Funcţionar public. Pensionare. Data încetării raporturilor de serviciu.

Potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, raportul de serviciu al funcţionarului public încetează la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, după caz, la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă ori invaliditate, potrivit legii. În lipsa unei cereri privind menţinerea în funcţie şi după împlinirea vârstei legale de pensionare, respectiv până la data primirii deciziei de pensionare, raporturile de serviciu ale unui funcţionar public încetează pe data împlinirii vârstei standard de pensionare iar nu la data emiterii deciziei de pensionare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 1848 din 29 Martie 2007

Prin acțiunea înregistrată la 18 iunie 2006, reclamatul PC a solicitat anularea prevederilor Notei nr. 470145 din 20 ianuarie 2006 a Direcției generale a politicilor și resurselor umane din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, notă aprobată de ministrul finanțelor publice și a ordin ului nr. 468/2006 emis de președin tele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), anularea înscrisului din carnetul de muncă privind data și baza legală a încetării raportului de serviciu și obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale în sumă de 1845 RON, daune morale în sumă de 4200 RON lunar până la comunicarea deciziei de pensionare și despăgubiri determinate de lipsa calității de asigurat în sistemul asigurărilor de sănătate.

în motivarea acțiunii, reclamantul arată că la 22 iunie 2006 a depus o cerere în vederea întocmirii dosarului de pensionare și că prin adresa nr. 468 din 30 iunie 2006 i s-a comunicat că îi încetează raporturile de serviciu, conform art. 84 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999, începând cu data de 22 iulie 2006, cu toate că a cerut să-i înceteze raporturile de serviciu cu data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, iar nu la data împlinirii vârstei standard de pensionare.

Mai arată că, în conformitate cu prevederile art. 41 alin. (6) din Legea nr. 19/2000, nu se putea dispune încetarea raporturilor de serviciu decât după primirea deciziei de admitere a cererii de pensionare și că nu a făcut cerere de continuare a activității.

Menționează că eronat s-a făcut diferențiere în cuprinsul notei contestate între data încetării raportului de muncă a personalului contractual și cea pentru funcționarii publici, cu toate că prin O.UG. nr. 39/2005 prevederile art. 84 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999 au fost puse de acord cu dispozițiile corespunzătoare din Codul muncii și că angajatorul era obligat să depună la casa teritorială de pensii cererea de pensionare împreună cu actele doveditoare în termen de 90 de zile de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare.

Prin cererea intitulată "Precizări la cererea de chemare în judecată", reclamantul menționează că, din eroare, în cererea inițială a solicitat daune morale în loc de daune-interese în sumă de 4200 RON lunar, astfel că își modifică acțiunea în acest sens.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3095 din 22 noiembrie 2006 a respins acțiunea precizată ca neîntemeiată, reținând că raporturile de serviciu ale reclamantului au încetat de drept la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare și că nota contestată s-a emis cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale aplicabile.

Reține și că reclamantul trebuia să depună cererea de pensionare și actele doveditoare la casa teritorială de pensii și cum acesta nu a solicitat angajatorului aprobarea pentru continuarea activității până la emiterea deciziei de pensionare, corect s-a constatat încetarea de drept a raportului de serviciu la data îndeplinirii condițiilor cumulative de pensionare pentru limită de vârstă.

Reclamantul a declarat recurs susținând că instanța a ignorat materialul probator aflat la dosar, ca și susținerile sale, dând credit susținerilor și probelor trunchiate depuse de pârâți și omițând să arate dispozițiile legale încălcate de către aceștia, prin care i s-a refuzat acordarea drepturilor ce i se cuvin .

Consideră că raporturile de serviciu puteau înceta numai la data comunicării deciziei de pensionare, așa cum rezultă din dispozițiile art. 56 lit. d) din Codul Muncii, art. 84 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 și din punctele de vedere ale Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei (MMSSF), Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP) și Casei Naționale de Pensii, care nu au fost menționate în sentință.

Arată că instanța a reținut eronat că n-ar fi cerut continuarea raporturilor de serviciu până la comunicarea deciziei de pensionare, cu toate că la data de 10 iulie 2006 a depus cereri, la ambii pârâți, prin care a solicitat menținerea sa la serviciu până când va primi decizia de pensionare.

Recursul este nefondat.

Prin ordin ul nr. 468 din 22 iunie 2006 al președin telui ANAF s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale recurentului, având calitatea de consilier clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 la Direcția de metodologie și proceduri pentru inspecția fiscală, începând cu data de 22 iulie 2006, conform art. 84 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare.

Se reține că recurentul îndeplinește condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare și că la emiterea ordin ului s-au avut în vedere prevederile Legii nr. 188/1999 și ale Legii nr. 19/2000, precum și nota nr. 470145/2006 a Direcției generale a politicilor și resurselor umane aprobată de ministrul finanțelor publice.

în cuprinsul notei nr. 70145/2006 s-a prevăzut, pentru funcționarii publici, întocmirea formalităților de pensionare pentru limită de vârstă în condițiile stabilite de Legea nr. 19/2000 și încetarea raporturilor de serviciu la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare conform art. 84 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, urmând a fi anunțată fiecare persoană care îndeplinește condițiile de pensionare, cu o lună înaintea îndeplinirii acestor condiții, pentru depunerea dosarului la casa de pensii și să facă dovada depunerii acestuia.

Recurentul a depus la ANAF cererea din 22 iunie 2006, prin care solicita întocmirea dosarului în vederea pensionării sale pentru limită de vârstă, cu mențiunea că îndeplinește condițiile legale de pensionare la data de 22 iulie 2006

Acesta susține că a solicitat să fie menținut în funcție până la data primirii deciziei de pensionare, dar cererile respective le-a depus abia la data de 10 iulie 2006, la mai multe zile după emiterea ordin ului prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu.

