ICCJ. Decizia nr. 1030/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1030/2008
Dosar nr. 1381/97/2007
Şedinţa publică din 13 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Hunedoara reclamanţii N.I. şi N.F. au chemat în judecată pârâtul Guvernul României - Cancelaria Primului Ministru solicitând anularea Ordinului nr. 1022 din 22 februarie 2007, emis de şeful Cancelariei Primului Ministru.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin ordinul atacat s-a dispus invalidarea Hotărârii nr. 2966 din 18 iunie 2004 emisă de către Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, deşi prin sentinţa nr. 4128 din 14 noiembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Olt, rămasă irevocabilă prin nerecurare, s-a menţinut Hotărârea nr. 408/ din 6 iunie 2003 emisă de M.F.P. - Comisia Centrală de aplicare a Legii nr. 9/1998, iar bunurile rămase în Bulgaria sunt nominalizate în declaraţia de avere din data de 09 septembrie 1940, în afară de terenul agricol obţinut prin colonizare.
Z.E., sora reclamanţilor, a formulat cerere de intervenţie în nume propriu prin care solicită de asemenea anularea Ordinului nr. 1022 din 22 februarie 2007 şi menţinerea Hotărârii de validare nr. 2966 din 18 iunie 2004 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.
Prin sentinţa civilă nr. 86 din 31 august 2007 Curtea de Apel Alba Iulia a admis acţiunea formulată de reclamanţii N.I. şi N.F. precum şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de Z.E. şi a anulat Ordinul nr. 1022 din 22 februarie 2007 emis de şeful Cancelariei Primului Ministru.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa nr. 4128 din 14 noiembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia comercială şi contencios administrativ, rămasă irevocabilă prin nerecurare, s-a respins acţiunea reclamantului N.G. ca neîntemeiată şi s-a admis cererea de intervenţie în nume propriu formulată de intervenienţii Z.E., N.I. şi N.F., menţinând ca legală şi temeinică Hotărârea nr. 408 din 6 iunie 2003 emisă de M.F. - Comisia Centrală de aplicarea Legii nr. 9/1998.
Prin Hotărârea nr. 408 din 6 iunie 2003 s-a invalidat Hotărârea nr. 143 din 16 august 2002 a Comisiei Judeţene Olt şi s-a dispus introducerea în cauză şi a celorlalţi moştenitori legali care au fost omişi iniţial.
Situaţia moştenitorilor rămaşi a fost clarificată prin sentinţa nr. 4128 din 14 noiembrie 2003.
Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut că invalidarea Hotărârii nr. 2966 din 18 iunie 2004 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti în baza sentinţei nr. 4128/2003 prin Ordinul nr. 1022 din 22 februarie 2007 este nelegală şi netemeinică.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Guvernul României – Cancelaria Primului Ministru, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs se arată că prin Hotărârea nr. 1966/2004, s-au acordat despăgubiri pentru 2000 m.p. teren aferent locuinţelor, fără a se ţine cont de faptul că în Situaţia Comisiei Mixte Româno - Bulgare suprafaţa curţii nu era precizată, iar din documentele eliberate de Arhivele Naţionale reiese că autorul a vândut în anul 1935 o casă cu trei camere şi 2500 mp teren.
De asemenea, recurentul susţine că în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 2 din Hotărârea nr. 286 din 04 martie 2004, privind unele măsuri referitoare la funcţionarea Comisiei centrale şi a comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 9/1998, coroborate cu prevederile art. 28 din Ordonanţa nr. 94 din 26 august 2004 privind reglementarea unor măsuri financiare şi cu dispoziţiile Hotărârii nr. 1643 din 07 octombrie 2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea OG nr. 94/2004, în cazul în care Departamentul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, propune invalidarea hotărârilor comisiilor locale a municipiului Bucureşti şi se impune reanalizarea documentaţiei şi adoptarea unor noi hotărâri de către aceste comisii, dosarul se înaintează acestora din urmă. După reanalizarea dosarelor de către comisiile locale a municipiului Bucureşti acestea le transmit din nou Departamentului în vederea analizării.
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Înalta Curte, din oficiu, a reţinut în cauză, motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., privind încălcarea normelor de competenţă.
Motivul de casare, astfel reţinut, face inutilă examinarea criticilor privind nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei pronunţate de instanţa de fond.
Obiectul acţiunii îl formează anularea unui ordin emis de Cancelaria Primului Ministru, prin care s-a dispus invalidarea Hotărârii nr. 2966/2006 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.
Conform art. 31 din OG nr. 94/2004, actele cancelariei Primului Ministru sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.
Astfel competenţa de a soluţiona în primă instanţă acţiunile în contencios administrativ având ca obiect atât acte administrative tipice cât şi acte administrative asimilate ale Cancelariei Primului Ministru, aparţine, conform dispoziţiilor legale sus menţionate, tribunalului şi nu curţii de apel.
Mai mult, potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 9/1998 „hotărârile comisiei centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul".
Legiuitorul a urmărit prin Legea nr. 9/1998 că în materia despăgubirilor acordate pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în baza Tratatului din România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, competenţa de soluţionare a litigiilor în primă instanţă să revină tribunalului, indiferent de categoria din care face parte organul emitent al actului administrativ, cea a autorităţilor locale sau cea a autorităţilor publice centrale.
Or, obiectul cauzei de faţă nu este de natură să determine schimbarea competenţei stabilită prin legea specială nr. 9/1998.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze pricina, în fond, este Tribunalul Hunedoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi casată cu consecinţa trimiterii cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Hunedoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Guvernul României – Cancelaria Primului Ministru, împotriva sentinţei civile nr. 86 din 31 august 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Hunedoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1028/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1032/2008. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
|---|
