că au solicitat trimestrial Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă repartizarea de persoane cu handicap, au obligația de a plăti bugetului de stat, lunar, o sumă prevăzută în actul normativ.
Este real faptul că în perioada supusă controlului, septembrie 2003 - septembrie 2004, recurenta nu a formulat o astfel de solicitare Agenției Naționale pentru Ocupare a Forței de Muncă. A formulat o astfel de cerere în anul următor iar Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă cu adresa nr. 6789/14 aprilie 2005 a precizat că în perioada septembrie 2003 - septembrie 2004 nu a avut în evidență persoane cu handicap calificate în meseriile corhănitor, fasonator mecanic, tractorist și motorist, calificări necesare activității reclamantei.
Așadar, recurenta, și în situația în care solicita trimestrial în perioada supusă controlului (septembrie 2003 - septembrie 2004) repartizarea de persoane cu handicap, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă nu putea să-i repartizeze astfel de persoane calificate în meseriile folosite de societate, pentru că nu le avea în evidență.
De aceea, neîndeplinirea cerinței formale a solicitărilor trimestriale nu are relevanță, întrucât recurenta nu ar fi avut cum să angajeze persoane cu handicap din moment ce Agenția nu avea în evidență astfel de persoane iar obligarea la plata sumei de 23520 lei plus accesoriile aferente este nefondată, stabilită prin aplicarea formală și excesivă a textului legal, fără analizarea situației de fapt din perioada controlată.
în legătură cu primul motiv de recurs vizând încălcarea de către organele fiscale a dispozițiilor art. 99 și 100 din Codul de procedură fiscală, în sensul că nu a încunoștințat-o pe recurentă de efectuarea controlului cu 30 de zile înainte de începerea inspecției, Curtea constată că nu poate fi analizat, întrucât recurenta nu a formulat o astfel de apreciere în contestația adresată Agenției Națională de Administrare Fiscală (și nici în acțiune).
Cât privește raportul de expertiză contabilă, în mod netemeinic instanța l-a înlăturat în totalitate. în cuprinsul raportului există unele neclarități și interpretări personale ale expertului, însă instanța avea obligația să le mențină pe cele temeinice, cum sunt cele referitoare la sumele de 500409 RON TVA, de 23520 RON contribuție la fondul special destinat persoanelor cu handicap și parțial cele referitoare la impozitul pe profit.
Pentru considerentele expuse, recursul a fost admis, sentința modificată și acțiunea, admisă în parte. Au fost anulate actele atacate pentru sumele analizate mai sus, reclamanta urmând să rămână obligată la plata sumei de 449217 lei TVA plus dobânzi de 40066 lei, plus penalități de 9549 lei, pentru care a formulat tardiv contestația.
| ← Adopţie internaţională. Refuzul de soluţionare a cererii de... | Funcţionar public. Pensionare. Data încetării raporturilor de... → |
|---|