Cum prin cererea de pensionare sau ulterior, dar până la emiterea ordin ului, nu a cerut și menținerea sa în funcție până la data primirii deciziei de pensionare, ci a menționat că îndeplinește condițiile de pensionare la data de 22 iulie 2006, președin tele ANAF a procedat corect prin stabilirea încetării raporturilor de serviciu la data îndeplinirii condițiilor legale de pensionare pentru limită de vârstă.

Art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale prevede că asigurații care îndeplinesc condițiile stabilite de lege pentru obținerea unei pensii pentru limită de vârstă își pot continua activitatea numai cu acordul angajatorului, acord care nu s-a dat în ce-l privește pe recurent și pentru că acesta nu a solicitat, anterior emiterii ordin ului, menținerea în funcție și după împlinirea vârstei legale de pensionare, respectiv până la data primirii deciziei de pensionare.

Art. 84 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/199 privind Statutul funcționarilor publici, așa cum s-a modificat prin O.U.G. nr. 39/205, în vigoare la data emiterii ordin ului contestat, a prevăzut că "Raportul de serviciu încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, după caz, la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă ori invaliditate a funcționarului public, potrivit legii". Aceste dispoziții sunt identice cu cele prevăzute de art. 56 lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii.

Corect a reținut instanța de fond că recurentului îi sunt aplicabile dispozițiile primei părți a textului de lege menționat și anume acelea prin care raportul de serviciu încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare.

Așa cum s-a prevăzut în nota contestată și cum i s-a adus la cunoștință recurentului, era stabilit ca acesta să depună la casa teritorială de pensii de la domiciliul său cererea de pensionare împreună cu documentația întocmită de angajator, deoarece drepturile se acordă începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care s-a înregistrat cererea la casa teritorială de pensii.

Deoarece nu s-a făcut dovada de către recurent că unitatea la care era încadrat ar fi întârziat cu întocmirea documentelor ce cădeau în sarcina acesteia, necesare în vederea emiterii deciziei de pensionare, nu se poate dispune obligarea la plata drepturilor salariale și a altor drepturi pretinse prin cererea de chemare în judecată.

Recursul a fost respins

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Funcţionar public. Pensionare. Data încetării raporturilor de serviciu.




Georgescu Mihaela 28.08.2021
Bună ziua! Sunt funcționar public. Până la data de 15 noiembrie 2021, sunt în primul an de prelungire a activității, după vârsta de pensionare. Întrebarea mea este, pot depune cerere de prelungire a activității, până la vârsta de 65 ani,conform Deciziei CCR? Mulțumesc anticipat!
Răspunde
Hususan Elena 5.10.2020
Sunt functionar public si in data de 3 ianuarie 2021 intrunesc conditiile de pensionare pt limita de varsta iar in luna octombrie, cu 2 luni inainte de pensionare doresc sa transmit cererea de mentinere in functia publica detinuta. Deoarece indicele de corectie pt anul 2020 este de 1,41 ceea ce m ar avantaja, vreau sa stiu daca pot sa mi depun dosarul de pensie in 2020 la data de 31 .12.2020 asfel incat sa beneficiez de acest calcul iar in ianuarie 2021, sa fac cerere de suspendare a platii pensiei, ulterior la recalculare doar sa se mai adauge perioada lucrata, fiind raportat totul la
Citește mai mult acelasi indice1,41 dosarul fiind calculat .Trebuie a[ mentionez ca intentionez sa mai prelungesc inca 2 ani apoi. La data recalcularii drepturilor se va respecta acel indice de corectie 1,41 si pentru perioada in plus.Nedumerirea mea consta in faptul ca data reala a realizarii stagiului de cotizare si varsta, este de 61ani si 6 luni. Eu fiind nascuta in 3 iulie 1959 inseamna ca doar in 3 ianuarie 2021 normal este data la care ma pot pensiona. Daca depun dosarul in 31.12.2020 pt a beneficia de avantajul mentionat, trebuie sa fac cerere din cauza celor 2 zile din ianuarie, care oricum vor fi libere, de pensie anticipata? Imi vor calcula pensia incepand cu 31.12.2020? sau cu 3.01.2021 si in acest caz vor folosi indicele de corectie la calcului pensiei pt anul 2021 /cel care va fi stabilit? Cererea pt mentinerea in functia publica detinuta sa o fac incepand cu 01.01.2021 sau cu 3.01.2021?.Cum acopar zilele din 1-3.01.2021 fara a cere de fapt pensionare anticipata incepand cu 31.12.2020 aplicandumi se la calcul, indicele de corectie de 1,41 si sa pot fi si mentinuta conform cererii in functia publica detinuta? Daca cer pensie anticipata din cauza celor 3 zile pt ca sa ma incadrez in calculul acesta a anului 2020, mai este valabila mentinerea in functia publica detinuta?

Va multumesc!
Răspunde
cardas vasile 11.05.2017
am primit decizia de incetarea activitatii pentu pensionare ,varsta si stagiu de cotizare,dar nu am dosrul depus la cxasa de pensii dosarul de pensionare
Răspunde
gabriela 20.05.2018
sunt functionar public la o primarie si am indeplinit conditiile de pensionare pentru limita de varsta in 25 februarie 2018 dar resursele umane au observat abia in luna aprile ca trebuia sa imi dea incetarea raportului de munca si sa depun dosarul de pensionare. este tarziu sa imi inceteze acum raportu si sa depun dosaru de pensionare
Răspunde